Perlele de la Bac

Publicat în Dilema Veche nr. 647 din 14-20 iulie 2016
Obrăjorii rumeni ai moralei jpeg

Fac parte din programul nostru anual. La fel ca sărbătorile și concediile. Un an fără ele e un an incomplet, trist, nereușit, pierdut. La fel cum se umple de urări în perioada sărbătorilor – și de poze în cea a concediilor –, rețeaua socială duduie de „perle“ în zilele în care tinerimea noastră dă Bac-ul. Și unde nu mai începem să ne tăvălim de rîs, să ne facem la cruci cu nemiluita, să crăpăm de entuziasmul jocului cu această supremă șfară cu motocei.

Ziarele și emisiunile de știri se întrec în a face rost cît mai rapid de tîmpeniile pe care le scrie elevimea românească prin lucrări. La fel cum, de Paști și de 1 Mai, aflăm mereu despre „petrecăreții care au luat cu asalt Litoralul, prețul cărnii de miel la vînzătorii particulari, românii au ieșit la iarbă verde, hotelierii spun că reușesc cu greu să răspundă cererii, mercurul din termometre va urca pînă la valori neobișnuite pentru această perioadă“, deci, așa cum nu se poate trece în nici un an peste formulele astea, nici peste deliciul prezentării unor enormități din lucrările de Bac ale elevilor noștri nu se poate trece. N-am mai fi oameni. Cum adică?! Să renunțăm la momentul de glorie absolută în care demonstrăm negru pe alb că „ăștia de acum“ sînt fundamental mai proști decît putea fi cel mai prost de la noi din clasă? Să lăsăm la o parte extazul de a răcni din fundul bojocilor, să ne audă toată terasa, niște elucubrații scrise de „handicapații ăștia din ziua de azi“? Asta nu se poate! Și-așa sîntem necăjiți. Și-așa ducem o viață în care ni s-a acrit de tot, sîntem furați și umiliți crunt, avem senzația că, aici, „se va alege praful“ și n-are rost să speri nimic, după cum n-are absolut nici un sens să faci ceva. Ca să ce?! N-am zis că, oricum, se-alege praful? Păi, atunci, cum să pierdem ocazia de a constata că lumea s-a terminat la noi, iar de-aici încolo începe neantul proștilor de azi?!

E trist și deprimant să vezi voioșia, entuziasmul și pasiunea cu care unii își umflă piepturile și crapă de dorința de a capta cît mai multă atenție, pentru a cita jucînd „cu talent“ din lucrările „analfabeților și terminaților ăstora de azi“. E profund deconcertant să auzi a miliarda oară cum era „pe vremea noastră, cînd aveai o frică de prof și, dacă făceai pe nebunu’, ți-o luai imediat în freză, nu stăteai să te tocmești și cutare, da’ bine ne făcea că ne pocnea, că uite ce-a ieșit din noi acuma, nu ca retardații ăștia de azi…“. Și, dintr-odată, ne urcăm pe un piedestal de pe care începem să delirăm, zugrăvind trecutul ca pe o catedrală a luminii, care s-a dărîmat lent sub bocancii „cretinilor“ de azi. Adică, de fapt, copiii noștri. Singurii vinovați pentru profunda noastră nefericire.

Nu mai contează că orice copil primește o lume pe care unii au făcut-o pînă la el. Nu mai contează că sadismul cu care rîdem de ei e pe măsura îndărătniciei de a nu ne vedea pe noi, cu nici un chip. După cum nu contează nici măcar afecțiunea pentru propriul tău copil. Cînd e vorba să te salvezi, fie și pentru o secundă, de  valul de culpabilitate care simți că ți se va prăbuși în cap, ești în stare să muți totul, cum-necum, chiar și pe propriul copil. Ca să nu-ți treacă prin cap nici o secundă că ai eșuat. Că lașitatea și precaritatea glorioasei sintagme „pe vremea noastră“ au lăsat ca moștenire, unor copii, două lucruri mari și late: un deșert de lucruri concrete și un ocean de închipuiri. O moștenire care constă într-o așteptare colosală, ca din nimic, printr-o minune, să vină unii să ne salveze. Oricine. Copiii ăștia, că sînt cel mai pe-aproape.

Sadismul și prostia cu care hăhăim pe seama perlelor de la Bac sînt măsura în care ne răzbunăm pe unii complet nevinovați de lumea pe care au primi­t-o moștenire. Sînt măsura în care aplicăm, cu mîndrie patriotică, o etichetă unică, peste toate generațiile și peste tot ce ține de lumea „lor“. Iar cînd vorbim, prăbușiți de entuziasm, despre olimpicii internaționali de la concursurile școlare, o facem ca să ascundem nemulțumirea față de copiii noștri normali. Copiii noștri normali, care nu pot deveni toți excepționali, și nu pot veni, ca niște divizii de îngeri eliberatori, să ne salveze din delirul, din obida și din resentimentul care ne-ar îneca dacă n-am face glume proaste și n-am proiecta toată vina exact pe ei și pe „generația“ lor.

Da, trăim într-o lume liberă, avem dreptul să rîdem de orice. Da, unora dintre noi ni se pare că aveam o responsabilitate mai mare cînd eram de vîrsta „lor“. Da, unii dintre noi pot spune liniștiți că au făcut cariere senzaționale cu educația de aici, atît pe‑a­casă, cît și în lumi competitive, civilizate. Dar nu, nu se poate contrazice faptul că un copil e o ființă care primește o lume ca moștenire. Cu cît mai precisă și mai limpede ar fi moștenirea asta, cu atît mai limitate ar fi posibilitățile de a o risipi. Uneori, lucrurile arată ca și cum am avea în mînă o bombă cu fitil aprins. Ne uităm rapid în jur și, ca să nu ne vadă lumea că aruncăm ceva pe fereastră, o aruncăm în propria casă și fugim, trîntind ușa și acoperindu-ne urechile. Kaboom!

Cătălin Ștefănescu este realizatorul e­mi­siu­nii Garantat 100% la TVR 1.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.