Lumea celor care nu sînt ca noi
Trăia odată, demult, demult, o insectă care nu se vedea cu ochiul liber. Ciudat, fiindcă ea nu trebuia să se ferească niciodată de tălpile oamenilor de pe cîmpia aceea, deşi nu pot să spun că lipseau. Ea avea trei fii şi, la rîndul lor, fiecare avea cîte o fiică. Deci pot spune că „bunicuţa“ noastră era foarte bogată. Ea se înţelegea bine cu toată lumea, chiar şi cu cei care erau mai arţăgoşi sau puşi pe ceartă. În orăşelul ei, Wilmingmicro, ea era foarte respectată şi, de aceea, a fost rugată să devină profesoara fiecărui copilaş mai neobrăzat; pentru că avea răbdare, fiecare copil care îi era elev pleca împăcat şi ascultător.
Dar, într-o zi, insecta noastră, Varlaceea, s-a îmbolnăvit grav – totuşi avea o vîrstă! – însă aceste insecte, pe nume Varlac, trăiesc o mie de ani, deci era o bunică tinerică la cei o suta de ani ai ei. Primarul oraşului, cînd auzi că Varlaceea s-a îmbolnăvit, era cît pe-aci să se demaşte. Căci el fusese ales primar doar pentru că era singurul Varlac cu păr şi, cînd auzi de boală, se trase atît de tare de perucă încît era să şi-o dea jos. Toată lumea regreta ce i se întîmplase Varlaceei şi hotărîră să o ducă la cel mai bun doctor care se afla la un kilometru depărtare, în parcul de lîngă MALL.
Cînd Varlaceea auzi, i se făcu şi mai rău, deoarece un kilometru pentru ei însemna foarte mult şi ea nu avea maşină (era bogată în copii şi nepoţi, nicidecum în bani). Totuşi se învoi şi a doua zi dimineaţă, îşi făcu bagajul pentru trenul de la ora 7,00. La plecare, toţi aveau batistele în sus şi le fluturau, luîndu-şi rămas bun. Drumul a fost obositor. Încă o oră şi Varlaceea şi-ar fi pierdut răbdarea (deşi aţi văzut că avea foarte multă!). Dar acum nu mai contează. Important e că a ajuns, în sfîrşit. Doctorul ştia de ea şi era pregătit.
După consultaţie, doctorul constată că era nevoie de O INJECŢIE LA FIRUL IERBII. Se numea aşa deoarece în loc de seringă se folosea codiţa unei frunze ascuţite care era înmuiată în propria-i sevă. Acea injecţie te vindecă de orice. Doctorii obişnuiţi nu aveau această frunză, deoarece era o frunză rară. Varlaceea avu noroc, deoarece doctorul acesta, care era deosebit, avea miraculoasa plantă de la tatăl lui, care era botanist.
Aşa a fost tratată şi vindecată Varlaceea, insecta noastră preferată, de boala ei. Ea s-a întors acasă şi trăieşte fericită şi acum. Are o mie şase sute de ani, şi, dacă vă veţi uita cu atenţie cu o lupă, o veţi vedea cu siguranţă alături de copiii, nepoţii, stră-nepoţii şi stră-stră-nepoţii ei. Varlaceea încă mai continuă să predea celor mai obraznici şi este foarte respectată. Acum este cea mai bătrînă insectă din această specie. Şi să nu credeţi că am lăsat-o fără maşină. Imediat ce am auzit de obositoarea călătorie cu trenul, am mers şi i-am cumpărat şi o maşină!
Nora EREMIA, clasa a V-a, Şcoala nr. 150 „Sfîntul Elefterie“, Bucureşti
