Știu, vă gîndiți deja la Kim Basinger, cum e și normal, la modul în care echilibrul personajului pe care îl joacă se pierde pas cu pas într-un vertij al dorințelor, al fascinației, dar și al dominației. Nu o iubire calmă și echilibrată poți avea nouă săptămîni și jumătate, ci o pasiune plină de patimă, irezistibilă și, în bună măsură, distructivă. Dar să fim serioși, cum ai putea refuza o astfel de experiență? Cine ar face-o?

Mă rog, poate ar fi unii. Mă gîndesc că mai ales profesorii și mai ales în această perioadă a anului. De ce? Păi, pentru că e al naibii de greu. N-ai timp. N-ai timp să te apuce patimile, pasiunile, nebuniile. Tocmai ai intrat în semestrul al doilea și, dacă ești de română sau de mate și poate de încă vreo cîteva materii cu examene naționale, ai o perioadă de o consistență incontestabilă. Se abat mai întîi asupra majorității profesorilor olimpiadele. Concursurile astea care creează o isterie a diplomelor și a recunoașterilor excelenței, la nivel local și județean mai întîi. De făcut subiecte pentru unii, de organizat concursurile în centre de examinare pentru alții, de mers la supravegheat și la corectat, sîmbete și duminici, pentru alții, pentru mulți și una, și celelalte. Anul acesta, concepte noi: corectură încrucișată la nivel județean, dintr-un județ în altul. Sîmbete, duminici. Nu, nu vă imaginați că sînt în vreun fel remunerate. Decît așa, cu cîte o adeverință care, eventual, mai aduce vreun punctuleț pe vreo grilă de evaluare. Bun și ăsta. La română, ca o paranteză, regretul meu din acest an, măcelărirea Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață (OLAV), transformată într-o secțiune a celeilalte olimpiade, cea clasică, și cu o structură a subiectului care vădește neînțelegerea principiului pe care se baza acest concurs. Ce păcat, dom’ profesor, nu mai avem chef și bucurie să participăm, mi-au zis mulți dintre elevii care în anii precedenți îndrăgiseră mult acest concurs. În fine, asta e, copii, le-am zis, lasă că mergem la BOOVIE (revin, arunc acum doar buzduganul).

Apoi, simulările. Nu se știe încă în ce date vor fi (probabil prin martie), la ce clase se vor da. Oricum, o tevatură consistentă, cu angrenarea sigură a celor din ani terminali și probabilă a celor din ani premergători celor terminali. Tevatură care presupune iar tot felul de fragmentări și perturbări ale procesului didactic curent, după-amieze și sîmbete de corectat, statistici, planuri remediale și verificări. Unele necesare, cu efecte pozitive, altele mai puțin. Dar, fapt cert, cu tevatură. Ce, mai e loc și timp de vertij al dorințelor?

Săptămîna altfel pentru unii, și ea cu agitația aferentă: pregătiri, proiectări, susțineri de activități peste activități. Agitație.

Săptămîna europeană a alfabetizării media, peste tot, în martie. Un proiect european de anvergură, necesar, dar care, ce noutate, se desfășoară oarecum după ureche, fără existența unor cadre de alfabetizare în domeniu a profesorilor. Însă trebuie, vor, nu vor, să propună pentru săptămîna în cauză activități de profil. Mai intră diseminări de bune practici de pe site-ul dedicat, mici exerciții de alfabetizare. Iar programare, iar proiectare, iar tevatură, punere în practică, poate bruiaje, rupturi de ritm, apoi centralizări, raportări, ajustări. Patimă, pasiune irezistibilă? Nu-i timp, nu acum!

Concursurile din calendarul CAEN. Hop și ele! Ce, nu le știți? Calendarul național al activităților extracurriculare. De la reviste școlare la concursuri mai mult sau mai puțin de specialitate, cu unele deschideri de tip transcurricular sau intercurricular, mai mult sau mai puțin vizibile, mai mult sau mai puțin osificate, mai mult sau mai puțin interesante, totuși existente și ele. Vreo etapă de concurs, vreo corectare/evaluare de lucrări sau de proiecte, vreo participare la vreo dezbatere sau la vreun coloviu.

Anul lecturii. Programul național „România citește“. De făcut niște parteneriate. De organizat niște activități. Niște evenimente cu lecturi publice, căutare de scriitori pentru lecturi publice în școli sau pentru întîlniri cu elevii în spații extrașcolare și non-formale. Niște maratoane de lectură. Niște cluburi de lectură. Niște lecturi în stradă, în parc sau pe acoperiș. Noi, eu cu niște elevi de-ai mei, ne-am înscris și la BOOVIE. Cum, nu știți ce e? Nu e-n CAEN! Concurs de trailer-e după romane. Anul acesta școlar, fiind în 2018 centenarul, doar romane din literatura română. Ne-au picat Fetița care se juca de-a Dumnezeu de Dan Lungu și Fata din Nazaret al lui Petru Popescu. Mai e însă pînă atunci, căci etapa națională e în mai. Dar e de muncit: de citit romanele trase la sorți, de scris scenariile pentru trailer-e, de pregătit actorii, regia și tot tacîmul. Trec februarie, martie și aprilie de nu le simți. Luni în care predai consistent și atractiv, ții atenția trează zecilor și sutelor de elevi, oră de oră, zi de zi, săptămînă de săptămînă. E multă materie, evaluezi ce predai, corectezi teste, teze șcl.

Patimă? Pasiune? Vertij al do­rințelor, al fascinației, dar și al dominației? Din plin! Știu, știu, e simplu să fii profesor! E ca un flirt continuu cu Kim Basinger. Din care, ca din orice joc periculos, se întîmplă să ieși epuizat, năucit. Dar, de ce să nu o spunem și pe cea dreaptă, ieși și cu ceva adrenalină, cu ceva experiențe pe care nu oricine le poate avea. Intrigă, enigmă și rafinament sofisticat, dependență și interdependență, dorință, mister și nebunie. Nouă săptămîni și jumătate, fix atît mai e pînă la vacanță. 

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.