E un tip cu o vîrstă nedefinită, mai degrabă înaintată, fără să arate însă deloc bătrîn, subțire și sportiv, galant, dar destul de solitar. Uneori este văzut conducînd un Audi TT alb, avînd pe scaunul din dreapta un cățel foarte nostim, de o rasă atît de specială încît nimeni nu-i știe numele. Unde este văzut? În mai toate stațiunile de schi importante. Unii îl știu încă dinainte de Revoluție de pe la Sinaia, Predeal și Poiana Brașov. În anii din urmă, sînt însă destui care pot confirma că l-au văzut prin cele mai celebre stațiuni de schi din Europa. Cineva l-a zărit odată bîndu-și cafeaua la barul hotelului Cristallo din Cortina D’Ampezzo, altădată a fost văzut la Centro Cafe din Kitzbühel, iar la Sölden a fost întîlnit în holul Das Central Hotel. De asemenea, românii, care circulă peste tot în zilele nostre, l-au găsit citind o revistă pe o canapea din holul Schlosshotel din Ischgl. Chiar și în micuța și cocheta stațiune Montgenevre, un compatriot l-a observat într-un mic restaurant pe care‑l știa ca fiind grozav, pe nume Le Trio. La Saas Fee, neobosiții noștri turiști și schiori cunoscuți l-au descoperit mîncînd în minunata și ușor sclifosita cabană Berghaus din creierii munților, de pe Plattjen. Tot așa, e aproape cert că a fost prin Val d’Isère, Chamonix, St. Anton am Arlberg, Val Gardena, Valdaora, Alta Badia, Sestriere, Schladming, Zell am See, Kaprun, Garmisch și Mallnitz. Pe scurt, nu pare să-i fi scăpat vreun domeniu schiabil important din Europa și se zice că nici de Aspen sau de Calgary nu ar fi străin.

Nu se știe să se fi prezentat vreodată cuiva pe nume, dar cineva mi-a spus odată că l-ar chema Carp sau Karp, nu e limpede cum se scrie. Unii cred că ar fi chiar rudă… nu, nu cu P.P. Carp, ci cu acel Carp de la care se trage numele văii din Sinaia, cea mai periculoasă pîrtie de schi din țară.

În orice caz, echipamentul de schi al acestui domn e întotdeauna fenomenal, îți ia ochii. Cine intră în vorbă cu el descoperă că omul e gata oricînd să dea tot felul de detalii și sfaturi, așa cum nimeni altcineva n-ar putea. Un schior l-a întrebat la un moment dat cum face de poartă mereu modele de geci de schi atît de nemaipomenite. Omul i-a răspuns ușor jenat că, probabil, asta se întîmplă fiindcă el e mai informat și mai preocupat de lucrurile astea decît alții. „Știi, dragă – i-a explicat doct –, anul ăsta se poartă mult alb-negru, contrast. Anul trecut erau la modă culorile tari și reci, tot cu contrast între geacă și pantaloni, dar acum trend‑ul ăsta, după părerea mea, e depășit.“ „Eu știam, de exemplu – a îndrăznit interlocutorul său –, că echipamentul Ellesse este de top în domeniul schiului, dar pe dumneavoastră nu v-am văzut purtînd așa ceva.“ Atunci domnul Carp ar fi făcut, cică, o grimasă pe care însă, date fiind bunele sale maniere, și-a stăpînit-o rapid. „E adevărat că designerii de la Ellesse au preferat adesea negrul și contrastul cu albul, dar aș zice că, dacă vrei chiar o geacă serioasă de schi, ar trebui să cauți de pe la Peek Performance în sus. Poate una de la Colmar, dacă nu cumva de la Erin, Ienki, Bognar sau Moncler. Merge și ceva de la Salomon, ei sînt tot timpul atenți cu această parte a echipamentului. Trebuie să cauți însă la magazinul lor de mare altitudine – în toate sensurile – de la Sölden, de la ghețar. Acolo își prezintă creațiile cele mai noi.“ „Cea pe care o purtați dumneavoastră acum, care e superbă și nu are nici o etichetă la vedere, ce marcă e?“ „E de la Fendi, dragă, am luat-o în primăvară pentru sezonul ăsta. Să-ți spun drept, mie nu-mi prea vine să port aceeași haină doi ani la rînd.“ Interlocutorul domnului Carp ne povestea apoi nouă brusca sa revelație: acea haină, probabil foarte tehnologizată, cu fermoare aproape invizibile, de un negru mat, amintind de culoarea petrolului, nu era doar o geacă de schi frumoasă și scumpă, ci însăși GEACA DE SCHI.

Într-o altă împrejurare, altcineva l-a întrebat pe omul nostru despre clăpari. „Dragă, i-ar fi răspuns acesta, aici nu sînt foarte multe variante cu adevărat bune. Acuma, nu toți sîntem ca Alberto Tomba, să ni se aducă încălțările de schi unicat pe pîrtie, cu elicopterul. Dar, ca și marele schior, eu prefer tot Lange. Bineînțeles, dintre aceia care se mulează la început pe picior prin încălzire, că doar nu te gîndești să-ți bagi piciorul tău, cel făcut de Dumnezeu, direct în niște clăpări cu o formă gata făcută de alții. Sînt clăpari care au ștecher și se pun în priză la început, cu tine încălțat, dacă nu ți-e frică. Astfel se încălzesc, se iau după picior și îți reproduc pînă și monturile dacă ești femeie. Culmea e că un asemenea rafinament s-a găsit la noi chiar prin preajma Revoluției. Ți-aș mai spune că merge și marca Dalbello. Dar, dacă vrei ceva de un confort deosebit și cu un design cu totul aparte, trebuie să încerci Dahu, elvețieni, sînt sigur că n-ai auzit de ei pînă acum, dar ar fi bine să te interesezi.“

Un alt schior i s-ar fi lăudat în fața lui cu niște mănuși noi marca Reusch. Pe fața domnului cu presupusul nume Carp ar fi trecut o ușoară umbră depreciativă: „Un brand faimos, bun și popular, într-adevăr“, a zis. „Ar trebui să încerci, totuși, marca Hestra. Uite, eu port asemenea mănuși albe, din piele integrală, fără plastice despre care bine știm că, mai devreme sau mai tîrziu, tot mirositoare devin.“

În ceaa ce privește lenjeria de purtat direct pe piele, pe sub pantaloni sau pe sub geacă, recomandările respectivului domn sînt deja binecunoscute de mulți schiori: nimic sintetic, doar materiale naturale, cu lînă fină și moale, țesute în mod special astfel încît să lase transpirația să se evapore, de găsit doar în anumite magazine din Elveția, scumpe, dar care merită banii.

Trebuie spus că mulți schiori și-au făcut deja un obicei din a-l aborda pe acest personaj atît de interesant, pentru a afla diverse lucruri. Misterioasa sa poveste e însă mai lungă decît îmi îngăduie spațiul acestei rubrici, așa că îmi iau permisiunea de a o continua  săptămîna viitoare.

Foto: wikimedia commons