De clătite, de chiftele, de legume, sub presiune cu fund nu știu de care, cu fund nu știu cum. Toate niște prostii la care am pus botul de vreo zece ani. Mi s-au vîndut cretinătăți fără mamă, fără tată. Zilele trecute am încercat să închid ușa la biblioteca-debara. N-am putut. Dă-i și dă-i. Nu se poate. Sindromul Dandanache. Nu țineam minte cîte cratițe inutile am cumpărat și pe care le-am folosit o singură dată în numele marii rețete de succes. Carnea mai bună, leguma mai gustoasă, după o folosire am uitat de tigaia-minune. Eu cu tigaia, ca Dandanache.

„Dandanache: Cu ocazia aledzerii, neicusorule, cu ocazia aledzerii; stii, m-a combătut opoziţia si colo, si dincolo, si dincolo… si rămăsesem eu… care familia mea de la patuzsopt în Cameră… rămăsesem mă-nţeledzi fără coledzi… si asa am venit pentru aledzere.

Zoe: (cu răutate) Nu trebuia să vă mai deranjaţi…

Dandanache: Ba încă ţe deranz, coniţa mea! Da’ stii, nu făţea să nu faţem măcar act de prezenţă…

Trahanache: Se-nţelege! Foarte bine, foarte bine! Trebuie, trebuie.

Dandanache: Da’ de deranz… destul! Închipuieste-ţi să vii pe drum cu birza ţinţi postii, hodoronc-hodoronc, zdronca-zdronca… Stii, m-a zdrunţinat!… Si clopoţeii… (gest) îmi ţiuie urechile… stii asa sunt de ameţit si de obosit… nu ţi faţi o idee, coniţa mea, (cătră Trahanache) nu-ţi faţi o idee, d-le prefect, neicusorule, (cătră Tipătescu) nu-ţi faţi o idee, d-le prezident puicusorule…

Tipătescu: Fireşte…

Zoe: Mai e vorbă…

Dandanache: Adineaori am sosit, era să trag la otel… dar birzarul… el stia de ţe viu, mi-a arătat pe d. prefect. (arată pe Trahanache.)

Zoe: (încet cătră Tipătescu, care rîde) Şi încă mai rîzi, Fănică.

Trahanache: Da, mă duceam pe la alegere să văz cum mergem… Nu-i vorba de mers, mergem strună… dar ştii, de obicei, ca un cap ce sunt al partidului, trebuie să fiu acolo…

Dandanache: (strîngîndu-i mîna) Bine că te-am găsit, neicusorule, mersi. (vorbesc amîndoi deoparte.)

Zoe: (cătră Fănică încet) Iată, Fănică, pentru cine mi-am pierdut eu liniştea… Şi spune drept dacă nu era mai bun Caţavencu! (…)

Dandanache: Cum îţi spui, să nu m-aleg, puicusorule, nu merdzea… Eu, familia mea, de la patuzsopt… luptă, luptă si dă-i, si dă-i si luptă… si eu mă-nţeledzi tocmai acuma să remîi pe dinafară… fără coledzi! … Şi cît p-aţi, neicusorule, să nu m-aleg…“

Era o tigaie de ales. Am ales zeci. Acum nu se închide debaraua de atîtea aledzeri. Pardon, tigăi.