Pantofi noi, istorie veche

13 aprilie 2020
Pantofi noi, istorie veche jpeg

În ultima vreme, obligată de circumstanțele statului la domiciliu, am tot mers în pantofi cu toc prin casă. Sunetul repetat al tocurilor pe podea mi-a amintit de vremea cînd făceam același lucru cu pantofii mamei, în copilărie. Oare interpretam la propriu zicala Să te pui în papucii lui X?

Cîțiva pași mai încolo, prin sufragerie, mintea m-a dus mai departe spre profesoara mea de limba română din liceu, care ne-a povestit cîndva cum e cu pantofii, că nu ar fi bine ca o pereche să fie purtată non-stop, pentru că și ei trebuie să se odihnească. Mi-a plăcut și mi-a convenit teribil ideea.

Tot pășind pe parchetul din sufragerie, gîndul s-a dus involuntar și spre istoria pantofilor. Rațiunile legate de spațiu nu-mi permit să istorisesc tot drumul pantofilor în istorie, dar doi-trei pași pot încerca.

Din vremurile foarte îndepărtate, cu mii de ani în urmă, îi amintesc pe egipteni, care au inventat cea mai simplă formă de pantofi, sandalele. Motivele erau, evident, unele practice, oamenii aveau nevoie să-și protejeze tălpile de nisipul încins de soare. Firește, tot de necesitatea de protecție s-a legat și evoluția ulterioară a pantofilor.

Sărind direct pe cărările murdare ale Evului Mediu, dăm de primii pantofi care aduc (vag) cu ceea ce avem astăzi prin dulapuri. Prin secolul al XVI-lea, tălpile pantofilor pentru femei au început să aibă atașată o platformă, pentru extraprotecție. Practic, au apărut primele (forme de) tocuri. Spania a fost țara de unde a pornit această modă, care s-a extins ulterior în Anglia, în Franța și în Italia, iar la scurt timp s-a integrat și în vestimentația bărbaților. De încălțat se încălța doar cine își permitea acest lux.

Revoluția industrială și evoluțiile aferente au făcut posibilă producția de pantofi în serie, în prima parte secolului al XIX-lea, ceea ce a permis accesul unei mase mai mari de populație la acest obiect vestimentar. Pînă spre anii ’20 ai veacului al XIX-lea, oamenii nici nu trebuiau să își facă prea multe griji care este stîngu’ și care este dreptu’ cînd se încălțau pentru că nu există nici o distincție între un pantof și altul, erau ambii la fel. Nici griji de genul ce pantofi port azi nu existau în perioadă, pentru că nu prea aveau decît o pereche de pantofi și, eventual, pantofii de duminică, de mers la biserică.

În secolul al XX-lea, situația s-a schimbat substanțial, s-au făcut mulți pași atît în ceea ce privește aspectul, cît și producția pantofilor, iar odată cu afirmarea rolului femeii în societate a crescut și dimensiunea tocului. Iar de aici istoria-i lungă și tare frumoasă.

Am agățat accentul într-un pantof săptămîna aceasta și pentru că Paștele, pentru mine (probabil și pentru unii dintre voi), se leagă și de acest obicei, de a purta pantofi noi. Și nu este nimic superficial aici, este doar simbolul (re)înnoirii. De orice fel.

Altfel, mersul la propriu în pantofii mamei, din piele perforată de culoarea untului, desfăcuți la spate, cu o fundă perfectă ca dimensiune și formă în față, este istorie astăzi, dar am învățat, între timp, să merg la figurat și în pantofii altora.

Și, mai ales, am învățat să cobor de pe tocuri în adidași.

Foto: wikimedia commons

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Germania a arestat doi cetăţeni ruşi care ar fi conspirat să atace o bază militară americană
Doi cetățeni ruși au fost arestați în sudul Germaniei, fiind suspectați că au plănuit atacuri de sabotaj împotriva unor instalații militare americane, au anunțat joi procurorii germani.
image
O româncă se judecă de zece ani cu Elon Musk. Inițialele numelui său sunt pe acumulatorii mașinilor Tesla Model S
Brașoveanca Cristina Bălan a fost un inginer de mare viitor la Tesla, dar a fost concediată pentru că a atras atenția asupra unor defecte de fabricație. După zece ani încă se judecă cu Elon Musk
image
Cum arată interiorul „celei mai scumpe case” din lume, cu 100 de camere. Pentru ce sumă fabuloasă este scoasă la vânzare VIDEO
Castelul vast Chateau d'Armainvilliers din Seine-et-Marne, Franța, considerat a fi cea mai scumpă casă din lume, este scos la vânzare pentru 363 de milioane de lire sterline, potrivit Express.co.uk.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.