Măcelul din Delta Dunării

Publicat în Dilema Veche nr. 406 din 24-30 noiembrie 2011
Dragoste şi răzbunare jpeg

Dacă n-ai fost niciodată în Delta Dunării, poţi să trăieşti liniştit cu iluzia, formulată ca-n vechile reportaje, că „la vărsarea bătrînului fluviu în Marea cea Mare, îşi întinde braţele gigantice o minune a naturii, un adevărat paradis al peştilor, păsărilor şi animalelor“. Fără ocazia de a fi călcat, măcar o dată, pe „meleagurile de legendă ale comorii naturale de la capătul Europei“, în mintea oricui poate dormi, la adăpost de orice zgomot deranjant, ideea că Delta arată ca-n compunerile şcolare care vorbesc despre „perla celei mai frumoase şi bogate ţări din Europa“. Însă cine a ajuns pe acolo ştie foarte bine că, dincolo de frumuseţea canalelor, a lacurilor şi a grindurilor, descoperi mizeria aşezărilor umane, masacrul peştilor, care plutesc cu burţile în sus, graţie tehnicilor moderne de ucidere cu curent electric, măcelul păsărilor şi animalelor sălbatice, vînate cu cele mai sofisticate scule cu lunetă, şi, cu voia dumneavoastră, deloc ultima pe listă, nerespectarea oricărei legi referitoare la vreo specie protejată.

Ai poftă de o bucăţoaie de sturion? Nu-i problemă. Vrei să haleşti cu lingura nişte icre negre şi să le adormi sub o peliculă fină de vodcă rusească? Se rezolvă. Poţi să bagi la maţ un borş din care nu lipseşte nici un soi prohibit, după care să te lupţi cu morunul şi cu cega, date prin mălai, odihnite în tigaie pînă cînd prind crusta aia năucitoare, şi aşejate, pe urmă, lîngă nişte mămăligi bestiale, păzite din toate părţile de mujdeiuri frecate cu ulei, apă minerală şi oţet. Dacă zici, cu nodu-n gît şi valuri de salivă curgîndu-ţi agale pe piept, că nu mînci soiuri prohibite, se rîde de tine ca de prostu’ satului sau se dau coate şi ghionturi însoţite de priviri care întreabă „cine l-a adus pe tîmpitu’ ăsta?“. Bătrînii pescari lipoveni cu bărbi sure şi vorbe de duh, fumînd pipe şi emiţînd teoreme o dată la cinci fraze, se odihnesc în cărţi mucegăite. Imaginea idilică a Deltei furnizează, la ora asta, deseori, nişte portrete mai puţin lucrate, adică nişte mecle de abrutizaţi rătăciţi etern în alcool, chipuri de femei chinuite, cu program săptămînal de bătaie, copii aspri şi necăjiţi. Ici şi colo mai găseşti cîte un profesor, cîte un fost inginer piscicol, sau, pur şi simplu, cîte un om normal, cu bun-simţ, care nu şi-au pierdut speranţa şi trag nădejde că, într-o bună zi, s-o întîmpla ceva bun şi prin părţile alea.

Delta e plină de terenuri neîntabulate. E vorba de suprafeţe foarte mari de teren asupra cărora s-a lăsat, de ani buni, o linişte adîncă şi profund voită. Concesiuni de luciuri de apă, largi spaţii de vînătoare, terenuri imense îşi aşteaptă cohortele de stăpîni care, deocamdată, stau mai la umbră, fără nici un interes în dezvoltarea locurilor, care ar deveni mai accesibile şi mai supuse ochiului public. Dubioşeniile, complicităţile şi îmbîrligăturile se adună într-un strat mult mai gros decît mătasea broaştei, iar mitomania, zvonurile, minciuna patologică şi răutatea gratuită circulă mai rapid ca mormolocii dintr-o baltă. Toată lumea urăşte pe toată lumea. Toţi sînt conştienţi că, teoretic, locuiesc în inima unei comori. Pentru că averea asta colosală e înconjurată de un cerc solid de hiene care aşteaptă răbdătoare să se prăbuşească totul, în interiorul comorii, oamenii au devenit nişte şacali care se mănîncă între ei. Puţinii romantici care mai cred în ceva se autoizolează sau încearcă să rămînă normali la cap, văzîndu-şi de ale lor şi nebăgîndu-se în nimic din ceea ce are legătură cu politicile locale. Totul e la voia întîmplării, sub un strat subţire de aparenţă a preocupării autorităţilor, iar cele cîteva ONG-uri, care merg acolo nu doar în vacanţă sau la pescuit, obţin azi mici victorii care se transformă în înfrîngeri peste cîteva zile.

Deşi au făcut zgomot ca nişte apucaţi, puţinii apărători ai Deltei au suferit, zilele astea, o înfrîngere sinistră. Adevărul e că toţi suferim înfrîngerea asta cruntă, fără să avem habar. În urma unui incredibil lanţ de complicităţi, vînătoarea va fi din nou permisă în Rezervaţia Biosferei, ca „activitate tradiţională“ care va ajuta fundamental, cică, la recuperarea valorilor şi la revitalizarea acelor locuri. Rîsu’ Planetei! Adică vînătorii străini, care mai au un pic şi vin în Deltă la vînătoare sportivă cu mitraliere pe maşini blindate şi cu rachete care detectează penele şi căldura tîrtiţei de raţă, domnii care omoară animale şi păsări trăgînd ca bezmeticii ar trebui să contribuie la revitalizarea zonei şi la recuperarea valorilor tradiţionale ale acelui spaţiu. Şi-o să salvăm Delta din taxele de vînătoare pe care le plătesc cetăţenii europeni, veniţi să mierlească tot ce zboară şi ce mişună prin locurile alea. La salvarea asta extrem de ingenioasă or să contribuie, la fel de inspirat, şi pescuitul cu curent electric, şi lipsa de interes faţă de salubrizarea unor aşezări şi zone sufocate de gunoaie, şi ignorarea totală a proceselor de degradare biologică. Aşa cum, la fel de bine, în linia acestui raţionament strălucitor, salvarea pădurilor din întreaga Românie constă tocmai în încurajarea tăierilor sălbatice şi ilegale, care cosmetizează dealurile patriei, aducîndu-le la frumuşeţea originară, de după Big Bang.

România se defineşte, în felul ăsta, ca cea mai spectaculoasă ţară din Uniunea Europeană. Ce brand de ţară poate funcţiona mai bine, mai suplu, mai atractiv, mai seducător? Paradis sexual, cu preţuri bune şi marfă de calitate, Rai al îmbîrligătorilor care nu mai pot da ţepe pe la ei şi caută locuri mai autentice, mai pure, mai nepervertite de civilizaţie, Sîn al Lui Avram, pentru amatorii de carnagii care vor să spulbere raţa sălbatică în zbor şi să găurească între ochi orice animal cu blană care se furişează prin tufişuri. Poftiţi în Deltă, în Grădina Carpaţilor, unde Tarantino ar privi în gol, depresiv, răvăşit de faptul că ideea lui despre măcel e uşor infantilă, depăşită, slăbuţă. 

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.