⬆
aici sînt zăpezile de altădată
Spart-am gheaţa!
Pentru întîia dată, în ultimii doi-trei ani, scriu la temă, în pas cu voi, despre amintiri simpatice cu ce-nseamnă iarna pentru mine: ţurţuri (pe care îi mîncam şi eram certată constant); oameni de zăpadă pătraţi pe care îi făceam o dată la trei ani; prima ninsoare, cînd ieşi în curtea şcolii şi te prosteşti pînă îţi ghiorăie maţele şi, aşa cum se cuvine, zăpada.
Doar apă îngheţată, în stare cristalină
Era o zi de iarnă, mă întorceam de la şcoală şi primisem să fac un referat plictisitor despre ceva. Ningea încontinuu, eu mergeam încet pe stradă, cînd un fulg de nea s-a aşezat pe nas. Eu stau şi mă uit cruciş la el şi mă întreb: ‘Oare ce este cu adevărat zăpada?”.
Melisa şi Luceafărul de gheaţă
Era o zi de iarnă tîrzie. Melisa, o fată de cincisprezece ani, era în pat şi se gîndea de cîte aventuri şi bogăţii avuseseră parte Tom Sawyer, Robin Hood... Melisa provenea dintr-o familie săracă şi nu avusese posibilitatea să meargă la şcoală, iar ceilalţi copii din sat rîdeau adesea de ea.
Moşu şi Anti Moşu
Renii, mîncînd liniştiţi în adăpostul grajdurilor călduroase; brazii, înălţându-şi zvelţi vîrfurile de smarald; Moş Crăciun, urlînd furios la telefon… staţi puţin! Moş Crăciun, urlînd furios ? Ce se petrece? – asta ne întrebam toţi, în timp ce ascultam curioşi convorbirea telefonică a Moşului, prefăcîndu-ne că pregătim sania.
Visul lui Yeti
Undeva, departe, se află un univers paralel cu al lumii noastre obişnuite. Acolo, există o planetă unde ninge mereu şi vîntul împrăştie zapada pretutindeni. Creaturile, bizare pentru noi, oamenii de rînd sînt, de fapt, nişte localnici obişnuiţi pentru acea zonă.