Din perspectiva unui proaspăt absolvent al Secţiei de Jurnalism a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, principala problemă a sistemului universitar din România decurge din mercantilizarea "pragmatică" a învăţămîntului. Standardele de admitere la universităţile de stat au fost diluate pentru a fi încorporaţi cît mai mulţi studenţi pe locurile în regim cu taxă. Motivul e evident: cu cît mai mulţi studenţi sînt la taxă, cu atît vor veni mai mulţi bani în universitate, mai ales că fondurile bugetare din domeniul educaţiei sînt subţiri. Din păcate, în această goană după bani nu se ţine cont de potenţialul pieţei care nu poate să absoarbă un număr atît de mare de absolvenţi. De pildă, pentru anul 2006, Secţia Jurnalism din UBB prevede 45 de locuri la buget şi 200 de locuri cu taxă, în timp ce piaţa mediatică din Cluj cuprinde cu aproximaţie 300 de jurnalişti, iar în oraşele mai mici din ţară instituţiile de presă sînt aproape inexistente. Chiar dacă unii vor renunţa pe parcurs, iar numărul studenţilor se va restrînge, acest lucru nu justifică inflaţia de locuri, din moment ce în generaţia din care fac parte existau doar 15 locuri la buget şi 45 la taxă. Comparativ cu situaţia de acum cîţiva ani se poate observa şi o creştere semnificativă a locurilor la taxă, masificarea învăţămîntului fiind mai evidentă în cazul Facultăţii de Ştiinţe Economice, unde studenţii sînt nemulţumiţi că se ţin "seminarii" cu cîte 70-80 de tineri în sală, interacţiunea specifică unor astfel de ore fiind practic inexistentă. Aici proporţia pentru viitorul an universitar e de 1 student la buget pentru 7 studenţi la taxă. În condiţiile acestea pare justificată critica universităţilor particulare care susţin că există o competiţie neloială din partea universităţilor de stat. Se pare că nimeni nu are interesul de a realiza studii de piaţă prin care să se releve dacă absolventul şi-a găsit un loc de muncă în domeniul pe care l-a studiat în facultate. Dacă ar exista astfel de studii, Ministerul Educaţiei s-ar putea "lupta" mai clar cu instituţiile publice de învăţămînt superior, care în baza presupusei autonomii universitare şi a principiilor descentralizării administrative produc ori absolvenţi care trebuie să se reorienteze profesional imediat după ce au încheiat studiile, ori şomeri. Spre deosebire de studenţii occidentali, tinerii români nu se străduiesc să-şi vocifereze nemulţumirea în momentul în care au impresia că le sînt încălcate drepturile. Motivele pot varia de la tradiţia culturală recentă a României, care a inhibat protestul, la lipsa de cultură civică ori politică, pînă la simpla nepăsare a unor studenţi care sînt interesaţi să-şi ia diploma, orice diplomă, cerută din mimetism de aproape orice angajator cu pretenţii. De exemplu, studenţii de la Secţia Jurnalism şi din alte secţii ale Facultăţii de Ştiinţe Politice au avut o tentativă de protest ca urmare a trecerii taxelor de la dolar la euro, tertip prin care s-a mărit plata pentru studii cu aproximativ 33%. S-au ţinut "negocieri" între studenţii a căror portavoce era reprezentantul lor în senatul universităţii şi decanat. Conflictul s-a aplanat instant după doar o rundă de negocieri. Reprezentantul studenţilor în senat îi sfătuieşte pe studenţi să nu se revolte, pentru că nu se mai poate face nimic în privinţa diminuării taxei şi declară răspicat acest lucru şi în presa locală. Studenţii confuzi nu s-au obosit să conteste conflictul de interese legat de "reprezentantul" lor care lucrează la Departamentul de Imagine din UBB, într-un post în care îl instalase decanul! Din nefericire, în lumea universitară, cumetrii de genul acesta nu sînt singulare. Mulţi studenţi la jurnalism au fost surprinşi să afle că a fost adusă în anul 2005 o profesoară de la Facultatea de Litere care a predat acolo ani buni literatură slavă. Studenţii se plîngeau pe la colţuri că profesoara nu are habar de noile cursuri care i-au fost pasate: "Presă de opinie" şi "Jurnalism cultural". Aşa cum arată declaraţia de avere, împrumutul de 36.000 de euro făcut de şeful de catedră al Secţiei de Jurnalism de la banca unde lucrează într-o poziţie de vîrf soţul doamnei profesoare coincide, întîmplător, cu venirea dînsei la catedră. Cînd nemulţumirile s-au acumulat, studenţii jurnalişti, în special cei care au lucrat de timpuriu în presă, au prins curaj şi şi-au manifestat dezaprobarea faţă de managementul defectuos al conducerii Secţiei de Jurnalism. Au fost avertizaţi din interiorul universităţii că vor suferi nu numai repercusiuni din partea profesorilor contestaţi (ceea ce s-a şi dovedit ulterior), însă acestora nu li se va întîmpla mai nimic, prin simplul fapt că sînt persoane comode pentru superiorii ierarhici, deoarece contribuie la prosperitatea universităţii, fără a aştepta ceva în schimb. Deşi există atîţia studenţi la taxă, secţia nu are un ziar, un studio radio funcţional şi nici măcar o cameră video, iar profesorii cu adevărat competenţi sînt puţini. Pînă cînd se vor face investiţiile în aparatura tehnică atît de necesară funcţionării unei secţii de jurnalism, studenţii se vor mulţumi cu cultura "înaltă", elitară, cu cărţile de gramatică ale şefului de catedră Ilie Rad, care cu rîndurile de mai jos formează pe bandă rulantă generaţii întregi de viitori gazetari: Astfel în romanul Orbitor, al lui Mircea Cărtărescu, în fragmentul în care eroul recompune chipul mamei plecînd de la proteza ei dentară, autorul scrie la un moment dat: "Am rămas cîteva minute privind în lumina tot mai întunecată proteza". Mai firească ar fi fost formularea: "Am rămas cîteva minute privind proteza în lumina tot mai întunecată", fiindcă ordinea firească este CD - complement circumstanţial. În cazul de faţă, se mai puteau utiliza virgulele: "Am rămas cîteva minute privind, în lumina tot mai întunecată, proteza".