Să îți antrenezi corpul e cel puțin la fel de important ca a-ți antrena mintea. Cînd simți pe mușchii tăi acest lucru, mintea te îndeamnă să cauți puțin în istorie pe la capitolele corespunzătoare.

Așa am dat peste Herodot, care explica, prin anul 500 î.Hr., tot felul de exerciții, reunite sub sintagma Ars Gymnastica, menite să îmbunătățească starea fizică, dar, mai ales, l-am găsit pe Hipocrate, așa-numitul părinte al medicinei, care a evidențiat cît de mult contribuie mișcarea la sporirea rezistenței fizice.

Prin secolul al II-lea î.Hr., teoria a fost confirmată și de romani, care făceau gimnastică pentru a avea o condiție fizică cît mai bună, în timp ce Galenus, ultimul mare medic al Antichității, se pare că introducea hidroterapia și terapia fizică prin masaj și tehnici de terapie manuală. Altfel, și Aristotel recomanda masajul cu ulei pentru atenuarea oboselii.

Ceea ce cunoaștem astăzi ca fizioterapie, însă, a fost opera unui poet, suedezul Per Henrik Ling. În 1813, acesta a revoluționat practica de pînă atunci în materie de exerciții fizice, introducînd unele noi, cunoscute ca exerciții suedeze, care mai tîrziu s-au transformat într-un fenomen cunoscut, mișcarea suedeză. Ulterior, un alt suedez, doctorul Gustav Zander, a inventat o serie de aparate pentru exerciții spre a veni în ajutorul pacienților.

Un alt pas (călcat corect) pe domeniul fizioterapiei a fost înființarea de către un grup de asistente din Marea Britanie, în 1894, a Societății de Fizioterapie. A urmat, în 1913, fondarea Școlii de Fizioterapie la Universitatea din Otago, Noua Zeelandă.

În momentele de cumpănă ale istoriei, știința exercițiilor fizice a fost de mare ajutor. În timpul Primului Război Mondial au fost folosite tehnicile lui Per Henrik Ling și aparatele lui Gustav Zander pentru a trata soldații răniți, iar în al Doilea Război Mondial, tot pentru a îngriji răniții, au fost înființate clinici speciale de fizioterapie. În perioada dintre cele două conflagrații, domeniul a înregistrat progrese semnificative.

De la sfîrșitul anilor ’50, fizioterapia a început să fie practicată și în afara spitalelor, deceniile următoare asigurînd crearea unor instituții specializate în domeniu și, desigur, evoluția tehnicilor.

Ce ziceți de un nou an cu postura corectă?