Se pare că, în vorbirea unora dintre contemporanii noştri, cuvîntul familiar tertip s-a transformat într-un savant şi pretenţios tertiplu. Noua formă – sau, mai bine zis, deformare – nu este, din fericire, foarte frecventă, dar are deja destule atestări care dovedesc că nu e vorba de o simplă bîlbîială, de un banal accident de pronunţie sau de scriere. Unele dintre aceste atestări se găsesc chiar în textele unor ştiri de televiziune sau în paginile (online) ale unor ziare şi reviste – ceea ce le creşte posibilitatea de răspîndire. Exemplele cele mai numeroase sînt ale formei de plural tertipluri (în loc de tertipuri): „omul de afaceri contraatacă, încearcă să-și salveze averea prin tertipluri financiare“ (antena3.ro); „au reușit prin diverse tertipluri să prindă un loc confortabil într-un fotoliu din birourile instituțiilor susținute integral din banii cetățenilor“ (b1.ro); „îi persecuta prin detaşare, prin mutări, prin tot felul de tertipluri pentru a-i îndepărta de la anumite funcţii“ (curentul.info); „meciul de ieri de la Constanţa a fost pierdut în condiţiile în care gazdele au apelat la tot felul de tertipluri“ (ziaredevrancea.ro); „vedetele care nu s-au implicat în scandaluri și nu s-au folosit de alte tertipluri pentru a ajunge celebre“ (unica.ro) etc.

Dacă forma de plural ar fi atestată doar în scurte mesaje ale unor comentatori grăbiţi şi neglijenţi (nu şi în pagini gazetăreşti în principiu atent redactate!), s-ar putea crede că e doar rezultatul unei erori de tastare, prin introducerea unei litere parazitare. O asemenea explicaţie este însă exclusă pentru forma de singular, unde diferenţa dintre tertip şi tertiplu este destul de mare: „a recurs la un tertiplu cel puţin ciudat“ (antena3.ro); „liderii social-democrați care au recurs la acest tertiplu“ (b1.ro); „companiile se folosesc de un tertiplu pentru a acoperi păcăleala“ (curentul.info); „acest tertiplu îi aducea notorietate“ (ziarul.evenimentul.ro); „Un alt tertiplu folosit de PNL-iști a fost cel al trimiterii către alegători a unor mesaje telefonice“ (realitateaoltului.ro); „Pentru a fi aproape de ea, prezentatorul recurge la un tertiplu“ (wowbiz.ro).

Tertip este unul dintre cuvintele de origine turcă care au căpătat în româna populară şi colocvială sensuri ironice şi peiorative, îndepărtîndu-se de înţelesurile neutre, nemarcate stilistic, ale sursei. Lazăr Şăineanu a discutat cuvîntul pe larg, în Influenţa orientală asupra limbei şi culturei române (1900), ca exemplu de „degradare a sensului“: de la accepţiile din limba de origine – „ordin, dispoziţie oficială“, „plan, proiect“ –, cu care este atestat şi în documente româneşti din secolul al XVIII-lea („îndată am făcut tertip să se taie cheresteaua“, 1783), tertip ajunge să însemne „mijloc (mai adesea neonest); uneltire“. DEX îl defineşte prin sinonimele „şiretlic, stratagemă, truc, viclenie“. În dicţionarele moderne, turcescul tertip are în continuare sensuri serioase, obiective: „organizare, aranjare, planificare“, „mod de dispunere“; „mod, manieră“ (The larger Redhouse, Turkish-English, 1998).

Cum s-a ajuns de la tertip la tertiplu nu e foarte clar. Ciudata inovaţie pare destul de recentă, din moment ce nu i se găsesc atestări în cărţi (cel puţin nu în căutări pe Google Books), ci doar în presă. Probabil că s-a produs o contaminare pur formală cu alte cuvinte terminate în -iplu (periplu, multiplu, triplu), astfel încît vechiul turcism a fost tratat ca un latinism savant. Ar putea fi deci vorba de un caz de hipercorectitudine – de aparentă refacere a unei forme inexistente, din cauza unei false percepţii, a impresiei că tocmai forma corectă este greşită.

De altfel, există riscul ca odată cu schimbarea formei să devină tot mai vag şi sensul. Un semn că lucrurile s-ar îndrepta în această direcţie mi se pare vizibil în cîteva exemple (izolate şi derutante): „acest tertiplu de învăţături sufleteşti“ (lumeadinoglinda.ro); „tot acest tertiplu are loc între tehnoredactor şi editor“ (brainly.ro). Poate că, totuşi, noua ciudăţenie lingvistică nu merită atîta atenţie; poate că atestările gazetăreşti nu anunţă un fenomen contagios. 

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).