reportaj

O descoperire care mi-a făcut vara mai tonică şi un pic mai plină de vise a fost faptul că din Piaţa Constituţiei pleacă în fiecare zi, la ore fixe, un autocar către litoralul bulgăresc. Am profitat o singură dată de această opţiune, dar gîndul că ea rămîne valabilă tot sezonul (posibil şi în extrasezon) a fost liniştitor.

Nu mai văzusem niciodată grămezi de cărţi lăsate în urmă de cei care le-au citit într-o călătorie şi n-au mai avut loc pentru ele în bagaj. Îmi amintesc că am dat peste personaje care, de vreme rea, rămîneau blocate în vreun han de secol XIX şi, de plictiseală, citeau de cîteva ori cele cîteva ziare lăsate acolo de alţi călători. Îmi mai amintesc că, speriată de perspectivă, am făcut un mic stoc de reviste şi cărţi cu care să nu se plictisească prietenii, în caz că li se întîmplă să nu poată cob

Uneori, oamenii mari uită cum să privească în oglindă. Oboseala, tristeţea şi obişnuinţa le mişcă imperceptibil conturul şi îi aduc uşor de spate, suficient însă cît să nu se mai recunoască. Tot ce văd sînt ridurile de pe frunte, cearcănele de sub ochi, linia tot mai rărită a părului, nodul strîmb al cravatei şi toate acele „dacă“-uri şi „poate că“-uri fără de care ar putea să-l zărească, dincolo, pe copilul din ei care aşteaptă, la fel de curios ca altădată, şi le zîmbeşte, nerăbdător să pornea