În urmă cu patru zile, colegul meu de la Folclor, Diafan Pîngărică, tuna și fulgera, pe coridoarele Facultății, împotriva noii generații de studenți. „Ce s-a întîmplat, maestre? Te-au trădat discipolii?“, l-am întrebat jocular, sperînd să-i atenuez starea de irascibilitate. Deloc înveselit, Diafan mi-a răspuns: „Jur că nu voi mai cădea în plasa seducției așa zisului student model. Cunoști și tu tipologia, n-am nici o îndoială. Vorbim de căprioara (mai des, aș observa, decît căpriorul!) care nu lipsește de la nici un curs, stă mereu în prima bancă și îți soarbe frazele cu o privire inteligentă, de cîine polițist în acțiune. Te fascinează și, la examen, te abandonează brutal, turnîndu-ți niște inepții de-a dreptul amețitoare. Am pățit-o de mai multe ori, însă, ca în semestrul ăsta, parcă niciodată! Predau, cum știi, Folclor la anul întîi, la cei abia intrați. Îi iau cu binișorul. De pildă, ca să nu-i intimidez în sesiune, le includ o verificare pe parcurs a cunoștințelor. Apelez la vp-ul (verificare parțială, n.m.) din vremea noastră sau la ceea ce americanii numesc midterm (examen la jumătatea semestrului, n.m.). Așa am procedat și deunăzi. Trebuie să precizez că eram deja topit după o căprioară din categoria descrisă, pe care o cheamă Pravoslavina Țăcănel, conform catalogului. Remarcabilă în primă instanță! Prezentă la toate orele. Viteză de reacție la scris (o bănuiam chiar că stenografia, într-atît era de rapidă la luat notițe). Clătinări din cap, de înțelegere a informațiilor furnizate de mine, zîmbet savant. Etc. etc. Dezvoltasem sentimentul că m-aș fi aflat în fața viitorului șef de promoție de la Românistică.“

OK“, l-am întrerupt pe profesor, îngrijorat de digresiunile descriptive în care cădea, „presupun că, în ciuda semnalelor, fata a făcut-o de oaie la test. Nu te grăbi totuși să tragi concluzii! Este abia în primul semestru din anul unu. Poate s-a blocat. Nu-și dă încă seama cum merg lucrurile la Universitate.“ „Ehei“, a sărit Diafan, „ce bine ar fi fost să fie doar atît! Nuuu, nicidecum! Stai să vezi! Fixez ziua midterm-ului, vin zglobiu în amfiteatru (mă așteptau, se înțelege, înfrigurați în bănci, cu spațiu de securitate între ei!), glumesc pentru a mai dezgheța atmosfera, îi asigur că nu va muri nimeni de la o biată lucrare și le comunic subiectul – simplu, menit mai mult să-i verifice cum concep și tratează o ipoteză de lucru decît să-i arate că ar fi tobă de carte: Mitologia animalului de tracțiune la români. Comentați simbolistica bestiarului laborios din folclorul nostru, folosind textele care vă sînt familiare. Nu te mira, dragul meu (cred că am emis, involuntar, o grimasă de nedumerire, auzind subiectul ce mi se părea complex pentru nivelul semestrului introductiv, n.m.)! Aveau totul prezentat ad litteram în prelegerile mele. Era o chestiune de reproducere a unor idei și exemple din folclorul autohton. De altfel, țin să menționez că tinerii examinați s-au apucat furibund de treabă de îndată ce am terminat de dictat tema. Eram încîntat. Se vedea că nu vorbisem la pereți, deși, recunosc, cu excepția domnișoarei Țăcănel, ceilalți mai lipsiseră de la ore (nu iau prezența la curs, mă indispune gîndul că aș aduce pe cineva cu forța la expunerile mele – prin urmare, uneori, am predat sălii aproape goale, numai cu Pravoslavina în primul rînd, luminată de expresia mesmerizată și particularizată de luarea notițelor în manieră robotizată). Seara, optimist, mă apuc să le citesc operele. Dumnezeule mare! Am avut senzația că am intrat într-un film horror, într-o teroare fără sfîrșit și, mai ales, fără ieșire! Toți – dar absolut toți! – vehiculau aceleași informații, însă nu informațiile corecte, ci altele, abracadabrante, demente, potrivite pentru o farsă oribilă.“

Diafan s-a oprit și a respirat adînc, apoi a revenit: „Spuneau că eu aș fi scris o carte – din care citau copios –, carte, crede-mă pe cuvînt, inexistentă, intitulată, vai, Buhaiul ancestral, unde aș fi recomandat ca animalele de tracțiune din folclorul românesc să fie sacrificate în abatoare moderne și cu mijloace avizate de Uniunea Europeană! Cică aș mai fi susținut acolo că măgarul ar deține puteri magice în literatura populară, iar boul ar fi un păgîn. Calul, în schimb, ar reprezenta, după rezultatele cercetării mele, simbolul sexualității atavice, coada lui ajungînd să fie percepută de fetele mari ca un talisman necesar în preajma nunții! M-am dus azi la curs și am început să zbier. I-am amenințat că i pic pe toți dacă încearcă să-și bată joc de mine. Tremurînd, un băietan s-a ridicat și a spus, în încuviințarea îngrozită a întregului amfiteatru, că nu făcuseră altceva decît să scrie ce învățaseră din notițele Pravoslavinei, ea fiind singura care le avea integral… În aritmie cardiacă, privind-o feroce pe Țăcănel, am reușit să îngaim o singură întrebare: Și cu calul, cu calul cum e? Cu ochi de căprioară rănită, studenta a sărit în picioare și a nechezat solemn: Mi-ha-ha-ha!“ 

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.