„Adineauri am fost primit cordial la Slatina, mîine sosire la București“, îi scria principele Carol tatălui său Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen, pe 9 mai (după calendarul românesc de atunci) 1866.

Într-adevăr, în data de 10 mai 1866, Bucureștii îl întîmpinau pe noul suveran al Principatelor Române. În timp ce principele Carol primea cheia orașului și urările de bun venit din partea primarului, o ploaie torențială a început să răpăie – prima din ultimele trei luni. Poate un semn bun, după credința orientală a mulțimii de români care strigau de bucurie (cum remarcă biograful Paul Lindenberg); poate nu unul chiar de bun augur, după stratul de noroaie care avea să se formeze pe drumuri.

Într-o trăsură deschisă, trasă de cai ­albi, înconjurată de ofițeri călare și precedată de o unitate de cavalerie, principele Carol, alături de însoțitorii săi, printre care și Nicolae Golescu, membru al Locotenenței Domnești, și-a început deplasarea prin capitala noii sale țări.

Pe Podul Mogoșoaiei (astăzi Calea Victoriei), principele Carol a zărit o clădire în fața căreia se afla o gardă de onoare și a întrebat, curios, ce casă este acolo. Domnul Golescu a intervenit: „C’est le palais“ / „Este palatul“. Principele, cuprins de mirare, a crezut că nu a înțeles bine și a revenit asupra întrebării: „Où este le palais?“ / „Unde este palatul?“ Nicolae Golescu i-a dat același răspuns, arătîndu-i spre casa cu pricina. Era vorba de casa Golescu (devenită Palat Domnesc), o clădire simplă, cu un singur etaj, care deși era un reper al Bucureștilor în epocă, era departe de cum și-ar fi imaginat principele Carol că ar fi arătat palatul său (pentru mai multe detalii despre Palatul Regal merită să vedeți lucrarea semnată de istoricul de artă Gabriel Badea-Păun, De la Palatul Domnesc de pe Podul Mogoșoaiei la Palatul Regal de pe Calea Victoriei, apărută la editura Corint).

Nici principesa Elisabeta, care a devenit soția principelui Carol în 1869, nu a reacționat foarte diferit. Ba chiar aproape identic. După nuntă – povestește viitoarea regină a României –, cînd Carol a adus-o pe Elisabeta la vechea casă boierească Golescu, care urma să fie căminul familiei tocmai constituite, i-a spus: „Aici este castelul“. „Unde?“, a replicat principesa, pentru a primi imediat un răspuns și un zîmbet de la principele său: „Dar am și intrat în el!“

Realitatea vremurilor, evidentă, semnala faptul că erau multe de construit în noua țară, devenită Regatul României din 10 mai 1881. Sarcina căzuse pe mîini bune. Tot în ziua sosirii sale în România, la reședința domnească, principesa Elisabeta a găsit pe biroul principelui Carol prima schiță de proiect care viza construirea podului peste Dunăre. Proiectul s-a transformat, după cum știm, într-una dintre construcțiile esențiale în modernizarea României.

Ca și dinastia instaurată de Regele ­Carol I.