Petru Creţia
Superior în multe
Maria Francisca BĂLTĂCEANUCînd l-am întrebat dacă merge la biserică măcar de Paști, mi-a zis că a fost o dată, dar auzind Psalmul „Să se scoale Dumnezeu“ („precum se topește ceara de la fața focului, așa să piară păcătoșii“), și-a zis „Despre mine e vorba“ și a fugit.
» Citește tot
Nu vreau să-l uit
Gabriel LIICEANUÎmi e din ce în ce mai dor de Petru Creţia. Omul acesta, care era capabil să coboare în viaţă cît mai jos, pentru a fi sigur că nu are să-i scape nici unul dintre abisurile ei de abjecţie, se ridica cu o nemaipomenită uşurinţă către tot ce era mai pur. Ai fi zis că, pentru a ajunge-n vîrf, avea nevoie să bată pe treapta cea mai de jos a căderii.
» Citește tot
Corpus Magnum Tristitiae
Eugen CIURTINAș putea descrie exemplarele afluente ale acelor îndrăgostiți care își scriau unul altuia, între rîndurile lui tipărite, alte rînduri, alți nori și alte oglinzi, pînă cînd s-au despărțit lăsînd în urmă, sau poate au murit numai, volumele lor nemăsurate, elastice și inutile.
» Citește tot
A vorbi poezia fără să o poţi rosti
Radu VANCUFără a fi poet, Creția a avut natura unui mare poet: fiindcă a fost la fel de reactiv la poezie ca cei mai mari dintre ei. A vorbit poezia fără să o poată rosti. E un dar enorm acesta – la fel de enorm și de otrăvit ca poezia însăși.
» Citește tot
Imperativul primenirii
Cătălin CIOABĂLa doar cîțiva ani după apariția, în 1994, a ultimului volum din ediția completă Eminescu, Petru Creția scrie Testamentul unui eminescolog.
» Citește tot
(Anti)teodiceea după Petru
Andrei GĂITĂNARURareori întîlnesc un autor care să mă contrarieze așa cum o face Petru Creția.
» Citește tot
Evocare sentimentală
Gabriela CREŢIAAm avut un noroc extraordinar şi un privilegiu unic: i-am fost lui Petru Creţia studentă, colegă, camaradă de drum preţ de vreo douăzeci de ani şi apoi prietenă frăţească pînă la plecarea lui dintre noi. Am trăit sub binecuvîntata lui aură.
» Citește tot