ţinerea de minte

Îndeobşte se crede că hoţul, ucigaşul, spionul, prostituata, recunoscînd că profesia lor este urîtă, trebuie să se ruşineze de ea. Se întîmplă însă cu totul altfel. Oamenii puşi de soartă şi de păcatele lor într-o anumită situaţie, oricît de imorală ar fi, îşi fac o concepţie generală despre viaţă, în care situaţia lor să li se pară şi însemnată, şi frumoasă.

„un om care înfruntă cursele poate să facă orice îşi pune în minte, trebuie să aibă caracterul, înţelepciunea, detaşarea, chiar şi cu aceste calităţi, cursele sînt dure, mai ales cînd te aşteaptă chiria şi limba tîrfei e însetată de bere, există capcane dincolo de capcane, există zile în care se întîmplă imposibilul"

Orice cititor are cîte un cuplu celebru ce-l fascinează, îl urmăreşte întreaga viaţă, pe care caută, cred, să-l imite, luîndu-şi-l drept model! Romeo şi Julieta? Tristan şi Isolda? Paul şi Virginia? Oh, nu, nu! Cuplul care mi-a luminat orbitor sufletul, ca un soare fraged, mereu pierdut, mereu regăsit la buza lacomă a unui orizont intim a fost Tom şi Becky!

„Am impresia că lîngă mine se găseşte un ceasornic cu nisip, aranjat exact pentru şaptezeci de ani, vîrsta la care se poate ajunge. E pus în funcţiune din clipa naşterii mele şi de atunci curge neîncetat.

„Caracteristica distinctivă a tot ceea ce există este monotonia. Servim masa la ore prestabilite fiindcă planetele, asemenea trenurilor ce nu întîrzie niciodată, pleacă şi sosesc în momente prestabilite.

Nu este exclus ca fitilul revoluţiei să fi fost aprins de către cei care trebuia să-l stingă. Dar o revoluţie e altceva decît o provocare reuşită.

„Un dezastru mare ne pîndeşte – un dezastru incalculabil; şi nu văd în toată Europa astăzi pe nimeni care să ne compătimească măcar daco-macedo-românismul în faliment, dar-mi-te să ne dee o mînă de ajutor.

Amurg de toamnă violet...

„Bineînţeles, marile mele planuri (să studiez, să scriu, să «mă ocup de mine» etc. în închisoare) s-au dovedit extrem de naive; nu ştiam cum e aici (deşi auzisem atît de multe despre asta – însă cred că este imposibil să transmiţi altcuiva experienţa în sine).

„În cele din urmă, după ce a ezitat timp îndelungat – căci nu putea să-i aprobe pe francezii care luptaseră în rîndurile duşmanilor –, Bonaparte, urmînd sfaturile lui Fouché, care-şi rezervă dreptul de control, redeschide frontierele pentru emigraţi. Decretul hotărăşte să se facă «eliminări pe categorii».