Hermeneutica vîrstei

Publicat în Dilema Veche nr. 757 din 23-29 august 2018
Hermeneutica vîrstei jpeg

Aud uneori spunîndu-se despre unii oameni că ar fi „imaturi“. Observația mă intrigă, întrucît, foarte frecvent, indivizii caracterizați astfel se află la vîrste respectabile, trecute (măcar) de prima tinerețe. Pot să înțeleg, la rigoare, că dobîndirea unei experiențe de viață nu este întotdeauna sinonimă cu dobîndirea unei maturități în gîndire, dar remarca amintită nu se referă la acest paradox. Prin „imaturitatea“ unuia sau altuia, mulți definesc, de fapt, incapacitatea respectivului de a înțelege urîțenia lumii și, implicit, de a se adapta la ea. Cu alte cuvinte, în limbajul nou, a fi imatur se traduce ca neputința structurală de a practica arta compromisului. Orice urmă de demnitate personală, orice (minimă) intransigență etică, orice efort de principialitate vor căpăta, prin urmare, volens-nolens, în societatea de astăzi, emblema imaturității. E în judecata aceasta, să recunoaștem, un subtil joc al rațiunii pervertite. Avem de-a face cu o simpatică răsturnare hermeneutică. Logica elementară ne determină să credem că devierea de la un traseu existențial general acceptat drept corect reprezintă mai curînd o trăsătură juvenilă, de debut biologic și psihologic. Tinerețea, cu accesoriile sale inevitabile – lipsa de experiență și entuziasmul vitalist –, deține catalizatorii erorilor de conduită. S-ar presupune că, pe măsura interacțiunii nemijlocite cu misterele ființării, prilejuite de îmbătrînire, omul învață să-și gestio­neze mai bine facultățile estimative și ocolește greșelile de odinioară, devenind, în consecință, matur.

De aici derivă curiozitatea interpretării contemporane a „maturității“. Noii „pedagogi“ sugerează că tocmai îmbătrînirea asigură indivizilor familiarizarea cu dimensiunea sordidă a vieții, creînd contextul dezvoltării unei suprastructuri în conștiință, menită să anuleze învățăturile tradiționale despre etic/non-etic, și chiar impulsurile firești (ale bunului-simț înnăscut) de separare a binelui de rău. Suprastructura în chestiune înseamnă „adaptarea“ și, colateral, intrarea în „maturitatea“ propriu-zisă. Noțiunea erorii de conduită (de altădată) dispare ori, mai corect spus, se metamorfozează într-o fenomenalitate a integrării sociale, echivalentă procesului de „maturizare“. Lumea își dezvăluie, gradual, imperfecțiunile și atunci, strict rațional analizînd, insul, ca parte a ei, nu are altceva de făcut decît să-i accepte regulile și să danseze în marea horă a istoriei, alături de masele dezlănțuite. În caz contrar, riscă stigmatul imaturității. Mă mir sincer că promotorii unei asemenea filozofii nu observă, în efectul indirect al teoriei, comicul de situație. Ar rezulta că maturizarea constituie un exercițiu de asumare și „metabolizare“ a răului, că viețile noastre înseși ar fi doar spectacolele unor infinite „experimentări“ ale neprincipialității. Dacă această variantă rudimentară de „necesitate înțeleasă“, de existențialism întors pe dos, va lua consistență comportamentală (nu numai ideologică), am putea ajunge, ușor, niște mizantropi nihiliști, pentru care existența își pierde orice sens.

De aceea, nu ezit să afirm că maturitatea este, oricît ar suna de straniu, o problemă morală. Fie și pentru simplul motiv că proasta sa înțelegere – ilustrată mai sus – generează o „circumstanțialitate“ amorală, plasînd omul în afara ariei de acțiune a eticii. „Imaturul“ deține, pe grila morală de evaluare, fără îndoială, atribute de erou. Virtutea ajunge să fie, în fond, „defectul“ incriminat în acuzația de imaturitate. Persoana principială, inaderentă, funciar, la compromis nu a cîștigat suficientă „experiență“, vezi bine, pentru a supraviețui. Imaturitatea ar funcționa așadar în postura unei pernicioase și inexplicabile înclinații suicidare. În realitate, se înțelege, valabil trebuie să fie contrariul. După silogistica etică a lui Aristotel, a fi moral înseamnă a-ți face bine ție însuți și, prin tine, celorlalți. Ce poate fi mai matur decît acest lucru în ordinea existenței umane? Înțelegîndu-te pe tine, devenind adică sensibil la dinamica sinelui, la propria identitate, dezvolți empatia, comprehensiunea alterității și, în mod automat, exersezi moralitatea. Fenomenul se petrece în timp, prin acumularea de „material trăit“, de „semnificație existențială empirică“. Se spune, firesc, în filozofie, că nu ai cum să definești în afară ceea ce nu ai înțeles și definit exact înăuntru. „Sinele“ este patul procustian al oricărei evaluări sau raportări la alteritate. Toate aspectele lumii reale sînt „procesate“ în laboratorul intimității pînă cînd își revelează semnificațiile, pînă cînd „seva“ lor hermeneutică poate funcționa precum un „nutrient“. De ce nu „un nutrient etic“?

În concluzie, maturizarea merge mînă în mînă cu dobîndirea virtuții și cu asimilarea ideii morale. Imaturul autentic e individul golit sufletește, neutralizat de mecanica existenței amorale și de ideologia compromisului ca abilitate supremă de supraviețuire. „Maturitatea“ lui îl suspendă din punct de vedere ontologic, plasîndu-l în galeria inșilor toxici și, implicit, pernicioși pentru dinamica vieții. Totodată, ea, această aparentă „maturitate“, deprimă necondiționat. Pe cei din jur. 

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Fa­cultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Farmacia din grădină. Rolul legumelor în prevenirea unor boli foarte grave, explicat de un renumit cercetător român
Legumele și verdețurile din grădină au efect terapeutic, cu atât mai puternic cu cât ele sunt produse în sistem tradiţional. O spun specialiştii în horticultură care s-au convins, în urma unor studii, că organismul uman preia din roadele pământului o gamă largă de substanţe care ne menţin sănătatea
image
Motivul incredibil pentru care au fost terorizați niște români în Mexic. „I-au adus pe unii agitați, cu arme”
Mexic e o destinație exotică la care visează numeroși români, dar fără să știe riscurile la care se expun. În primul rând, de multe ori vameșii mexicani le interzic accesul și îi expulzează imediat ce coboară din avion. Când totuși le este permis să viziteze țara, au parte de surprize neplăcute
image
Eroarea celor care plâng după industria comunistă. Economist: „Avem una dintre cele mai complexe economii din lume”
Contrar nostalgicilor care plâng după baza industrială moștenită din comunism, România astăzi una dintre cele mai complexe economii din lume, susține economistul Radu Nechita, citând un studiu de la Harvard. El explică de ce industria comunistă era una falimentară

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.