- România la Salonul de Carte de la Torino -

Între 10 şi 14 mai a avut loc la Torino cel mai mare tîrg de carte din Italia şi unul dintre cele mai mari din Europa. La ediţia de anul acesta, una aniversară (a 25-a), invitatele de onoare au fost România şi Spania. Într-un tîrg cu cinci pavilioane, sute de expozanţi, sute de mii de vizitatori şi o sumedenie de lansări şi dezbateri întîmplîndu-se în acelaşi timp, e foarte uşor să treci neobservat. Dar Institutul Cultural Român a reuşit să organizeze un veritabil festival al culturii române: 120 de invitaţi, 30 de evenimente, un stand elegant cu o sală de conferinţe şi o librărie mereu pline. Timp de cîteva zile, România a fost în centrul atenţiei, despre ea s-a scris în Letteratura, suplimentul literar al cotidianului Corriere della Sera, despre ea s-a vorbit la televiziune şi la radio, cu ea au dat nas în nas prin Torino, la metrou, în parc, în şcoli, torinezii, cu ea s-au întîlnit la tîrg cititorii, nu doar la standul României, ci şi la standurile editurilor care publică traduceri din literatura română.

Prezenţa României la Salon a fost prefaţată de Festivalul „România-Italia: filmul românesc contemporan la Torino“, o selecţie a celor mai bune filme româneşti din ultimii ani (apropo, dacă mergeţi vreodată la Torino, să nu cumva să rataţi Muzeul Cinema-ului, e unul dintre cele mai candide şi jucăuşe muzee pe care le-am văzut pînă acum), şi de un concert de gală, susţinut de soprana Anita Hartig, tenorul Teodor Ilincăi şi Orchestra Filarmonicii din Torino. Înainte de concert s-au rostit cîteva discursuri oficiale. Ernesto Ferrero, directorul Tîrgului, a vorbit despre echipa ICR Veneţia, „bravissimi ragazzi“ care au reuşit să organizeze impecabil prezenţa României la Tîrg (e de-abia al patrulea an cînd există un stand al României la Torino şi sîntem deja ţară invitată). Lumea din sală şuşoteşte „romeni, romeni, romeni“, şi de data asta se pare că e de bine.

Deschiderea oficială a tîrgului are loc a doua zi, joi, iar la inaugurarea standului României e prezent şi Piero Fassino, primarul oraşului Torino. Cu zece ani în urmă, o asemenea desfăşurare de forţe ar fi fost imposibilă, a subliniat în discursul său inaugural Horia-Roman Patapievici, directorul ICR, mulţumindu-le în acelaşi timp „zecilor şi sutelor de oameni“, scriitori, artişti, operatori culturali români care au contribuit la reformarea Institutului Cultural Român. „Cultura română e acolo unde se află scriitorii români“, a încheiat Patapievici. Iar la Torino au fost: Norman Manea, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameşteanu, Dumitru Ţepeneag, Matei Vişniec, Ileana Mălăncioiu, Mircea Dinescu, Ion Mureşan, Ana Maria Sandu, Dan Lungu, Nichita Danilov, Lucian Dan Teodorovici, Ruxandra Cesereanu, Răsvan Popescu, Florina Ilis, Vasile Ernu, Floarea Ţuţuianu, Doina Ruşti, Eugenia Bulat, Mihai Mircea Butcovan, Ingrid Beatrice Coman, Liliana Lazăr. Evenimentele organizate de Centrul Naţional al Cărţii şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în colaborare cu Asociaţia Italiană a Româniştilor şi colectivul de limba şi literatura italiană din cadrul Universităţii Bucureşti, au inclus lansări, mese rotunde, dezbateri, întîlniri cu publicul, dialoguri între scriitori români şi scriitori italieni. Ceea ce urmează e o selecţie cît se poate de personală din ce-am văzut şi auzit în cele cinci zile de tîrg:

● În prima zi, în timp ce lucram la laptop în sala de conferinţe a standului României, apare o clasă de grădiniţă, doamna educatoare le spune copiilor: „Toţi cei din poze sînt scriitori români“; mă vede pe mine, mă întreabă de unde sînt şi exclamă: „Şi Roberto e român! Roberto, pup-o pe domnişoara“. Roberto, 5 ani, se-nroşeşte şi începe să cînte „Deşteaptă-te, române“. Facem poză de grup, doamna educatoare îmi cere adresa de e-mail ca să mi-o trimită. Le fac şi eu poză, îmi zîmbesc toţi.

● Traducătorii din literatura română, cei fără de care editorii italieni n-ar avea nici o idee despre ce merită citit şi publicat. De altfel, la aproape fiecare lansare, reprezentanţii editurilor italiene le-au mulţumit traducătorilor pentru munca lor de scouting şi pentru efortul continuu de promovare a culturii române în Italia. În ultimul an, au apărut în Italia 22 de traduceri din literatura română, majoritatea cu sprijinul ICR.

● Expoziţia de fotografii dedicată victimelor comunismului, organizată în parteneriat cu Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei şi cu Academia Civică. „Dacă vreţi să înţelegeţi cultura română de azi, vedeţi cifrele şi fotografiile din expoziţie“, a spus Ana Blandiana.

● Doamna de la un stand de calendare, cartoline, creioane, care, cînd a aflat că sînt din România, m-a întrebat dacă am citit Cruciada copiilor a Florinei Ilis. Şi a fost cumplit de dezamăgită cînd i-am spus că nu: „O dată mă întîlnesc şi eu cu cineva din România şi nu pot să vorbesc despre o carte care mi-a plăcut atît de mult!“.

● Norman Manea, aproape ubicuu, urmat mereu de o echipă de filmare care lucrează la un documentar despre scriitor. Norman Manea la standul Rai radio 3, Norman Manea întîlnindu-se cu elevii şi vorbind cu ei despre „per distanza“, Norman Manea dînd interviuri, explicînd de ce sîntem uneori mai aproape de „rudele noastre livreşti, mai aproape decît de cele din arhivele eredităţii“.

● „Ceaslov“ şi „nisiparniţă“, două cuvinte cu care Lucian Dan Teodorovici a vrut, în glumă, desigur, s-o pună în dificultate pe traducătoarea Ileana M. Pop.

● Ana Maria Sandu discutînd cu scriitoarea şi jurnalista italiană Gaia Rayneri despre romanul Omoară-mă!, proaspăt apărut în Italia la Editura Aisara, cu o copertă diafană şi albăstrie, cu atît mai neliniştitoare cu cît pe ea scrie Uccidimi!.

● Mesele rotunde despre Dante în România, Cantemir, elitele culturale, literatură şi ideologie, Dada etc.

● Ion Mureşan făcînd un spectacol de zile mari duminică seară, la lectura din cartea Alcool. Deşi la început eram vreo 20 de oameni, în vreo zece minute sala s-a umplut – lumea auzise hohotele de rîs de sus şi urcase ca să vadă ce se întîmplă. „Mici conspiraţii despre poezie“, vorba lui Mureşan.

● Lecţia de literatură a lui Mircea Cărtărescu (de ce seamănă poetul cu o pisică, de ce, „atunci cînd citiţi o carte scrisă de mine, ţineţi în mîini nu creierul meu, ci creierul dvs.“), dialogul său cu Emanuele Trevi şi fraza următoare: „Diferenţa dintre cele două cărţi ale mele, Nostalgia şi Orbitor, este că între ele l-am citit pe Blecher“.

● Enrique Vila-Matas, unul dintre cei mai importanţi scriitori spanioli, despre a cărui literatură Juan Pitol a spus că e „o călătorie fără întoarcere pînă la capătul nopţii“, vorbind despre Oblomov, Kafka, Sophie Calle şi Bob Dylan, atît de amabil la final, cînd m-am dus să-i cer un autograf pe „Istoria prescurtată a literaturii portabile“ şi să-i spun că vreau să fac cu el un interviu pentru Dilemateca. Aproape înfricoşător de amabil, convins că mă cheamă Chiara.

● Cozile imense la intrarea în tîrg, copiii fluturînd plase cu cărţi, chicotind, fugărindu-se printre standuri, întrebîndu-i pe scriitori care-i treaba cu scrisul, dînd impresia că literatura e pe mîini bune.

● Dumitru Ţepeneag cu totul şi cu totul adorabil, povestind într-o dimineaţă, la cafea, că încă mai ştie pe de rost numărul de telefon de-acasă, de cînd era copil.

Şi asta e doar o foarte mică parte a ceea ce s-a întîmplat la Torino. Cuvîntul de încheiere îi aparţine lui Bruno Mazzoni, preşedintele Asociaţiei Italiene a Româniştilor: „Articolul apărut în Letteratura despre literatura română e tot despre Cioran, Ionescu, Eliade, ca şi cum nu s-ar fi întîmplat nimic în ultimii 70 de ani. Ne aflăm, deci, într-un punct de plecare, şi mai sînt atîtea de făcut“. Iar prezenţa României la Tîrgul de Carte de la Torino a fost unul dintre aceste lucruri. 

Această deplasare a fost posibilă  cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Foto: L. Muntean