Sîntem pe val în tenisul feminin? Cum e valul? 

Sîntem pe valul valului! Chestia e că în cazurile ăstea, după cum ştiu toţi surferii, se poate întîmpla instantaneu să-ţi stea capul unde îţi stau picioarele. Echipa României de Fed Cup a învins la mustaţă Cehia, care juca acasă, dar pe alocuri se simţea ca în deplasare graţie unei (aşa se zice) inimoase galerii conduse de Boc – chiar ăla! –, care bătea toba. Boc, boc, boc! România e acasă oriunde, sîntem un fel de chinezi ai Europei, avem un sistem mixt comunisto-capitalist, muncim de rupem pe unde ne trimite soarta şi sîntem foarte patrioţi. Singura diferenţă faţă de chinezi e că încă n-am reuşit să ne aducem şi propria ţară mai aproape de nori. Cu ea întreţinem o relaţie de dragoste-ură. De afară o iubim, dinăuntru o stuchim. Dar nici ţara nu se lasă mai prejos! Ne urăşte pînă cînd unii dintre noi ajung să-i mai scuture praful de pe epoleţi. Pe aceia îi pupă salival şi îi ridică la rangul de dictatori ai osanalelor. N-ai voie să-i atingi nici cu petala vreunei critici! Aşa şi în tenis. Dramele celor care ar fi avut o şansă, dar n-au beneficiat de părinţi cu bani sau destul de hotărîţi pe drumul sacrificiilor stau stive. Buzărnescu a fost la un pas să alunece în neantul performanţei. Acum e înjurată de unii că a jucat aşa de rău încît era să pierdem confruntarea. Dar Buzărnescu SRL a ajuns de una singură în postura de fi înjurată. Şi n-ar fi nici o poveste dacă n-ar reprezenta România. Care nu le-a reprezentat în nici un fel pe nici una dintre fete. Ele, Simo, Moni, Irina şi Miki, au cîştigat meciul cu România prin neprezentare. După care au bătut Cehia. Şi în semifinale vine Franţa. Ia te uită cît de sus au ajuns! Acum chiar că nu mai au scăpare: ori le sanctificăm, ori le demonizăm. Moni, auzi?