Moşi " de criză"

Publicat în Dilema Veche nr. 302 din nr.302
Moşi " de criză" jpeg

Moşul aduce cadourile cu o trotinetă, dar pentru că oboseşte repede are mereu portofelul la el pentru a plăti taxiul. Răzvan Andrei DOBRE Moşul Timp este foarte special. El are o abilitate unică: poate face, de exemplu, o oră de 100 de minute, fără ca să-şi dea nimeni seama. Poate păcăli timpul. Dintre colegii mei, nimeni nu ştie de el pentru că apare numai atunci cînd îl rogi şi simte că ai mare nevoie de ajutorul lui. Odată, la un test la matematică, nu mai aveam timp să fac ultima problemă şi am dat semnalul de chemare (adică am bătut cu unghia în geamul de la ceasul meu de mînă). Moşul Timp a apărut imediat şi a înţeles situaţia. Fără să stea pe gînduri, a prelungit ora şi am reuşit să termin problema. A fost grozav. În acea seară i-am mulţumit frumos pentru cadoul pe care mi l-a făcut, mai ales că luasem 10 la test. Moşul Timp este foarte bătrîn, are 823 de ani, dar este zvelt şi e îmbrăcat cu un palton pe care sînt desenate multe ceasuri celebre. Odată, într-o seară, mi-a povestit că la el acasă are foarte multe ceasuri, chiar şi la baie, cîte unul care-i arată ora din fiecare oraş al lumii. Liviu Gabriel VULPESCU Ştim cu toţii cît de greu ne este pe vremuri de criză, aşa că Moşul Anticriză este soluţia! Deci, dacă voi, copii şi părinţi, îl alegeţi pe Moşul Anticriză, el o să vă aducă numai bucurii: jucării cîte vreţi, iar pentru adulţi locuri de muncă sigure şi bani. Moşul Anticriză este stră-stră-strănepotul lui Moş Crăciun, şi crede că unchiul lui a obosit şi nu mai poate conduce atelierele de jucării. Aşa că s-a gîndit să-i ia locul şi să-l lase să se mai odihnească la bătrîneţe, că a trudit destul. Monica VODĂ Dragă cititorule, Ha, ha, ha… Toată lumea ştie că vine Crăciunul, dar chiar niciodată nu am primit ceea ce mi-am dorit cu adevărat. De exemplu, anul trecut le-am spus părinţilor că vreau tobe!!! (I-am spus mamei, fiindcă ştiu că moşul nu există, sau nu mai există.) Dar ghici ce? Nu mi-au adus pentru că „deranjez vecinii“, dar sincer, nu prea mă impresionează pe mine faza cu „orele de linişte“ din bloc pe care nu le respectă nimeni. OK, să revenim la subiect. Mama zice că tot ce-mi doresc eu e prea scump, aşa că mi-am dorit ca Moş Crăciun să fie… Irinel Columbeanu, fiindcă are portofelul plin şi-mi poate aduce tot ce vreau. Dar l-am ales pe el şi pentru că este micuţ de înălţime, n-o să se mai vorbească despre Moş Crăciun că nu încape în horn. Iulia BOLOCA

50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
„Binecuvîntare" papală pentru proiectele preşedintelui Macron
Cotidianul Le Monde precizează că Emmanuel Macron a stat de vorbă cu Papa Francisc exact 57 de minute.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
13-15 iunie '90. Stelian Tănase: Cei care aruncau cu flori în mineri există și astăzi. Societatea, la fel de divizată
Stelian Tănase: Am îngropat instituțional, dar și emoțional acele evenimente. Ne amintim de ele cînd și cînd, mai ales jurnaliștii. Numai în media mai transpare subiectul. Nu avem o emoție publică.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Donald Trump şi Kim Jong-un, foarte mulţumiţi de summit; analiştii, mai sceptici
Următorul astfel de exerciţiu de mare amploare este prevăzut pentru luna august.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Interviu cu criticul George Banu despre Festivalul de la Sibiu
Cea mai recentă carte semnată de George Banu se intitulează Isuşii mei şi a apărut la Editura Nemira, Mihaela Marin fiind autoarea fotografiilor care însoţesc aceste eseu despre „coexistenţa cu arta sacră”.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
"Meciul secolului": Donald Trump vs Kim Jong-un
Insula pe care se află acest hotel are avantaje mari în materie de securitate. Se află nu departe de ţărm şi de centrul statului-oraş, deplasările se pot deci controla uşor. Este legată de ţărm printr-un teleferic, un tunel şi un pod pietonal.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Cotidianul francez La Croix: „Ameninţare asupra luptei anti-corupţie în România”
„Emblemă a luptei împotriva corupţiei din 2013 încoace, Laura Kövesi a devenit inamicul partidului la putere.”
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Epidemia politică anti-sistem din Europa
În Europa s-a format deja un fel de arc geografic anti-sistem. Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Grecia, Austria, Italia au intrat într-o logică anti-sistem, care este una anti-Bruxelles.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Ce ar trebuie să facem de Ziua Copilului?
În fiecare an, pe 16 iunie, se mai sărbătoreşte Ziua copilului african, în amintirea unui masacru comis pe 16 iunie 1976 la Soweto.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Bugetul ca o plastilină. Cum trag cheltuielile de venituri riscînd să rupă deficitul
În primul rînd, cheltuielile cresc mult mai puternic decît veniturile. Raportul este aproape dublu, adică veniturile au crescut cu 11,8%, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, iar cheltuielile au avut un salt cu 21,5%.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Airbus Helicopters amenință Guvernul cu închiderea uzinei din Brașov: "Răbdarea noastră are limite!"
Șeful Airbus Helicopters, Bruno Even, a precizat pentru cotidianul La Tribune că aşteaptă o poziţionare fermă din partea României.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Salonul cărţii din Balcani la Paris: poetul Paul Vinicius invitat din România
Nu întîmplător acest Salon propune o altă privire asupra Balcanilor, prin dezbaterile programate sau proiecţiile cinematografice.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Diavolul și bunul Dumnezeu
România a deviat major de la ținta asumată de a avea un deficit structural de 1% din PIB.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Închiderea unui centru de experimente nucleare în Coreea de Nord: partidă de poker mediatic?
Coreea de Nord a anunţat, ca un gest de bună voinţă, distrugerea unui centru subteran de experienţe nucleare.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Theodor Paleologu: Cînd Viorica Dăncilă deschide gura, îţi crapă obrazul de ruşine
În opinia sa, "Guvernul Dăncilă sau mai exact persoana doamnei Dăncilă este o ruşine naţională (...).”
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Pascal Bruckner la RFI România
Cuvîntul fobie vine din grecește și înseamnă frică, iar frica e un sentiment firesc. Avem dreptul la frică, de exemplu avem dreptul să ne temem de Islam, mai ales văzînd cum evoluează, cum a evoluat în ultimii 20-30 de ani, iar asta nu înseamnă rasism. Îmi pare foarte rău dar frica nu înseamnă rasism.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Un pas înainte la PIB, stagnare la salarii
Desigur, urcarea în clasamentul european al PIB este un fapt de semnalat. Dar entuziasmul ar trebui să fie mai moderat, dintr-un motiv simplu...
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Lucian Pintilie a încetat din viață
Interdicţia de a mai lucra în România îl determină să se expatrieze în 1973.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Fericitul Vladimir Ghika, prințul care a devenit marele vagabond apostolic
Vladimir Ghika este unul dintre cei mai interesanți sfinți contemporani. El s-a născut în anul 1873 la Constantinopole.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Cannes: Spike Lee şi Lars von Trier revin în forţă
Danezul Lars von Trier nu mai e persona non grata, aşa cum fusese după în 2011 în urma declaraţiilor sale.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Ministrul de Externe, convocat de Klaus Iohannis la Cotroceni, în scandalul ambasadei
Şeful statului a acuzat PSD că face politică externă "după ureche" şi riscă să scoată ţara din UE.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Cannes: un dizident rus reţinut acasă, un lepros carismatic şi un film-fluviu
Producătorii şi actorii filmului Leto au urcat însă covorul roşu iar în susul treptelor au ridicat o pancartă pe care era scris în negru numele regizorului absent.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Le Monde despre decizia lui Donald Trump
"O decizie absurdă cu efecte destabilizatoare", este intitulat un editorial publicat de Le Monde pe acest subiect.
50 de mii de bucureșteni demonstrează contra grațierii jpeg
Opozantul Nikol Pachinyan numit prim ministru al Armeniei
Societatea civilă poate, în mod paşnic, să provoace schimbări la nivelul puterii atunci cînd aceasta din urmă se auto-descalifică prin abuzuri.

Parteneri

salata supa eatingwell1 jpeg
Supă sau salată? Medicii nutriționiști spun ce variantă este mai bună pentru masa de prânz
Atunci când dorim să adoptăm un stil de viață mai sănătos, un sfat pe care îl vom primi des este să consumăm supe și salate mai des. Din acest motiv, poate că mulți dintre noi ne-am întrebat care variantă este, de fapt, mai bună pentru organism, mai ales pentru nivelul de zahăr din sânge.
10a subligaculum and strophium jpg
„Tanga” există de mii de ani. Cum arătau cele mai vechi „lenjerii sexy” din istorie
Lenjeria intimă, deși pare o invenție modernă, are de fapt o istorie milenară. O parte dintre cele mai sexy piese vestimentare de astăzi, au fost purtate de femei chiar și acum 3000 de ani în urmă. În cazul bărbaților lenjeria intimă era o îmbinare între practic și simbol al virilității.
KGB Rusi Razboi Hibrid Rusia Putin Moscova FOTO shutterstock 2500791817 jpg
Danemarca acuză Rusia că a trecut la sabotaje împotriva companiilor care sprijină militar Ucraina
Rusia a început operațiuni de sabotaj împotriva unor companii daneze care furnizează echipamente Ucrainei, după ce a ajuns la concluzia că eforturile mai ample de perturbare nu au reușit să limiteze sprijinul militar occidental pentru această țară, a declarat miercuri un oficial danez
ion voicu png
8 octombrie: S-a născut Ion Voicu, primul violonist român care a cântat la o vioară Stradivarius
La 8 octombrie 1923 s-a născut marele violonist Ion Voicu, fost elev al lui George Enescu. În aceeași zi, dar în 1878, Armata Română revenea victorioasă la București, defilând pe Calea Victoriei.
 Cristian Tudor Popescu FOTO Inquam Photos / Bogdan Buda
Întrebările lui CTP pentru Călin Georgescu: „Cu ce bani ai plătit vila, limuzina și traiul de un deceniu la Viena?”
Gazetarul Cristian Tudor Popescu i-a adresat miercuri seară o serie de întrebări lui Călin Georgescu privind sursele sale de venituri și banii cu care ar fi plătit vila din Mogoșoaia, o limuzină și traiul timp de un deceniu la Viena.
dr mihail pautov  jpg
Vracii și suplimentele vor intra sub legalitate. Medic: „Dacă oamenii oricum o fac, e mai bine să existe reguli”
Ministerul Sănătății a publicat în consultare publică proiectul de ordin care stabilește normele metodologice de aplicare a Legii privind organizarea și funcționarea activităților și practicilor de medicină complementară și alternativă.
Vlad Bălțățeanu jpg
Mărturii cutremurătoare despre prima presupusă victimă a lui Vlad Bălțățeanu. Tatăl adolescentei: „A avut nevoie de îngrijiri medicale”
Înainte de tragedia Valentinei Tănasie, Vlad Bălțățeanu ar mai fi fost acuzat că a agresat o adolescentă. Tatăl fetei a făcut dezvăluiri despre coșmarul prin care susține că a trecut fiica sa și spune că dosarul deschis în 2022 nu ar fi primit, până în prezent, o soluție.
hipertensiune jpg
Boala care afectează 1 din 3 oameni poate distruge și articulațiile. Ce au descoperit medicii
Este o problemă de sănătate foarte comună, dar care poate avea urmări fatale atunci când nu este tratată cu seriozitate. Însă, o consecință la care nu mulți oameni se așteaptă este faptul că această afecțiune poate afecta chiar și sănătatea articulațiilor.
Percheziții la traficanți de droguri (1) jpeg
Opinie despre o mizerie periculoasă pentru viitorul nației
Trei onorabili senatori ai României au depus o inițiativă legislativă care, dacă va fi votată, ar schimba fundamentele politicii penale de la noi în ce privește problematica drogurilor.