Stadiile durerii

Publicat în Dilema Veche nr. 91 din 13 Oct 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Un cititor m-a acuzat că scriu ferpare premature pentru New Orleans. Oraşul n-a murit, crede el, o să-l facem la loc. OK, asta cred şi eu. Marţea. Luni mi-a venit să plîng. Miercuri, mi s-a pus pata pe toţi, de la Bush şi pînă la cititorul meu. Joi, am fost toate trei la un loc: trist, încăpăţînat şi mînios. Şi tot aşa, iar şi iar, zi după zi, stările sufleteşti mi se schimbă deodată cu stările sufleteşti ale altora, uneori în rezonanţă, alteori nu. Ceea ce nu se schimbă este schimbarea însăşi, dar ca să fiu complet cinstit, asta nici nu mai contează. Dacă te întorci la New Orleans, trebuie să gîndeşti pozitiv şi să te lupţi ca un leu să aduci oraşul înapoi. Dacă nu te întorci, tot trebuie să gîndeşti pozitiv, dar la viitorul tău. Nu are nici un rost să te complaci în stările astea schimbătoare, că oricum se schimbă. Tot ce trebuie să faci este să te gîndeşti cum să faci ce ai de făcut. Pentru un timp, totul nu va fi decît detalii tehnice. Nevoile absolute sînt: informaţie corectă şi o idee oarecare despre cum o să arate viitorul. Pe prima e greu s-o discerni, dar nu imposibil, dacă ştii cum să navighezi printre diferitele tipuri de media, de la reţelele de televiziune la zvonistica e-mediatică a e-mail-ului, a telefoanelor şi a lui "am auzit eu". Cu partea a doua e ceva mai greu, pentru că există mai multe viitoruri: al tău, al cartierului tău şi al oraşului tău. Dacă te poţi gîndi la toate trei ca la un singur lucru e bine. Mai e greu şi pentru că nimeni nu s-a gîndit pînă acum la viitor, cu excepţia momentelor de Mardi Gras sau Jazz Fest, sau atunci cînd cineva din alt oraş era pe bune uimit de faptul că eşti din New Orleans. Pentru cei din afară, şi includ aici şi mass-media naţionale, nu există Uptown, Treme, Ninth Ward, centrul, Bywater, Marigny şi French Quarter (mă rog, French Quarter poate există): există un singur loc numit New Orleans. Înainte de uragan, acest "New Orleans" era un loc destul de atractiv pentru a aduce turişti în oraş. Turiştii veneau pentru istoria colorată a piraţilor, pentru jazz şi pentru cartierul felinarelor roşii, pentru arhitectura veche, pentru muzica bogată, pentru fructele de mare condimentate, pentru voodoo, pentru traseele cu fantome şi barurile deschise 24 din 24, toate lucruri reale cu rădăcini în legendă. După uragan, un nou "New Orleans" a apărut pe hartă, un New Orleans al oamenilor săraci locuind în zone inundabile, mase imense de oameni săraci, bolnavi lăsaţi fără nici o îngrijire, autorităţi inepte şi criminali. Între aceste New Orleans-uri de dinainte şi de după furtună există pe hartă un loc gol care va trebui umplut de oamenii care reconstruiesc. New Orleans are nevoie de legendele lui şi de misterele lui pentru a-şi aduce înapoi turiştii, cea mai mare sursă de venituri a oraşului, dar turiştii nu vor veni dintr-o dată. New Orleans-ul va trebui să se reinventeze pe baza unui alt fel de economie. E momentul să ne întrebăm: New Orleans-ul viitorului va fi un oraş pentru neworleansieni sau pentru turişti? O să fie un imens Mardi Gras sau o să fie un loc cuminte precum, să spunem, Portland, cu o infrastructură decentă şi un guvern responsabil? Dar poate că şi asta e o întrebare prematură şi un alt cititor mă va lua la rost.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și oameni VIDEO
Cinci cai ai Household Cavalry au rămas liberi în centrul Londrei după ce și-au aruncat călăreții militari în timpul exercițiului de miercuri dimineață, potrivit Daily Mail Online.
image
8 obiceiuri care te fac să îmbătrânești mai repede. Ai putea trăi cu 20 de ani mai mult
Experții în longevitate avertizează asupra comportamentelor care provoacă „daune celulare”. Chiar dacă nu putem încetini timpul, îi putem încetini efectele asupra noastră, potrivit experților. Cheia este să facem alegeri mai sănătoase și să ne dezicem de câteva obiceiuri.
image
Amănuntul care l-a scăpat de nouă ani de puşcărie pe un şofer fără permis, care a ucis trei femei
Un şofer iresponsabil, care a comis un grav accident rutier în apropiere de oraşul Târgu Neamţ, a fost aspru condamnat în primă instanţă, dar magistraţii de la instanţa superioară au decis altceva.

HIstoria.ro

image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.