Daniel CRISTEA-ENACHE

De ce se pierd oare codul şi argoul de la pubertatea şi adolescenţa din comunism – la individualitatea amară din maturitatea democraţiei?

Mai bine deci, pentru un avangardist pur şi dur, tinereţe fără bătrîneţe şi acte de rebeliune fără anxietatea influenţei.

Să nu mai dăm deci vina mereu pe „vremi”; şi să nu mai gîndim categorial. Cînd Corneliu Porumboiu vrea să facă, în epoca noastră, un Poliţist, adjectiv, îl face.

În cartea Alcool, an 2010, Ion Mureşan are următorul Poem de dragoste (la Satu-Mare): „Ea are ochii încercuiţi de gheruţe./ Ea are ochii încercuiţi de ţepi foarte dulci,/ Încît îţi vine s-o legi şi s-o culci/ într-un pat cu mămăruţe..."

Pe Dîmboviţa, tipii spirituali, fini, cool, cînd se referă la unul pe care nu-l înghit, articulează aşa: „Cine, dragă, ţăranul ăla?”.

Cînd citesc pagini şi cărţi întregi cu fractura interioară a celor care, crezînd în tinereţe în comunism, s-au lămurit pe pielea lor (un Ion D. Sîrbu, un Radu Cosaşu, un Paul Cornea), realizez că am avut şansa biografică de a nu trece prin asemenea experienţe. Cum să nu mă bucur cînd am şansa, poate nemeritată, de a fi în aceeaşi generaţie cu voi şi cu comunismul din capul vostru?

Dacă aş avea eu timp să scriu un roman, cu tot ce-am trăit... De cîte ori am auzit această tîmpiţică teorie, reluată de un om care o fi trăit multe, nu zic nu, eu am căutat să schimb vorba.