Stau la masă și am pus la bătaie cel mai grațios comportament de care mă simt în stare. Sîntem, poate, vreo doisprezece oameni acolo, a fost o invitație venită oarecum neașteptat, genul de invitație pe care n-ai cum s-o refuzi. Majoritatea comesenilor, spre 70 de ani – eu și încă vreo trei-patru, plecați bine spre o maturitate glorioasă, sîntem văzuți drept „ăia tinerii“.

Mi-e frică de mesele astea. Mă simt cumva obligată să fac un balet de amabilități, să scot adjective care să laude fripturile și sunete care să sublinieze pufoșenia nemaiîntîlnită a checului făcut de gazdă. Par a fi singura care se canonește în felul ăsta, restul celor ca mine se comportă mult mai firesc, nu ca la concursul ăsta de Miss Congenialitate în care m-am băgat singură. N-am nici o explicație pentru ceea ce fac. Am dat deseori vina pe o genă orientală care ar vrea să mulțumească pe toată lumea, dar am impresia că greșesc puternic. Ce te poate face, de pildă, să încerci să ușurezi jena unui ospătar ușor neatent care-ți aduce bere brună în loc de blondă mințindu-l că bine a făcut, că de fapt ți-ai dat seama că o brună îți lipsea? Nimic.

Tocmai pentru că sînt teribil de stresată în situațiile astea sociale, așezată cu persoane necunoscute la masă, totul se desfășoară într-un carusel amețitor în care conversațiile, clinchetele paharelor, mîncarea mîncată și chipurile oamenilor mi se amestecă groaznic în cap. Un hiper-simț al realității și un simț al umorului serios distorsionat nu fac ca lucrurile să se așeze mai bine.

Așa că m-am văzut de sus în toată scena, pusă în fața unei tăvi frumoase în care unul dintre comesenii de 70 prezenta niște țuică de prune clătinată gălbior într-o carafă înconjurată de păhărele. Țuica de început. Seniorul a venit curtenitor spre mine: „Doamnă Selma, v am pus într-un pahar mai mare, să știți, e foarte bună!“. Am mulțumit cît am putut de mult, m-am întrebat ce l-o fi făcut să creadă că vreau un pahar mai mare și am fost atentă și la consoarta domnului, care privea scena prin niște ochelari din cei care măresc de douăzeci de ori ochiul. Părea o Bambi care privește cu reproș cum cealaltă căprioară se pregătește să se cherchelească pe bune.

Și da, țuica aia m-a turtit. E fix genul de băutură din care n-ai prea bea, dar n-ai ce face. Simțeam cum ochii mi se scurg cumva spre bărbie pînă cînd locul țuicii a fost luat de carafele de vin roșu, numa’ bun la cele trei soiuri de fripură pe care preabuna gazdă le-a pus pe masă. O masă eminamente tradițională, una dintre cele la care visezi cînd ești mahmur și departe de mama. Lîngă cărnuri a fost piure bun, salată și chifteluțele de dovlecei pe care le iubesc, dar mi-e prea lene să le fac. Plăcinte cu brînză și spanac, checul pufos. Contribuisem și eu cu ceva dulciuri cumpărate în grabă și o sticlă de vin. Pe lîngă minunile alea gătite lent, darurile mele păreau niște ciurucuri. Mai puțin vinul însă, dacă mă întrebați pe mine. Cel din carafă era „făcut în casă, fără prostii și conservanți în el“, exact genul care reușește să-mi dea cele mai cumplite dureri de cap. „Ăia tinerii“ ne-am felicitat că n-am scos din geantă și cei trei avocado pe care-i luasem în nu știu care idee, pentru că generația mai în vîrstă de la masă n-ar da roșiile mari și gustoase de toamnă pe verziturile asta fără nici un gust.

La masă a fost tipic. Era și unchiul de formație inginerească, cel care a povestit de-a dreapta mea despre glaciațiune combinată cu nu știu ce teorie a conspirației, de ne-am călcat unii pe alții pe picioare ca să nu riposteze vreunul cumva sau, Doamne ferește, să rîdă. Se amestecau în teoria aia ADN-uri extraterestre, cipuri de telefoane mobile în straturi datate cu carbon acu’ milioane de ani și alte grozăvii pe care le-am ascultat atent, cu matrafoxurile vuind deja în cap. Am primit și lecțiile antifumat învigorate în momentul în care unul sau celălalt din generația a mai tînără se strecura afară să tragă cu sete din două țigări deodată.

Oamenii au fost extrem de drăguți, mi-era dor de un prînz d-ăsta clasic cu seniori, eu m-am comportat exemplar și-am reușit să vărs la final doar un pic de cafea. Am primit țuică la pachet și miere. Sper să mă mai cheme. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.