&bdquo;Tertiplu&ldquo;

Moaşă-ta pe gheaţă! (cu variantele fonologice moaş-ta şi moaşi-ta sau, în versiunea neadresată direct, moaşă-sa…). Situaţia evocată de construcţia eliptică nu e tocmai limpede, dar intonaţia şi contextele de folosire sînt în mod neechivoc c

Tăcerea – teme şi variaţiuni

Intensitatea tăcerii este variat şi pitoresc exprimată în registrul popular şi colocvial al limbii române. Unul dintre mijloacele de intensificare e recursul la adverbe care se asociază cu un număr limitat de verbe (tiparul a îngheţa bocnă, a se îmbăta cui, a d

„Preşedintele republicii“

O intenţie depreciativă, o sugestie de delegitimare a preşedintelui? Greu de spus. Altminteri, o căutare pe Google a sintagmei Preşedintele republicii trimite imediat la texte despre Igor Dodon.

Terminologii de sezon

Zăpada, spune Pamfile, este utilizată pentru „facerea de momîi: chipuri de oameni, cu mîni de lemn, cu ochi de cărbune etc.“ În dicţionarul german-român al lui Theodor Stamati (Iaşi, 1852), Schneemann era tradus om de omăt.

Mutre şi mufe

Cuvîntul moúfa apare în dicţionarele de argou (de exemplu, slang.gr) cu sensurile „fals“, „mincinos“, „urît“ sau „rău“ – destul de diferite de cele din română. Într-o carte recentă, Sociolinguistics of Style and Social Class in Contemporary Athens (2014), autoarea, Irene Theodoropoulou,

Brichisire

„1. A se ocupa cu diferite lucruri mărunte. 2. A roboti. 3. A viola o femeie“. Încercarea de a stabili o legătură logică între cele trei sensuri (între care racolarea nici nu a fost cuprinsă) e riscantă şi tulburătoare.

Scrisorile soldaţilor

Scrisorile soldaţilor – cei mai mulţi ţărani, prea puţin instruiţi – prezintă tipice nesiguranţe şi abateri de la normă (în punctuaţie, în uzul aleatoriu al majusculelor, în segmentarea fluxului vorbirii) care, în asemenea cazuri, sporesc autenticitatea şi emoţia documentului. Ediţia din care citez normalizează parţial ortografia, dar, din fericire, conţine şi facsimile în care se pot urmări toate trăsăturile scrisului popular. Scrisorile (dintre care multe sînt ale unor ardeleni) ilustrează raportul d

„La vreme de beţie…“

O „băutură beţivă“ (p. 30), adică alcoolică, şi precizează starea personajelor: beat („au arătat că ar fi fost bat, bînd la o velniţă“, p. 7), ameţit cu (sau de) beţie („fiind ameţit cu beţie“, p. 7; „ameţiţi fiind de multa beţîi, s-au luat la sfadă mergînd pe drum spre casă“, p. 27); trecut cu beţie („fiind trecut cu beţie, nu ştie ce au făcut“, p. 7), înfierbîntat din beţie („s-au tîmplat pricina morţii aceştie la crîşmă, din sfadă, şi înfierbîntaţi fiind amîndoi din beţie“, p. 12) etc.