Teodor Vârnav, „cel întîiu giogol din tîrgul Otacilor“

„Nicoară, mare vornic al Ţării de Sus, a făcut un taler de aur şi cu lanţ de aur şi l-a dăruit cneaghinei sale Todosia.“

Poveşti aiuritoare de iubire (IV)

Să tot fi fost prin 1960 cînd „s-au cunoscut“. Sau aşa se zice, că de ştiut se ştiau ei de pe la horă. Frumoşi şi tineri, dansînd pînă în noapte. Şi-au jurat iubire veşnică şi apoi au făcut dragoste în grădina lui moş Gheorghe căruţaşul. Apoi, el a plecat recrut la marginea ţării, cerîndu-i să-l aştepte.

Dragomir Inimărea şi povestea unui viol de demult

Satul Pucheni din judeţul Dîmboviţa este martorul unui viol la început de octombrie 1794. Personaje principale: Dragomir Inimărea, fiul lui Micu, şi Uţa, fiica Mariei văduva. Vecini în satul Pucheni, Dragomir se îndrăgosteşte de Uţa, sau cel puţin aşa declară.

Haznaua estivală

Cuvînt de origine turcească, hazna a pătruns în limba română prin secolul al XVII-lea, cînd Imperiul Otoman se apropie din ce în ce mai mult de Ţările Române. Orientalistul Lazăr Şăineanu îl indexează cu sensul de „visteria ţării“, „comoara statului“, tezaur, loc unde se depozitează banii, bogăţiile, argintăriile celor avuţi.

Prin satele deocheate ale Valahiei de altădată

Colindînd zilele acestea prin satele Valahiei, am regăsit sate şi nume familiare pentru mine ca istoric al timpului trecut. Multe însă le ghicesc doar în spatele unor denumiri cosmetizate de pudibonderia secolului al XX-lea şi de moralitatea epocii comuniste.

Titu a lu’ Jumară

Se spune că Titu ăsta este foarte priceput în zidirea de fîntîni: una dintre cele mai vechi şi mai binecuvîntate meserii. Nu oricui îi este dat să facă o fîntînă, nu oricui îi este dat să ştie unde apa este bună şi din belşug. De aia i se şi spune Titu Fîntînaru.

De la Marea Mediterană la Marea Britanie

David Abulafia este un foarte bun povestitor. Cititorul este purtat prin lumea mediteraneană de la fenicieni şi grecii din Troia pînă sub zidurile Uniunii Europene de ieri. Marea Mediterană n-a transportat pe apele sale doar grîu, aur sau mirodenii, ci şi cultură, foarte multă cultură, şi mai ales o cultură a toleranţei şi îngăduinţei.

Despre dracii noştri cei de toate zilele…

Ziua începe cu „Hei, la dracu’“ şi se încheie cu „Să vă ia dracu’ pe toţi“. Tărîmul dracilor este unul bine populat, care înfricoşează prin imensitate şi mai puţin prin mulţime. Dracii inspiră teamă şi admiraţie.