...Şi (puţină) politică

Publicat în Dilema Veche nr. 534 din 8-14 mai 2014
Din amintirile unui cobai jpeg

Vrem, nu vrem, ajungem şi aici. Şi încă destul de repede.

Am participat, în 2005, la un colocviu internaţional organizat la Sinaia de Centrul „Educaţia 2000+“, care a rămas, pentru mine, un reper inconturnabil. Era vorba despre dezvoltarea curriculară şi politici educaţionale – mai pe scurt, despre reformele din educaţie – în ţările foste comuniste din Europa Centrală şi de Sud-Est, şi din Asia Centrală: Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, Albania, Serbia şi Muntenegru, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Moldova, Estonia, Letonia, Lituania, Ucraina, Kazahstan, Tadjikistan, Kirgizstan... şi, bineînţeles, România.

Programul colocviului era, într-o primă instanţă, clar şi informativ. Reprezentanţii fiecărei ţări – de regulă, experţi care făcuseră parte din „echipele tehnice“ ale diverselor reforme – prezentau, cam într-un sfert de oră, cum decurseseră lucrurile la ei. Neaşteptat de repede s-a instaurat un sentiment de déjà-vu, ce avea să se întărească, imperturbabil, cu fiecare nouă prezentare, pînă în final: aceleaşi principii generale – punerea în acord a educaţiei cu democratizarea societăţii, cum altfel? –, aceleaşi obiective şi finalităţi – responsabilizarea profesorilor, formarea elevilor în spiritul valorilor democratice etc. –,  aceleaşi pîrghii didactice şi instituţionale – flexibilizarea curriculumului, „centrarea pe elev“ a actului educaţional, descentralizarea sistemului şi sporirea autonomiei şcolare etc. –, chiar şi aceleaşi hibe – precaritatea resurselor pentru formarea profesorilor în linia noilor cerinţe curriculare, inerţia sistemului, deficienţele de coordonare şi de comunicare etc. – şi, last but not least, acelaşi „scenariu narativ“. Diferenţele notabile apăreau doar în cronologie, altminteri părea că fiecare ţară trecuse, la intervale diferite, prin aceeaşi „poveste“: un guvern sau un ministru mai îndrăzneţ a ridicat, la un moment dat, steagul reformei, sub care a adunat o falangă de specialişti, pentru a porni, precum spuneam, cam în aceeaşi bătălie. Iar după ce a îndurat vreme de un mandat sau, după caz, maximum două, vicisitudinile campaniei, cei nou-veniţi la frîiele puterii politice au decis să lase oştirea la vatră, pentru a începe, la rîndul lor, ceea ce s-ar putea numi – şi chiar s-a numit – „reforma reformei“: la noi, cel puţin, rigidizarea curriculumului (reducerea marjei şi a ofertei de opţionalitate, reorientarea către o abordare strict disciplinară, în detrimentul celei inter- sau transdisciplinare), stoparea descentralizării şi restrîngerea autonomiei şcolare, standardizarea probelor la evaluările naţionale (testele-grilă care se doreau aplicate la toate materiile, faimoasa „democratizare a fraudei“ şi victorie a învăţării mecanice prin postarea prealabilă pe net a subiectelor de bac) şi cîte altele.

În finalul colocviului, am stat şi ne-am bătut capul, în discuţii libere, cum pot fi explicate atîtea similitudini. Despre partea de concepţie, mai treacă-meargă: globalizarea, circulaţia tot mai rapidă a ideilor, aportul Băncii Mondiale, care se iţise cam peste tot în reformele educaţiei... Dar „povestea“? De ce, în ciuda decalajelor temporale – Ungaria, de pildă, se lăuda că a pus lucrurile în mişcare încă din comunism, România îşi începuse treaba în 1995, în ministeriatul lui Liviu Maior, al cărui nume merită pomenit tocmai pentru că e legat de „reforma tăcută“, operată la nivelul articulării ideatice, şi de aceea trecută sub tăcere, alţii se urniseră abia la sfîrşit de mileniu – fiecare ţară părea să repete, ca un fatum, aceleaşi cicluri de manevră? Era clar că nu putea fi vorba de un fenomen transfrontalier, acţionînd cumva pe „principiul dominoului“. Şi atunci?

Partea nostimă e că majoritatea participanţilor, lipsiţi totuşi de o cunoaştere internaţională detaliată a situaţiei – mă număram printre aceştia –, veniseră la colocviu cu convingerea că „reforma reformei“ se petrecuse doar la ei, din motive pur subiective, puse de regulă în seama unui personaj politic sau a altuia. Se vede însă treaba că nu era aşa şi că aveam de-a face mai degrabă cu o relaţionare stereotipă între educaţie şi politică, generată de condiţii interne în esenţă asemănătoare.

Acum, partea tristă e că o reformă amplă şi profundă are nevoie, ca să dea roade, de – spun specialiştii – cel puţin 10-15 ani de aplicare consecventă, cu toate retuşurile care îşi dovedesc necesitatea pe parcurs. Cum de au reuşit, de pildă, finlandezii cei atît de mult lăudaţi, iar ţările postcomuniste ba, în ciuda tuturor „pacturilor pentru educaţie“, agreate declarativ sau chiar semnate şi parafate?

Explicaţia stă, cred eu, într-o serie de factori conjugaţi. În primul rînd, precaritatea politicilor publice din arealul postcomunist, construite conjunctural, sub presiunea luptelor pentru putere şi orientate prioritar către capital de imagine şi mult mai puţin către un beneficiu real la nivelul societăţii. În al doilea rînd, receptivitatea scăzută în rîndul cetăţenilor faţă de ideile reformiste vehiculate şi puse în aplicare. Cît despre subestimarea rolului pe care îl joacă, într-un scenariu reformist, buna comunicare administrativă – altceva, iarăşi, decît „campaniile de imagine“ cu ţintă electorală – ce să mai vorbesc? În plină „bătălie canonică“, la sfîrşitul anilor ’90, am purtat zeci de ore de conversaţii, mai molcome sau mai focoase, cu elevi, părinţi sau chiar profesori de specialitate, pe tema noilor programe de liceu pentru limba şi literatura română, pentru care eram ţinut drept cap al răutăţilor. Mi-am făcut treptat obişnuinţa să strecor timid, după ce ascultam opiniile interlocutorului: „Nu vă supăraţi, le-aţi citit?“ „Să citesc... ce?“ – venea adesea cu nedumerire întrebarea la întrebare. „Păi... programele!“ „Trebuie? Nu-i de ajuns că ştiu ce face profesorul şi ce scrie în manual?“

Aş mai adăuga, între motivele erodării reformelor educaţionale din ţările ex-comuniste, graba cu care acestea au fost puse pe şine, folosind, de regulă, ca principal mecanism de aducere în faptă „duşul legislativ“. Nu e de mirare că mulţi s-au zbîrlit.

Sînt, probabil, şi alte motive ce ar putea fi invocate. Adresaţi-vă mai bine, în continuare, unui expert în politici educaţionale. Am şi eu cîţiva prieteni care chiar se pricep la asta. Nici unul nu mai lucrează în România, de multă vreme.

Văd că, oricît am încercat să mă restrîng, au mai rămas o sumedenie de lucruri de spus la chestiune. Aşa că, data viitoare, vrînd-nevrînd, tot despre politicale va fi vorba, sub sloganul „Nu ştie dreapta ce face stînga. Iar stînga, nici atît!“

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Editura Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.