Cum îmbătrînim
Mamaie
Acum trei ani am divorţat. Aveam de ales între a mă muta singură sau înapoi la părinţii mei. Tata era bolnav de diabet, dar mama se descurca singură cu el. Bunica mea, în schimb, stătea singură într-un apartament de două camere din Berceni. Şi atunci mi-am zis: „Ce sens are să stăm eu singură, ea singură? Mai bine mă mut la ea.“
» Citește totForever young
"Nu ştiu dacă nu cumva pămîntul se va surpa sub greutatea mea, la un moment dat, dar ştiu că e un drum pe care vreau să-l fac. Îmi doresc să îmbătrînesc şi cred că aş fi mîndră de mine că am ajuns pînă acolo. De fapt, sînt sigură că mi-aş purta părul alb ca pe o coroană de lauri."
» Citește totPrea mulţi, prea scumpi, prea deranjanţi?
Victoria STOICIUDe regulă, deşi ne întîlnim cu ei peste tot, bătrînii sînt arar prezenţi pe agenda publică – sîntem prea preocupaţi de prezent şi viitor, de scandaluri politice şi intrigi de alcov, pentru a ne preocupa de cei ce reprezintă trecutul. Sînt prea mulţi, prea scumpi, prea deranjanţi.
» Citește totGeneraţia Sandwich
Laurenţiu COLINTINEANUÎntoarsă de la serviciu, Laura T. începe îngrijirea de seară a mamei, iar apoi se ocupă de-ale casei. Mai bine zis, de-ale celor două case, pentru că mama ei locuieşte într-un apartament, iar ea împreună cu soţul în alt apartament la acelaşi etaj al blocului. Pentru ei e un noroc.
» Citește totÎntre cifre şi calitatea vieţii
Georgiana ILIELa 1 ianuarie 2014, populaţia rezidentă a României a scăzut, pentru prima oară din anii ’70, sub 20 de milioane de locuitori. Dintre aceştia, 16,5% au peste 65 de ani – adică 3,29 milioane de oameni. Cifra este în creştere, deşi populaţia României a scăzut constant, în ultimii 24 de ani.
» Citește totLa noi şi la ei - feluri de bătrîneţe
Georgiana ILIEAjunşi la vîrsta a treia, românii au puţine opţiuni pentru o viaţă împlinită. Majoritatea covîrşitoare a celor 3,29 de milioane de vîrstnici din România trăiesc acasă. Indiferent dacă au sau nu familii, mulţi dintre ei ajung, la un moment dat, la stadiul de semi- sau dependenţă completă, cînd nu mai pot să se îngrijească singuri.
» Citește totCele patru bătrîneţi - interviu cu Livius CIOCÂRLIE
Luiza VASILIUMemorialist, eseist, critic, scriitor, cititor rafinat, maestru al autoironiei şi campion al sincerităţii, Livius Ciocârlie este una dintre cele mai discrete prezenţe din peisajul literaturii române. Am stat de vorbă despre bătrîneţe şi lucrările ei, într-o dimineaţă de toamnă, la etajul casei de la Armenească.
» Citește totResponsabilitatea viitorului
Georgiana ILIEDin peste 1000 de români între 18 şi 45 de ani întrebaţi în iunie cine este responsabil pentru pensia lor, 51% au spus „nu eu“. Studiul mai arată că românii cred în continuare (37%) că statul trebuie să le asigure pensia. Problema este că, şi în cazul celor mai optimiste evoluţii demografice, acest scenariu este improbabil.
» Citește totNu e azil, e cămin
Georgiana ILIELa căminul pentru persoane vîrstnice din Solca, judeţul Suceava, locuiesc 77 de bătrîni. Condiţiile sînt bune – clădirea, un fost spital închis în 2011, este aproape complet renovată; personalul este atent, deşi sînt doar trei asistenţi pe tură; mîncarea este bună şi suficientă. Ce le lipseşte este compania.
» Citește tot