Elev fiind, nu-mi aduc aminte să fi trecut prin vreo experiență de simulare a examenelor. Singurele simulări de care îmi amintesc se petreceau acasă. Nenea Mitică, profesorul cu care lucram la română, devenit prieten de familie, îmi pregătea cîte un plic ce se deschidea la oră fixă, de regulă sîmbăta. Din el scoteam subiectul, scris de mînă, pe care timp de două ore îl rezolvam -stînd singur la masă, în camera mare, fără vreo sursă de inspirație prin apropiere și fără ca cineva să intre în cameră să mă deranjeze. Văd și acum, dacă închid ochii, lumina de primăvară care intra pe ferestrele enorme și se răspîndea pe mobilele vechi din casa noastră.

Mai nou, deși deja de multă vreme, simulările au devenit un sport național. Dacă inițial se dădeau doar elevilor din clasele terminale, de cîțiva ani ele se aplică și claselor a XI-a și anul acesta se vor administra, în premieră, și claselor a VII a. Nu mă întreb pe cînd se vor simula examenele de clasa a VIII-a începînd cu clasa a V-a și bacalaureatul începînd cu clasa a IX-a, ci mă voi referi punctual la cîteva aspecte care vizează conținuturile acestei simulări, așa cum se anunță pe surse, în proiectul de ordin al Ministerului Educației.

Mai întîi: se reiterează problema subiectelor de tip grilă. Am formulat o serie de obiecții legate de această problemă în toamnă, cînd venise vorba despre posibilitatea introducerii lor încă din acest an. Că în viitor, la discipline umaniste, o pondere din subiect va conține itemi de tip obiectiv (tip grilă, așadar), e plauzibil. Testele internaționale au și ele, în cadrul lor, itemi obiectivi și probabil că va exista o aliniere cu standardele internaționale la un moment dat. Totuși, să nu uităm că actuala generație de clasa a VII-a este ultima care studiază pe vechea programă. De ce ar trebui ca tocmai elevii acestei generații să devină un experiment? De ce nu se poate să încheie firesc un ciclu? Logica și bunul-simț ar cere să aibă aceleași condiții la încheiere cum știau că vor avea atunci cînd au început. Și să beneficieze exact de aceleași tipuri de subiecte de care au beneficiat generațiile anterioare lor, formate sub aceeași umbrelă curriculară.

O altă chestiune pe care ar trebui să o aibă în vedere cei care stabilesc și decid aceste modificări: de-a ce ne jucăm cînd lansăm pe piață rezultatele unor simulări mai mult sau mai puțin relevante? Ne jucăm de-a formarea unor reprezentări despre pregătirea elevilor și despre calitatea profesorilor care i pregătesc. Care ar fi problema? În principiu, nu ar fi, dar dacă nu înțelegi bine spiritul abordărilor curriculare, pot apărea totuși niște probleme.

Concret: în proiectul de ordin sînt precizate, conform surselor, conținuturile care vor fi evaluate. Ce trebuie mai întîi înțeles foarte clar este că programele școlare nu vizează și un anumit ritm sau ordine a parcurgerii conținuturilor. Teoretic, poți face mai întîi verbul și apoi substantivul, după cum poți face mai întîi substantivul și apoi verbul. Că majoritatea profesorilor respectă o logică a dispunerii acestor conținuturi într-o schemă coerentă e altceva. Problema mare însă apare atunci cînd anunți că la clasa a VII-a se va evalua „motivarea apartenenței unui text studiat sau la prima vedere la o specie literară sau la un gen literar“. Vă veți întreba de ce. La urma urmei, basmul, de exemplu, se studiază în clasa a V-a. Pastelul, într-a VI-a și așa mai departe. Care ar fi problema ca aceste conținuturi să fie evaluate? Păi, ar fi! Mai întîi, da, unele specii și genuri sînt studiate deja pînă în acest moment al clasei a VII-a. Doar că, pe de o parte, cele care țin de programele claselor anterioare nu sînt recapitulate și nu e neapărat necesar ca elevii să fie familiarizați cu ele. S-a auzit cum că profesorii ar trebui să facă cîte o oră în plus de pregătire la clasele care au simulări. Pentru unii profesori asta poate însemna patru-cinci ore în plus pe săptămînă. Serios? Dincolo de faptul că, la drept vorbind, nici pentru elevi nu e tocmai o chestie onestă să le încarci programul cu cîte o oră la română și una la matematică în clasa a VII-a, care nu are miză directă în raport cu examenul. Și dincolo de faptul că aceste lucrări vor trebui corectate, vor trebui întocmite tot felul de rapoarte în urma lor și nici măcar nu se vor putea trece notele în cataloage. Pe de altă parte, mai grav chiar, este faptul că nu se ține cont de un aspect specific formării deprinderilor de redactare a unor astfel de texte. Concret, abia în clasa a VIII-a se exersează această competență, conform programei școlare: competența 4.1., mai exact „redactări vizînd ilustrarea unor trăsături ale genurilor şi ale speciilor studiate; comentarea unor secvenţe din operele studiate sau din texte la prima vedere, pe baza unor cerinţe date (de exemplu: elemente de structură a operei literare; elemente de limbă şi de stil, figurile de stil, versificaţia etc.)“.

Dincolo de irelevanța unei astfel de simulări la clasa a VII-a se mai nasc premisele adîncirii disensiunilor dintre societate și mediul educațional în general, dintre părinți și profesori în special, desigur, și dintre profesori și elevi, respectiv dintre factorii de decizie, de îndrumare/control și profesori. Eventuale note mici vor genera reacții, vor scoate iar la iveală degetele celor care arată acuzator spre sistem, spre truditorii acestuia, nu spre diriguitori, care vor putea găsi încă o dată motive să mai schimbe ceva, să mai pună presiune sau să mai acuze, să scoată eventual niște castane imaginare din foc. 

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.