tiff 2011

Vulcanul a venit la Cluj direct de la Cannes și bine-a făcut. Dramă pursînge, temă universală, meșteșug care nu trădează sub nici o formă un debutant în lungmetraj. Hannes e genul de om care, dac-ar sta la noi la bloc, ar sparge toate mingile copiilor. O știu și copiii lui, oameni în toată puterea, pe care-i surprinde vorbindu-l foarte de rău.

Calul din Torino începe cu un voice-over despre Nietzsche: omul s-a luat la harță cu un netot care își biciuia orbește calul. Și are de la bun început un ton maiestuos, aspru, tarkovskian. Filmat într-un alb-negru cețos, nu își bate capul cu giumbușlucuri, cu mișcări ultra-elaborate ale camerei, cu secvențe montate frenetic.

Prima jumătate din Scheletele e țăcănită cu spume: niște Pic și Poc britanici, amestec de Monty Python, Guy Ritchie și Withnail and I, lucrează pentru compania Veridical (Adevărăciune, cum ar veni). Treaba lor e să extragă - din ce motive, nu importă - acele secrete inavuabile care pot să facă praf viața socială a oricui. "Skeletons in the closet", cum ar veni.

Comedie poate fi considerat și Imperialiștii n-au murit, care rulează în competiție. Tema e cît se poate de serioasă - paranoia de după 11 septembrie - , dar abordarea face toți banii: Asya e născută la Paris, cu rădăcini musulmane, și muncește la New York, pe post de artist conceptual. "Adică te tăvălești goală prin vopseluri?" o întreabă mexicanul Javier, viitorul amant.

În patru timpi e minunat filmat - camera mai degrabă mîngîie locuri și personaje decît să se fîțîie de colo-colo -, aproape mut (puținele dialoguri nu se-aud, se intuiesc) și, pe rînd, te face să rîzi cu lacrimi sau să bocești discret, cu un zîmbet în colțul gurii.

Dădeam să plec din București și ce să vezi? Din tramvaiul 21 coboară un flăcău ușor toropit, îmbrăcat în niște straie populare pe care nu le-am identificat exact - pălărie, ilic albastru (în Ardeal îi zice laibăr), ie și cioareci. Avea un rucsac în spinare, da' ăsta nu se pune. Am zîmbit cît pentru șapte: TIFF-ul de anul ăsta începe aducîndu-mi aminte de cel din 2004.

Al zecelea an de TIFF, deci: o "amplă manifestare culturală în inima Transilvaniei", cum ar spune persoanele pasionate de majuscule (Filmul! Arta! Viaţa!). Am stat de vorbă cu tartorul-şef, cetăţeanul Mihai Chirilov. Sînt mai bine de două sute de filme în festival, aşa că de vreo cîteva jaloane are oricine nevoie.