Crimă și mister
● Oraşul borcanelor de Arnaldur Indridason
Vacanţă. În sfîrşit. Cum se termină şcoala, nimeni nu mai are chef de romane grele, de obositoarea bibliografie şcolară obligatorie.Un exemplu tare bun de carte uşoară ar fi Oraşul borcanelor, de Arnaldur Indrid–ason, o carte poliţistă „de buzunar“ pe care o s-o lăsaţi greu de-o parte. Acum, o prezentare mai pe scurt:
Islanda… O insuliţă mică acolo, undeva departe, într-un ocean amărît din nord stă şi îngheaţă liniştită fără să-i pese de restul lumii. O ţară tare la locul ei, nu? Puţini locuitori, mai că ai crede că se cunosc cu toţii între ei! Dar ceva a deranjat calmul care domnea peste Reykjavík… CRIMĂ! Într-o comunitate restrînsă ca a lor, vestea se duce ca gîndul. Nici n-apucă ucigaşul să-şi facă treaba cum se cade, că dimineaţa îşi şi vede opera pe prima pagină a cotidianului.
Dar unele crime ajung să fie mai celebre decît altele. Un exemplu bun ar fi cel de pe prima pagină a unui ziar din Reykjavík de prin 2000 şi ceva:
Un bărbat de aproximativ 70 de ani este găsit mort în propria casă. Cauza morţii se crede a fi o rană la cap, cauzată de o scrumieră. Lîngă corp s-a găsit un bilet enigmatic, care nu a fost încă descifrat. Numele victimei este Holberg. Deocamdată poliţia nu are nici un suspect.
Poliţia nu a reuşit să facă mare lucru (ca în toate cărţile poliţiste, nu?), aşa că acest misterios caz a fost predat Sherlock Holmes‑ului local, unui detectiv călit, pe nume Erlendur. Demn de milă, bietul bătrîn! Un senior printre detectivii islandezi, divorţat şi cu doi copii dependenţi de droguri, care nu-i vorbeau aproape niciodată, aşa că nu îi mergea tare bine. Avea o răbdare ieşită din comun şi un simţ al umorului cam crud, dar se înţelegea destul de bine cu toată lumea. Bătrînul avea cîţiva colegi care-l ajutau din cînd în cînd, iar dintre ei merită amintiţi Sigurd–ur Óli (opusul polar al lui Erlendur, un om organizat, ordonat, care face totul ca la carte) şi Elínborg (o detectivă charismatică, descurcăreaţă şi zîmbitoare).
Erlendur se pune să vorbească cu vecinii bătrînelului, care nu-l pot ajuta cu prea multe chestii. Un pensionar simpatic, fără griji, puţin cam retras, dar nimic ieşit din comun. Neaflînd nimic, aparent dezlînata echipă a detectivului începe să caute în apartamentul victimei.
La prima vedere, totul era normal: o bibliotecă mică, cîteva fotolii, o măsuţă pentru cafea (răsturnată), un televizor vechi… nimic important. Dar după o inspecţie mai amănunţită, Erlendur şi-a dat seama că Holberg nu era pensionarul obişnuit care stătea la parterul blocului. Departe de a părea a fi un cetăţean model, el era obsedat de lucruri necurate. Rău necurate, nu ca Azorel după o baie în nămol.
După cîtva timp folosit în slujba descifrării cazului, echipa lui Erlendur descoperă că Holberg a fost (în tinereţe) un adevărat Casanova, care ademenea dame nebănuitoare şi-şi făcea de cap cu ele cît poftea. Reuşind să facă rost de cîteva nume ale unor victime (seduse şi abandonate pe atunci…), în speranţa de a găsi ceva relevant pentru caz, cei doi asistenţi sînt trimişi în explorare. Aici am întîlnit un citat care chiar m-a făcut să rîd:
Sigurd–ur Óli se întreba cum să formuleze întrebarea. Avea o listă cu numele a zece femei care locuiseră în Húsavík înainte şi după 1960, dar se mutaseră între timp în Reykjavík. ş…ţ Însă cum să pună întrebarea acestor femei vîrstnice? „Scuzaţi-mă, doamnă, sînt de la poliţie şi am fost trimis să vă întreb dacă aţi fost vreodată violată în Húsavík cînd locuiaţi acolo.“
Trecînd peste suspect de mulţi suspecţi, ei înşişi nefiind chiar cetăţeni model, Erlendur şi asistenţii lui reuşesc în final să rezolve cazul. Dar finalul păleşte în comparaţie cu călătoria, care e redată cu un umor şi cu un mister de-a dreptul superbe.
Oraşul borcanelor este o carte tare faină, numai bună pentru vacanţă, cînd n-ai nimic altceva de făcut (deşi probabil n-o să aveţi timp de altceva pînă o terminaţi).
Tudor RUSAN, clasa a VII-a, CN „Moise Nicoară“, Arad
n n n
