Dilematix

 

Cetatea de scaune

Pricoliciul ajunse în mijlocul marelui o­raş, mult mai repede decît se aş­tep­ta. Era ca şi cum oraşul l-ar fi în­ghiţit pur şi simplu şi s-ar fi trezit dintr-o­da­tă în burta plină de praf şi de murdărie a u­nui...

citiţi
0 comentarii 4177 vizualizări
 

Un Oscar pentru Dilematix

 
 

Anul acesta, Dilematix îşi doreşte să devină un star de cinema. Şi pentru că talent actoricesc are, îi mai trebuie doar un rol pe măsură. Aşadar, el aşteaptă din partea voastră idei şi scenarii de film în care să fie personajul principal.

citiţi

Un job... de viitor

 
 

„Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?”. Este una dintre acele întrebări nesuferite pe care adulţiile le adresează copiilor. Dilematix este însă, la rîndul său, curios însă el doar ar vrea să ştie ce gîndesc copiii inteligenţi şi creativi cu privire la viitorul lor. 

citiţi

Andrei POPA | Orașul unde ne-ar plăcea să jocuim (II)

În căutarea unui loc numit Katmandu

 
 

O lume absurdă, a Americii secolului tre­cut, este descrisă cu un umor amar de către autorul cărţii, Kurt Vonnegut. Cultul pen­tru armele de foc, alimentat de eroii fil­melor western sau de eroii marilor războaie ale vremii, duce la un accident care in­fluen­ţează destinul personajului principal, încă de la vîrsta de 12 ani. Se retrage în afara so­cie­tăţii, pentru a-şi găsi rostul.

citiţi

Ileana Zirra | Orașul unde ne-ar plăcea să jocuim (II)

Coxirra

 
 

Nu pot să spun că am călătorit foarte, foar­te mult în comparaţie cu alţii, a­dică am colegi, acum, într-a IX-a, ca­re se pot da mari că au cutreierat Europa în gimnaziu, ceea ce sună prea bine şi sînt chiar invidioasă, dar voi trăi şi cu ideea că eu îmi petrec vacanţele cu cortul la mare, nu ca alţii, la hotel de cinci stele, să plec spre plajă de-abia la 11 dimineaţa;

citiţi

Tudor RUSAN | Nota 10 la citire

Crimă și mister

 
 

Vacanţă. În sfîrşit. Cum se termină şcoa­la, nimeni nu mai are chef de romane grele, de obositoarea bibliografie şcolară o­bli­ga­torie.Un exemplu tare bun de carte uşoară ar fi Oraşul borcanelor, de Arnaldur In­dri­da­son, o carte poliţistă „de buzunar“ pe ca­re o s-o lăsaţi greu de-o parte. Acum, o pre­zentare mai pe scurt:

citiţi

Bogdan Cătălin Mereuţă | Nota 10 la citire

Psihologia românului parvenit din toate timpurile

 
 

Luat, citit, renunţat, luat din nou, citit şi terminat. De spus ar fi multe despre ro­ma­nul lui Nicolae Filimon, căci dezbate o te­mă destul de des întîlnită pe teritoriul ro­mâ­nilor: abuzurile.

citiţi

Eugen DEDIU-SANDU | Povești care te-ajută să crești

Pișpirel și clapa magică

 
 

A fost odată ca niciodată – că dacă n‑ar fi, nu s-ar povesti – un îm­pă­rat puternic şi mîndru care avea trei feciori. Cel mare era încrezut şi lacom, al doilea era un petrecăreţ şi jumătate, le­neş, vesel şi cu temperament sangvinic, iar me­zinul, păi, mezinul era liniştit, curajos, is­teţ, harnic, generos şi era urît de fraţii săi mai mari, pentru calităţile sale.

citiţi

Buzz de la buzăi

Un oraș numit Dilematia

 
 

Dilematix mi-a spus că s-a născut într-un oraş unde nu s-a inventat tristeţea. În Di­lematia nu există nori, tunete sau ful­ge­re. Cînd plouă, e senin şi linişte. Iarna, ză­pada se aşterne doar pe trotuar, nu şi pe şo­sele. Acolo nu există accidente, nici am­bu­te­iaje, nici boli.

citiţi

Adina POPESCU | Orașul unde ne-ar plăcea să jocuim (II)

Cetatea de scaune

 
 

Pricoliciul ajunse în mijlocul marelui o­raş, mult mai repede decît se aş­tep­ta. Era ca şi cum oraşul l-ar fi în­ghiţit pur şi simplu şi s-ar fi trezit dintr-o­da­tă în burta plină de praf şi de murdărie a u­nui aspirator.

citiţi

Ana-Miruna MIHAI | Orașul unde ne-ar plăcea să jocuim (II)

Cartea cu coperta roșie

 
 

 săturasem de oraşul meu, era foar­te plictisitor, oamenii nu erau ve­seli şi nici păsările nu mai cîn­tau. Nu puteam să mai rămîn acolo, aşa că m-am hotărît să plec într-un univers pa­ralel… dar cum?

citiţi

Andrei POPA | Orașul unde ne-ar plăcea să jocuim (II)

În căutarea unui loc numit Katmandu

 
 

O lume absurdă, a Americii secolului tre­cut, este descrisă cu un umor amar de către autorul cărţii, Kurt Vonnegut. Cultul pen­tru armele de foc, alimentat de eroii fil­melor western sau de eroii marilor războaie ale vremii, duce la un accident care in­fluen­ţează destinul personajului principal, încă de la vîrsta de 12 ani. Se retrage în afara so­cie­tăţii, pentru a-şi găsi rostul.

citiţi

Ileana Zirra | Orașul unde ne-ar plăcea să jocuim (II)

Coxirra

 
 

Nu pot să spun că am călătorit foarte, foar­te mult în comparaţie cu alţii, a­dică am colegi, acum, într-a IX-a, ca­re se pot da mari că au cutreierat Europa în gimnaziu, ceea ce sună prea bine şi sînt chiar invidioasă, dar voi trăi şi cu ideea că eu îmi petrec vacanţele cu cortul la mare, nu ca alţii, la hotel de cinci stele, să plec spre plajă de-abia la 11 dimineaţa;

citiţi

Tudor RUSAN | Nota 10 la citire

Crimă și mister

 
 

Vacanţă. În sfîrşit. Cum se termină şcoa­la, nimeni nu mai are chef de romane grele, de obositoarea bibliografie şcolară o­bli­ga­torie.Un exemplu tare bun de carte uşoară ar fi Oraşul borcanelor, de Arnaldur In­dri­da­son, o carte poliţistă „de buzunar“ pe ca­re o s-o lăsaţi greu de-o parte. Acum, o pre­zentare mai pe scurt:

citiţi

Bogdan Cătălin Mereuţă | Nota 10 la citire

Psihologia românului parvenit din toate timpurile

 
 

Luat, citit, renunţat, luat din nou, citit şi terminat. De spus ar fi multe despre ro­ma­nul lui Nicolae Filimon, căci dezbate o te­mă destul de des întîlnită pe teritoriul ro­mâ­nilor: abuzurile.

citiţi

Eugen DEDIU-SANDU | Povești care te-ajută să crești

Pișpirel și clapa magică

 
 

A fost odată ca niciodată – că dacă n‑ar fi, nu s-ar povesti – un îm­pă­rat puternic şi mîndru care avea trei feciori. Cel mare era încrezut şi lacom, al doilea era un petrecăreţ şi jumătate, le­neş, vesel şi cu temperament sangvinic, iar me­zinul, păi, mezinul era liniştit, curajos, is­teţ, harnic, generos şi era urît de fraţii săi mai mari, pentru calităţile sale.

citiţi

Buzz de la buzăi

Un oraș numit Dilematia

 
 

Dilematix mi-a spus că s-a născut într-un oraş unde nu s-a inventat tristeţea. În Di­lematia nu există nori, tunete sau ful­ge­re. Cînd plouă, e senin şi linişte. Iarna, ză­pada se aşterne doar pe trotuar, nu şi pe şo­sele. Acolo nu există accidente, nici am­bu­te­iaje, nici boli.

citiţi

Adina POPESCU | Orașul unde ne-ar plăcea să jocuim (II)

Cetatea de scaune

 
 

Pricoliciul ajunse în mijlocul marelui o­raş, mult mai repede decît se aş­tep­ta. Era ca şi cum oraşul l-ar fi în­ghiţit pur şi simplu şi s-ar fi trezit dintr-o­da­tă în burta plină de praf şi de murdărie a u­nui aspirator.

citiţi

Ana-Miruna MIHAI | Orașul unde ne-ar plăcea să jocuim (II)

Cartea cu coperta roșie

 
 

 săturasem de oraşul meu, era foar­te plictisitor, oamenii nu erau ve­seli şi nici păsările nu mai cîn­tau. Nu puteam să mai rămîn acolo, aşa că m-am hotărît să plec într-un univers pa­ralel… dar cum?

citiţi

Alina ATUDORI | Orașul unde ne-ar plăcea să jocuim (II)

Mașinăria de schimbat vieți

 
 

Doar cîteva ore ne despart de mo­men­tul mult aşteptat. Toţi lo­cui­torii oraşului stau cu sufletul la gură, adunaţi în centru. Ne simţim ca la A­nul Nou, cînd nu ai loc să arunci un ac. Cine ne vede sigur se întreabă ce este cu acea mul­ţime nerăbdătoare.

citiţi

Iulia VLAD | Orașul unde ne-ar plăcea să jocuim (II)

Micul New York

 
 

Bucureştiul este supranumit Micul Paris, dar cum s-ar numi Bucureştiul dacă ar fi o variantă în miniatură a bi­ne­cu­noscutului New York? Eu nu mi-am putut ima­gina o versiune mai mică a marelui oraş, deci o să vă introduc (să vă fac turul) în­tr-o versiune îmbunătăţită.

citiţi

Andrei Alexandru REDIU | Orașul unde ne-ar plăcea să jocuim (II)

București, în anul 2071

 
 

Bună ziua! Este 2071, într-o frumoasă zi de primăvară. Sînt undeva... în Bu­cu­reşti. Ce credeţi că aş fi văzut acum şai­zeci de ani? Nici nu vreau să-mi mai a­min­tesc. Merg alene pe o alee şi mă bucur de tot ceea ce mă înconjoară.

citiţi

Nicolae Mihai AVRAM | Orașul unde ne-ar plăcea să jocuim (II)

Vis pe verticală

 
 

Cine nu a visat în nopţile înstelate de vară, lungit în şezlong, în balconul u­nui apartament, cînd luna stră­lucea şi-l mai răcorea puţin vîntul cu miros de tei? Eu am făcut-o de mai multe ori.

citiţi

Max JULEA | Orașul unde ne-ar plăcea să jocuim (II)

Reconstruit de la zero

 
 

Oraşul nostru nu se poate numi „per­fect“. Mi se pare că este desenat într-un stil nepăsător şi prostesc. Mi-ar plăcea să fiu arhitectul-şef al oraşului no­stru, deoarece chiar aş vrea să-l schimb în totalitate. Eu vă voi prezenta oraşul creat de mine. Oraşul meu.

citiţi

Orașul unde ne-ar plăcea să jocuim (II)

Un oraș pentru toată lumea

 
 

N-am călătorit niciodată mult. N-am vă­zut oraşe peste oraşe, geniale, importante, nor­male sau murdare. N-am putut face asta, chiar dacă mi-am dorit. Escapadele me­le cele mai dese şi cele care mi s-au în­tipărit în memorie au fost cele către casa bu­nicilor, la ţară.

citiţi

Teo NEGUȚ | Orașul unde ne-ar plăcea să jocuim (II)

RAI 2.0

 
 

Acum mult timp, chiar înaintea Big Bang-ului, Dumnezeu a creat Ra­iul: Raiul disco, Raiul sport, Raiul e­lectro şi Raiul 2.0 beta. După vreo 2000 de mi­lioane de decenii şi vreo 12 Raiuri 2.0 be­ta, Dumnezeu a decis să creeze Raiul 2.0 du­pă proiectele lui Leonardo da Vinci şi ale lui Bill Gates.

citiţi

Ana VLADIMIROV | Orașul unde ne-ar plăcea să jocuim (II)

În Lilitown

 
 

Numele meu este Ana şi locuiesc în Bu­cureşti. Oraşul meu ar fi mai fru­mos şi mai liniştit fără hoţi, mai ales că poliţia nu ar mai fi atît de agitată. A­tunci cînd aveam cinci ani l-am în­trebat pe tata dacă se pot construi niş­te tuburi uriaşe, invizibile sau trans­pa­rente, prin care să pot merge la cea mai buna prietenă a mea ca să mă joc.

citiţi

Dani Mateo GÎRBESCU | Orașul unde ne-ar plăcea să jocuim (II)

Modernești

 
 

Bun venit în oraşul ultramodern şi fu­turist înfiinţat de destul de mult timp, cam prin secolul al XXVI-lea şi jumătate. Iar oraşul este numit… Mo­derneşti! Ştiu ca vă sună cunoscut, deoarece stră-stră-străş….ţ-stră-moşul acestui oraş este Bucureşti. Dar aproape totul este schim­­bat.

citiţi

Horațiu CHEVAL | Orașul unde ne-ar plăcea să jocuim (II)

Mai mult ca perfect

 
 

Un oraş perfect. Greu de imaginat. Ni­mic nu poate fi perfect. Poate doar să tindă să fie perfect. Şi cu cît a­vansăm în timp, lucrurile se apropie din ce în ce mai mult de perfecţiunea pe care nu o vor atinge niciodată. Aşa că viitorul este cu si­g­­uranţă mai perfect, ca să zicem aşa, decît pre­zentul.

citiţi

Orașul unde ne-ar plăcea să jocuim (II)

Orașe de basm

 
 

Cum ar putea să arate oraşul nostru altfel decît în infinit de multe feluri. ...Oraşul cu mai multe feţe este cel la care visăm cu toţii. Unul al me­ta­morfozelor instantanee, produse de un gînd sau de o dorinţă, oraşul la­birintic unde, odată intrat, ai şansa unor aventuri unice menite să te trans­forme şi pe tine radical.

citiţi

Alex PANĂ | Orașul unde ne-ar plăcea să jocuim (II)

Un oraș de coșmar

 
 

Fum negru se ridică din fabrica de o­tra­vă de la marginea oraşului. Fumul plu­teşte în aerul rece şi străluceşte în lumina al­bă a lunii. Această fabrică este singurul mo­tiv de mîndrie pentru locuitorii din oraş. Pe gardul fabricii este scrijelit uşor stîn­gaci: Strada Victoriei, nr. 13.

citiţi

Agatha Cristiana GEORGESCU | Orașul unde ne-ar plăcea să jocuim (II)

Un București paralel

 
 

Prin geamul deschis intră o adiere cal­dă. Poate prea caldă pentru luna a­prilie. Cartea lăsată neglijent pe pat îşi deschide paginile în bătaia vîntului stîr­nit de uşa trîntită. Praf. Odată cu vîn­tul, intră în casă şi praful de pe străzile cu gă­u­ri în asfalt şi clădiri dărîmate sau în curs de demolare, aşa cum e tot oraşul, de fapt.

citiţi

Kitty GÎRJĂU | Orașul unde ne-ar plăcea să jocuim (II)

Gloomville

 
 

Casele din Gloomville sînt clădiri în for­mă de paralelipiped dreptunghic, clă­dite din piatră extrem de dură şi a­co­perite de iederă otrăvitoare. ATENŢIE! NU ATINGE PEREŢII CASELOR! POŢI CĂ­PĂ­TA INFECŢII FATALE! Mda, iedera asta face multe ravagii, mai sigur să stai depar­te de ea!

citiţi

Lucian AMARIEI | Orașul unde ne-ar plăcea să jocuim (II)

Orașul Dulce

 
 

Poarta transdimensională 11-603 a fost activată. Hans intră în ea, dis­pă­rînd în spaţiu şi timp. O lumină pu­ternică îl orbi, apoi se trezi într-un coridor alb-negru. Era pierdut pe unul dintre co­tloa­nele temporalo-spaţiale. Văzu o uşă, o des­chise şi observă că se afla într-o fundătură.

citiţi

Marina Teodora ZORILĂ | Orașul unde ne-ar plăcea să jocuim (II)

Orașul la 1900

 
 

Oraşul în care aş vrea să locuiesc nu face parte dintre filmele SF, nici din­tre cele de groază, dar nici din­tre cele obişnuite. Oraşul în care aş vrea să locuiesc chiar a existat acum 100 de ani. Ar­hi­tectura nu este singurul lucru care mă fa­ce să-mi doresc să locuiesc în acest tip de o­raş.

citiţi

Maria IORDĂNESCU

Jocuri şi jucării

Jocuri şi jucării

Nu-i vreme de dat bani pe saci plini cu jucării. Dar şi dacă n-am fi fost bîntuiţi de criză şi de măsuri bezmetice împotriva ei, tot n-am putea ţine pasul cu oferta imensă de jocuri şi jucării îndesată pe rafturi, la tot pasul: munţi coloraţi de plastic, cauciuc, carton sau hîrtie, transformaţi în păpuşi, maşini, trenuleţe, mingi sau cd-uri cu jocuri ar putea înghiţi bugetul unei familii pe următoarele trei generaţii care ar vrea să o ţină tot într-o distracţie.

citiţi

Covrigii vechi şi noi

 „Îţi aduci aminte de copilăria noastră – care s-a dus ca să nu se mai întoarcă! – ce plăcută impresie ne făcea strigarea: coooovrigi! Gugoşeeeeele! Cum alergam toţi, copii şi bătrîni, şi cei mai mari şi cei mai mici; cu ce nerăbdare aşteptam să-şi puie plăcintarul jos tablaua din cap, şi cît de iute i-o deşertam!“

citiţi

Soluţie implementată de Tremend
SATI