Modernizarea învățămîntului românesc

Publicat în Dilema Veche nr. 395 din 8-14 septembrie 2011
Branduirea optimismului jpeg

- un comentariu la articolul domnului Baumgarten -

Jonathan Scheele, un bun cunoscător politic al României, a declarat în repetate rînduri – inclusiv de curînd, în aceste pagini – că România nu are „o viziune“, că, după părerea lui, acestei ţări îi lipsesc „obiectivele“ pe termen mediu şi lung. Din altă perspectivă, Emil Constantinescu era de părere că am avut un astfel de proiect cu bătaie lungă, început pe la paş’opt şi încheiat odată cu integrarea europeană: europenizarea şi modernizarea ţării. Ce facem însă mai departe? Ne continuăm „modernizarea“, sincronizîndu-ne şi recuperînd din nou decalajele recente. Bine, dar cum? 

Un instrument insuficient, dar necesar, pe această cale, ar fi trebuit să fie Legea Învăţămîntului. Un instrument de modernizare nu doar a învăţămîntului, ci, pe cale de consecinţă, a întregii societăţi. Preşedintele ţării ne-a anunţat şi că această lege ar trebui să fie purtătoarea unei noi viziuni, „moderne“. Ar fi trebuit să fie, dar... n-a fost să fie! 

De ce nu? Păi, în primul rînd, deoarece partea ei de originalitate nu ne aparţine, ci este preluată tot din Occident, iar aportul nostru specific a fost în iscusita deturnare politicianistă a acestei originalităţi de împrumut. Iniţiatorii şi apărătorii ei se mîndresc însă cu prima parte şi proclamă – de multe ori cu o revoltătoare inconsistenţă – faptul că noua lege este „pe linie“, nu cu Partidul, de data asta, ci cu Bruxelles-ul. Spre viitor în zbor, deci!

Iată însă că suplimentul recent al Dilemei vechi despre această lege ne oferă şi argumentarea de cu totul altă natură a unui om (relativ) din interior şi care merită atenţia tuturor: articolul domnului Alexander Baumgarten: „Despre discernămînt, în cazul cercetării“. Lăsînd de o parte toate suspiciunile pe tema qui prodest şi recunoscînd – fără să accepte – posibilitatea (şi realitatea) unor erori de calcul (precum şi pe aceea a unor şmecherii locale de eludare a „măsurătorii“ academice), autorul se referă frontal la esenţa perenă şi generală a chestiunii: cuantificarea discernămîntului în cazul cercetării academice, a condiţiilor de posibilitate ale „scientometriei ca ştiinţă capabilă să măsoare universalizarea, performanţa şi ierarhia cunoaşterii“. Altfel spus, să uităm pentru o clipă că legea o fi ea şchioapă iar aplicarea strîmbă şi să ne întrebăm dacă însuşi principiul ei antreprenorial-scientometric profund, viziunea sa întemeietoare – sînt ele valide sau nu? 

Pledoaria argumentată în favoarea unui răspuns (nuanţat) favorabil este măcar binevenită şi obligă la reflecţie. Pe scurt, Alexander Baumgarten ne aduce aminte că scientometria, ca ştiinţă care îşi propune să exprime cantitativ rezultatele cunoaşterii, trebuie plasată în contextul altor încercări mai vechi şi mai noi de a exprima, prin categoria cantităţii, universul, cunoaşterea, societatea, schimbul, pe scurt, orice; iar aceste încercări se subscriu, la rîndul lor, unui ideal profund al Raţionalităţii moderne. În traducere liberă, dincolo de metodele prin care sîntem măsuraţi şi ierarhizaţi cu toţii, totdeauna discutabile şi perfectibile, metodologia însăşi care stă la baza lor – şi, în speţă, a Legii Învăţămîntului – este una ideal modernă şi aducătoare de modernizare. 

Dintre multele comentarii ce pot fi făcute acestei teze, corecte în esenţa ei, mi-aş permite să rezum principala mea rezervă. Ea porneşte de la faptul că, aşa cum vechea viziune modern-europeană a evoluţiei, care se desfăşura pe traseul primitiv-civilizat, a fost translatată sub dominaţia econometriei într-o tranziţie măsurabilă a societăţilor subdezvoltate spre paradisul deplinei dezvoltări, tot astfel şi această ipostază a scientometriei este gîndită şi formulată astăzi în termenii economiei dominante. Discutăm astfel din capul locului doar despre o variantă (economicistă) a idealului generic al modernităţii invocat de Baumgarten.  

Pe această cale, ideile sînt asimilate apoi cu banii: ceea ce nu circulă, nu produce şi deci nu are (sau pierde) valoare. Criteriul de referinţă al scientometriei cunoaşterii devine astfel circulaţia ideilor. Stabilirea a ce, cît şi cu ce efect devine doar o sumă de detalii tehnice rezolvabile în timp. Este circulaţia ideilor un lucru bun? Fără doar şi poate! Dar este ea şi un fundament suficient şi echitabil al „măsurării“ ideilor şi valorii distincte ale acestora? Ei bine, în această privinţă am cel puţin îndoieli majore! 

Am îndoieli în primul rînd deoarece această universalizare (fie ea şi redusă la universul euroatlantic) a instrumentului scientometric presupune – şi impune – şi o universalizare a valorilor cunoaşterii, un soi de sat planetar epistemologic, relativ omogen în esenţa sa. Şi mai presupune libera şi echitabila circulaţie a ideilor, ca pe o piaţă economică ideală. Or, de facto, acest lucru nu se întîmplă, iar de jure este cel puţin discutabil. Nu se întîmplă de facto deoarece, ca şi în geo-politică, există centre şi periferii, politice, lingvistice şi disciplinare care distorsionează accesul la egala circulaţie a ideilor. Uniformizarea inevitabil „de la centru“ ar face din cunoaştere un joc de putere la limita imposturii. De jure, o asemenea omogenizare a pieţii cognitive riscă să fie contraproductivă deoarece cunoaşterea este darwinistă: produce „mutaţii“ şi evoluează cu atît mai bine cu cît se alimentează dintr-o diversitate mai mare. 

Pentru apărătorii actualei legi a învăţămîntului, „modernizarea“ este un alibi care se doreşte imbatabil. Legea ca atare este purtătoarea unei viziuni de „modernizare“. Problema este că această viziune s-ar putea să fie fundamental greşită!

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
„Pitești, am auzit că îți plac dungile”. O reclamă Sephora jignește miile de victime ale Experimentului Pitești. Reacții acide
Sephora România, filiala celebrului lanț francez cu produse de înfrumusețare și parfumuri, a postat pe pagina de Facebook și pe Instagram o reclamă jignitoare asociată cu teribila închisoare Pitești, unde mii de deținuți au fost torturați de comuniști. Postarea a fost ștearsă după câteva ore.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.