Băiatul-înger

Oscar și Tanti Roz, de Eric-Emmanuel Schmitt

Dacă vreţi să ştiţi, de ceva vreme am un nou prieten bun: numele lui e Oscar „Cap de ou“, are 10 ani, a dat foc pisicii, cîinelui şi casei „de s-au prăjit pînă şi peştişorii roşii din borcan“. Locuieşte într-un spital, loc grozav de simpatic: s-a mutat acolo cînd a aflat că are leucemie. Prietenii lui, întotdeauna la îndemînă, erau Bacon, Einstein şi Popcorn. Dar cea mai şi cea mai era Tanti Roz, o doamnă foarte în vîrstă, fostă luptătoare de wrestling, care-i spunea poveşti cu tîlc şi veselie. Pentru că, de fapt, se simţea grozav de singur, Tanti Roz, care era întotdeauna sinceră cu el, îl îndeamnă să înceapă să-i scrie scrisori Lui Dumnezeu şi îi propune un joc: să-şi trăiască fiecare zi de acum înainte de parcă ar fi zece ani împliniţi. 

Cu Tanti Roz pe post de înger păzitor, Oscar reuşeşte să ajungă la adînci bătrîneţi în doar cele cîteva zile care i-au mai rămas de trăit, cu toate suferinţele şi bucuriile specifice fiecărei vîrste.  

Astfel îl găsim pe copilul de 10 ani care arată de 17 în rolul adolescentului îndrăgostit, cel al tînărului căsătorit, al adultului cu belele şi responsabilităţi pe cap, al bătrînelului înţelept, dar obosit. „Pentru că viaţa-i un lucru serios“, pe toate le trăieşte cu inocenţă şi maturitate deopotrivă. 

Lectura este aparent uşoară, dar cu multe înţelesuri ascunse, iar toţi cititorii, indiferent de vîrstă, interese sau gen se vor regăsi la un moment dat în ea. 

Pînă şi roacărul din mine a fost mişcat de povestea băiatului-înger… Mai multe nu vă spun, pentru că Oscar crede că „scrisul nu-i decît zîmbăreală, ploconeală, împopoţoneală, minciună frumoasă pentru oameni mari“.

Tudor RUSAN, clasa a VII-a, Colegiul Naţional „Moise Nicoară“, Arad