Împăratul muştelor
de William Golding
Gîndeşte-te: eşti prins împreună cu alţi copii de vîrsta ta pe o insulă pustie, fără nici un adult! Ar fi mişto, nu? Fără adulţi înseamnă – automat – fără teme, fără şcoală, fără obligaţii şi fără prea multă treabă! Bănuiesc că ţi-ai face prieteni noi, te-ai distra, ai vîna, poate, ca în Doi ani de vacanţă de Jules Verne?
În Împăratul muştelor lucrurile nu decurg chiar atît de paşnic cum aţi putea crede. La scurtă vreme după ce au naufragiat pe o insulă pustie, copiii în cauză au început să se împartă în grupuri şi grupuleţe: grupul de puşti mici, între 5 şi 8 ani; grupul lui Ralph, un băieţel de 12 ani care încearcă să se menţină în poziţia de lider paşnic pe insulă, şi grupul lui Jack, liderul unei trupe de corişti de la o catedrală din Anglia, care aspiră să devină un vînător iscusit, fără să-i pese de ceilalţi.
La cîteva ore după ce a fost ales şef, Ralph, fiind un lider înnăscut, propune o strategie: coriştii lui Jack vor ţine aprins un foc de semnalizare, în caz că un vapor trece din întîmplare pe lîngă insulă. Coriştii ignoră sfatul şi pornesc să vîneze, ratînd un vapor care era în trecere. Asta declanşează un conflict major între Jack şi Ralph, iar, după cîteva zile, Jack pleacă – parcă urmîndu-şi instinctul – împreună cu majoritatea copiilor, transformîndu-i în sălbatici, în lupta lor pentru supravieţuire.
La ordinul liderului lor, „sălbaticii“ încep să-i vîneze pe cei care nu vor să li se alăture, distrugîndu-le inocenţa prin inocularea groazei. Semnificativ în acest roman este faptul că atît personajele cît şi întîmplările trimit de fapt la balanţa bine şi rău, civilizaţie sau anarhie, eu sau Celălalt. Un interesant pretext pentru a ne întreba – sîntem mari de-acum, nu-i aşa?
Tudor RUSAN, clasa a VII-a, Colegiul Naţional „Moise Nicoară“, Arad
