Ţigan care dă bine

Publicat în Dilema Veche nr. 636 din 28 aprilie - 4 mai 2016
Oxford, premierul şi Isaura jpeg

Acum trei ani, am fost invitat la o întîlnire, la o bancă, unde am vorbit pentru prima dată după domnul Andrei Pleşu. Aici, transcriu discursul meu, care se potriveşte tare bine la cum mă simt zilele astea. Am folosit termenul „ţigan“ pentru a sublinia stridenţa – în mod normal, aş folosi termenul „rom“.

De ce sînt aici?… Nu sînt nici şef de bancă, nici persoană publică, nici prieten cu politicieni sus-puşi, nici bogat, nu am scris nimic superimportant şi aş mai putea să înşirui cîteva zeci de motive pentru care nu ar trebui să fiu aici. De ce cred că sînt aici? În primul rînd, pentru că sînt ţigan. Dă bine la întîlniri. Un alt motiv ar putea fi că m-a recomandat Aspen Institute.

Aşa am început şi cu Aspen. Ţigan care dă bine. Probleme cu ţiganii în România – presiune americană – trebuia să dea bine la raportare – deci am fost trimis la un seminar Aspen în Wye.

Frumos tare. Începutul a fost cam greu – lumea se prezenta cu nume-funcţie – plus universitatea pe care au absolvit-o. Harvard – şefă la Microsoft, Cambridge – vicepreședinte, Oxford – vicepremier, Harvard – şef la CIA, Harvard, Harvard, Columbia – s-au făcut nişte feţe cînd a zis omul Columbia de-am fost sigur că nu sînt singurul ţigan, Harvard, Harvard… University of Craiova. „Is it an Ivy League?“ „Nope. Daewoo League“, am zis. Nu a rîs nimeni.

M-am împrietenit cu un investitor chinez de dreapta rău şi mai inconoclast decît mine. Jucam ping-pong. L-am rupt – eu am făcut sport, că ne dădeau ciocolată în timpul lui Ceaşcă dacă ne duceam la sport, ciocolata era o îmbunătăţire semnificativă a celeilalte opţiuni de desert pe care o aveam – pîine cu zahăr. Chinezul mi-a mai omorît un stereotip, nu avea nici o treabă cu paleta de tenis. Ăsta zice: băi, ce vorbim noi aici de etică şi societate bună sînt vrăjeli de discutat între oameni bogaţi, superbine educaţi şi cu burţile pline, cum sîntem noi. M-am gîndit să îl întreb cine sînt noi, că nevastă-sa nu era acolo, dar am zis să nu îi stric omului buna-dispoziţie. Am făcut pariu că nu e aşa şi că ar putea funcţiona ceea ce discutăm despre societate bună şi la nivel de ghetou. Aşa am început să lucrez cu niște puşti într-unul dintre cele mai rău famate ghetouri din Bucureşti. Am cîştigat pariul.

Să am vreun talent? Ar putea fi un alt motiv pentru a fi aici. Sînt un afon funcţional, dansez ca o cizmă, nu ştiu nimic despre medicina naturistă şi sînt destul de obsedat de matematică, fără însă a fi talentat la matematică. La partea de ghicit, la romantism sau la cai nu mă pricep. Deci, ca ţigan stereotipic, nu prea am talente. Talentul meu principal cred că este să o dau în bară. Am dat-o în bară de sute de ori. Am un talent aproape excepţional în a strînge eşecuri.

Vin dintr-o familie supersăracă. Tatăl meu a fost un alcoolic care nu a fost nicicînd interesat de altceva în afară de adicţia lui. Mama – ţigancă, dintr-o familie mare care trăia în bordei. O femeie senzaţională, care a sperat că scăparea ei va veni dintr-o căsătorie cu clasa superioară, cu un român. Nu a prea mers. Eşecul nu a fost numai al ei. A fost şi al meu. Am fost tot timpul fiul ţigăncii. Cînd ne-am mutat în bloc – fiind singurii ţigani de acolo –, copiii nu au vrut să se joace cu mine. Ţigan păduchios. Mama mă spăla în fiecare săptămînă cu gaz. Ștergea şi mobila cu gaz. Şi podelele le spăla cu gaz. Ca să lucească. Probabil de asta am părul aşa lucitor. Nu ştiu pe nimeni mai obsedat de curăţenie decît mama. Apartamentul şi mobila din Craiova ar putea fi cea mai bună reclamă la RomPetrol. Pute a gaz de te trăsneşte şi acum. Nu primim fumători în casă nu pentru că sîntem health-conscious, ci din motive practice: evităm posibilitatea – foarte ridicată, de altfel – de incendiu.

Primul meu eşec spectaculos a fost în clasa a II-a. Credeam că sînt cel mai tare din clasă. Am fost propus pentru funcţia de stegar. Pe care am pierdut-o urît la alegeri. În clasa a IV-a au fost alegerile pentru comandantul clasei. Am cîştigat. Colegii mei au crezut că sînt cel mai bun. Am fost superfericit pînă în pauză, cînd, din greşeală, mi-am auzit învăţătoarea discutînd cu o altă învăţătoare pe hol. Zicea: „Auzi, măi, tîmpiţii mei l-au ales pe ţiganul ăla ca şef de detaşament în loc s-o aleagă pe fiica lui Icsulescu, profesorul universitar. Ce dracu’ îi zic eu omului ăluia?“

Vecinii noştri erau de treabă. Cum eram supersăraci, mama a decis să facem un ţarc cu găini în faţa blocului. A făcut rost şi de un cocoș. Nu îmi amintesc vreun cocoş să cînte mai strident. Vecinul de deasupra noastră era singurul pe care îl auzeam ca şi cum ar fi locuit cu noi. Ne iubea. Zicea dulceţuri despre cocoş, despre Antonescu şi deportarea la Bug foarte des. Mama făcea săpun în faţa blocului. Am făcut şi o afumătoare. Cort nu am pus, dar cred că vecinii aşteptau cu nerăbdare caii şi căruţele – poate-poate om pleca.

Pe cînd eram adolescent, eram drăguţel. Un pic de vedetă, căci jucam baschet în echipa şcolii şi eram şi în clasa cea mai bună din liceu. Citeam mult şi aveam păr. Un pic exotic. Prima mea încercare să aduc acasă o fată a eşuat lamentabil. Am venit cu ea pînă în faţa uşii. Nu am avut cheie şi am sunat la uşă. A deschis mama. Fata a încremenit. Mama – o doamnă – ne-a lăsat să dezbatem. Mă întreabă fata: „Aici stai?“ Eu: „Da, aici.“ „Nu se poate…“ Eu: „Bă, sînt sigur că aici. Oi arăta eu prostuţ, dar sigur ştiu unde stau.“ „Şi aia care a răspuns la uşă cine e?“ „Mama“, zic eu. „Nu se poate.“ „Băi, măcar pe maică-mea ar trebui să o cunosc, nu crezi?“ „Păi, e ţigancă.“ „Şi eu ce crezi că sînt, suedez deghizat?“ O relaţie care a eşuat lamentabil. Am avut cîteva zeci de experienţe similare.

Ca puşti, mi-am dorit tare mult să fiu superfotbalist. Să joc în Naţională. Am eşuat. Apoi, ca adolescent, mi-am dorit să joc baschet la nivel înalt. La 1,73 m nu prea a ieşit mare lucru, nimeni nu prea a vrut să mă ia în echipă. Eşecuri – multe-multe. Relaţii personale, în carieră, în sport şi cam oriunde vă puteţi imagina. Eşuez, s-ar putea zice, cu entuziasm, în fiecare zi.

Nu vă spun de cîte ori am eşuat, ca ţigan, să fiu angajat. Vorba unui fost ministru de Externe care mi-a spus, exasperat, la un moment dat, că dacă aş tăcea legat de ţigănie, aş fi ajuns mult mai sus. Am stat tot timpul la parter – noi, ţiganii, avem mare frică de cutremure.

Deci de ce cred că sînt azi aici? Pentru că am eşuat, şi am eşuat, şi am tot eşuat. Şi asta m-a făcut să ajung aici.

Mama a ajuns să fie cea mai populară femeie din bloc. Făcea săpun pentru toată lumea, afumam porcul pentru tot blocul şi cam orice găteală mare în bloc încă e supravegheată de ea. Continuă să spele obsesiv scările blocului şi a pus gresie în beci. Joc cam o dată pe lună fotbal cu o parte din fosta echipă de aur. Nu sînt cel mai slab de pe teren. Cîţiva dintre ei mă ajută cu copiii din ghetou cu care lucrez. Joc baschet cu mare plăcere. Şi am jucat cu cei mai buni doi jucători români (femeie şi bărbat) în ghetou, în Ferentari. Am adus o parte din echipa naţională în Ferentari. Joc din cînd în cînd în sala Federaţiei Române de Baschet cu foşti jucători.

Am stat lîngă Michael Jordan. Şi lîngă Blair, şi lîngă Michael Johnson. Nu în acelaşi timp. Am dat mîna cu Mandela şi cu Albright. Nu m-am spălat cîteva zile. Am cîştigat premiul UNICEF în 2012 şi un premiu european pentru realizări bla-bla în aprilie [2013 – n.r.]. Am ajuns să moderez seminare Aspen pe filozofie politică. Am făcut cîteva lucruri foarte bune în ghetou. Am schimbat viaţa cîtorva sute de copii. Am reuşit să conving o mulţime de oameni şi de instituţii să mă ajute în ceea ce încerc să fac. Contează toate astea? Nu prea mult.

Ce contează pentru mine? Că, deşi am moderat cîteva generaţii absolut fabuloase de young leader-i la Aspen, nu am reuşit să fiu implicat într-o schimbare semnificativă la nivelul societăţii româneşti. Că, deşi sînt publicat în unele dintre cele mai bune publicaţii europene, nu am reuşit să schimb modul absurd în care funcţionează fondurile structurale europene. Că nu am reuşit să transform ceea ce fac în ghetou într-o practică mai extinsă şi sistemică. Că nu reuşesc să schimb semnificativ comunităţile rome şi nici antiţigănismul din societatea românească.

Încă. Încă nu reuşesc toate astea. Dar mă chinui să o fac. Mă chinui să îmi opresc tendinţa de a cere să facă alţii ceea ce aş putea să fac şi eu. Să dau vina pe politicieni, corupţie, rasism, sistem sau orice îmi este mai comod. Nu sînt convins că ceea ce fac intră într-un sistem etic bun. Dar mă străduiesc să îl fac mai bun. În fiecare zi. Şi, desigur, am reuşit să dau cu capul într-o grămadă de ziduri şi să am nişte supercucuie. Şi nişte superprieteni care mă lasă să fiu eu însumi fără să se supere cînd mai scap un băi sau un fă.

Valeriu Nicolae este activist pentru drepturile omului și fondator al Policy Center for Roma and Minorities.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.