Dilematici de pretutindeni, vă ascultăm

Trăiesc în străinătate de zece ani, dar nu m-am considerat niciodată plecat „definitiv“ din România. Am plecat printr-un concurs de împrejurări, după nenumărate încercări de a-l convinge pe un bun prieten că plecarea în străinătate ca scop în sine este o cale sigură către eşec (încă din liceu, credea cu tărie că plecarea din ţară este soluţia universală la orice problemă – da, un număr însemnat dintre membrii generaţiei mele aşa gîndeau).

Complexul România a fost unul dintre spectacolele din cadrul Festivalului Dramaturgiei Româneşti din Timişoara la care doream să merg, spectacol de Mihaela Michailov, în regia Alexandrei Badea, Teatrul Naţional Bucureşti.

Aşa cum statul nu poate funcţiona fără a se împrumuta (e clar, din motive obiective!), la scară familială, individuală, e aproape de neconceput o lume fără credite. Acestea pot fi: de consum, de investiţii, pentru o maşinuţă, o locuinţă, o „plasmă“, pentru dezvoltare, pentru studii etc.

Stimate dle C. G., Faţă de interesul dvs. privind meritele pe care un general cu aspect mafiot din PSD le-a dovedit pentru a primi acest grad la 36 de ani, ar merita, poate, să vă adresaţi cu o întrebare în acest sens generalului „independent“ cu patru stele – fost şi el, în legislaţia trecută, „mafiot“.

1. „Prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul“, zice o veche zicală. Adică, dacă nu face pe deşteptul. El se crede superior celorlalţi. Această zicală este emblema parvenitului

Recunosc, am scris acest articol dintr-o frustrare personală: după 20 de ani de şcoală, mă numesc specialist în ştiinţe politice şi deţin funcţia de consilier într-o instituţie publică. Toate actele de identitate îmi declară sexul femeiesc, iar eu şi toate licenţiatele din ţara asta trebuie să ne masculinizăm pentru a fi profesioniste.

Deschizînd ultimul număr al Dilemei vechi, privirea mi-a căzut pe titlul articolului scris de Mircea Vasilescu, „Taxe pe grăsimi“... Inima mi-a stat în loc. Mai este cineva măcinat de aceeaşi problemă ca şi mine! – mi-am zis încîntată şi, nerăbdătoare, am început să parcurg articolul. Entuziasmul mi-a fost însă repede curmat cînd, după primele rînduri, mi-am dat seama că mă înşelasem.

Să începi noul an cu concertul simfonic vienez, iată o alintare. Ai făcut un duş benefic, te dregi acum cu ce ştii tu mai bine, simţi zguri cum se duc, faci planuri fine, aproape aristocratice, din pijamaua anului ce s-a scurs pe nesimţite.

Decembrie, astăzi. În vitrine, noi decoraţiuni kitsch. În ziare, noi sinucideri. Neaua săracă încă nu reuşeşte să acopere scuipaţii cu care generaţia mai tînără ornează trotuarele.

Am văzut şi eu programele de Revelion cu Toma Caragiu, dar nu pot să spun că mor de dorul lor, chiar dacă cele de acum par mult mai proaste şi, în general, parcă nu mai ştim sau nu mai putem să ne distrăm ca pe vremuri. Faptul că nu ştiu toţi să se distreze ca noi nu mă deranjează; faptul că tînăra generaţie nu mai ştie să se distreze deloc nu ştiu ce înseamnă; faptul că dvs. aţi petrecut un Revelion la televizor mă îngrijorează!

Replica Iuliei Vucmanovici la articolul dlui Mîndruţă (nr. 308) m-a pus pe gînduri. Cred că are dreptate: oricine are paşaport, buletin românesc este îndreptăţit să îşi exprime opţiunea de vot.

Stimate dle Liviu Ornea, V-am admirat ideile şi v-am împărtăşit opiniile din Dilema veche, în cadrul anchetei „Necazul oamenilor deştepţi“. Sînt motive pentru care îmi permit să adaug cîteva păreri legate de tema „prostiei inteligente“ şi a „schiţei de proiect“ a anului 2010.

Europa are bodega ei situată undeva la periferie. Acolo se crîşmăresc idealuri, oamenii îmbătîndu-se deseori cu apă rece. Privirile-s videanu cu geoanele zbătîndu-se rapid deasupra mutrelor boccii.

Un titlu potrivit gunoierului Doolittle, care, în My Fair Lady, îşi exersează calităţile de cabotin, pentru şantajarea profesorului Higgins. Spumosul personaj, jucînd rolul de tată responsabil, îşi defineşte pretenţiile ca fiind deloc mari şi are deşteptăciunea mucalită de a forţa lucrurile, printr-o întrebare, nu ştiu cît de retorică: „Mult e cinci lire? Io vă las pă dvs. să judecaţi, dom’ derector, că prost nu sînteţi. Ori… sînteţi?“.