Lingvistul chinez Zhang Wei Chung s-a naturalizat, ca să spun așa, de mulți ani, în facultatea noastră, unde predă lingvistică. A învățat limba română extrem de repede. Cu excepția detaliilor legate de specificitatea chinezei materne, profesorul se exprimă în graiul moldo-vlah ca și noi. Treptat, ne-am împrietenit. Ce-mi aud însă urechile deunăzi? Domnul Chung, pe nepusă masă, a dat Facultatea de Litere și, cu precădere, Departamentul RLS („româna ca limbă străină“) – adică fix pe aceia care îi dezvăluiseră cîndva tainele comunicării carpato-danubiano-pontice – în judecată. Motivul? „Tentativă de deznaționalizare forțată“ (fapt contrar tuturor convențiilor și tratatelor internaționale semnate, în timp, de guvernele autohtone). Grav. Nu mi imaginam defel ce s-ar fi putut întîmpla peste noapte. L-am căutat neîntîrziat pe Wei Chung. „Nuu, nuu s-aa îîntîîmplaat peestee nooaaptee“, mi-a zis el din primul moment, prelungind, inconfundabil, vocalele. „See toot îîntîîmplăă de muulții aanii, daal (ca mulți chinezi, Zhang are tendința de a-l înlocui pe r cu l, n.m.) eeuu aam tăăcuut șii aam speelaat săă fiiee biinee. Daacăă vleeii săă măă aasculții, îîții eexpliic.“ „Cum să nu vleau? Vleau foalte tale!“, i-am replicat pocit, sperînd să-l înveselesc. Nu a recționat la micul meu histrionism…

Cu aer sobru, a început să explice. „Eeuu sîînt coogniitiiviist. Aam aadeelaat deemuult la teeooliia Sapil-Wholf (este vorba despre lingviștii Edward Sapir și B. Lee Worf, n.m.) caalee spuunee căă liimbaa maateelnăă îîții iinfluueențeaaazăă, pliin stluuctuuliilee eei, mooduul dee peelceepțiiiee aa leealiităății îîncoonjuulăătooaalee. Nee naașteem tooții îîntl-ooo aanuumiităă liimbăă șii deeveeniim ceeeaa cee liimbaa aceeeaa geeneeleeaazăă pliin caateeegooliile saalee glaamaaticaaale șii pliin maaniieelaa eei dee aa see laapooltaa laa luumee. Coogniitiiviiștii de aazii aafiilmăă chiiaal maaii muult deecîît aatît: cîînd îînvăățăăm oo liimbăă stlăăiinăă, cleeiieeluul noostluu see tlaansfoolmăă îîn aacoold cuu nooiile stluuc­tuulii șii, uușool-uușool, aajuungeem săă fiim altciineevaa. Aastaa aam păățiit eeuu cuu loomâânaa. Poot daa eexeemplee cooncleetee. În Chiinaa, nooi nuu aaveem maalcăălii (marker-i, n.m.) veelbaalii peentluu tleecuut, pleezeent și viitool (puuteem expliimaa aceestee diimeensiiuunii dooaal pliin aadveelbee). Dee aceeeaa, tiimpuul, peentluu nooi, ee uun coontiinuum. Nuu see flaactuuleeaazăă caa laa vooi. Pliin uulmaalee, nee coompooltăăm aaltfeel. Îînvăățîînd loomâânaa, eeuul meeuu chiineez aa foost dee-aa dleeptuul uuciis…“ Cum adică a fost ucis?“, am întrebat complet năucit. „Păăii daa“, a replicat Chung. „Aa muuliit. Eeuul chiineez s-aa tlaansfoolmaat îîn eeuul loomâân. Șii m-aam suupăălaat taalee diin aceest mootiiv. Vleeau dleeptaatee…“ „OK“, am continuat, „înțeleg că ești altul, dar de ce s-ar fi petrecut asta din cauza timpului verbal sau, mă rog, a oricărei categorii gramaticale la care te ai gîndi tu? Cum a reușit carevasăzică gramatica să-ți schimbe firea?“

Zhang Wei Chung a declamat cu mină dramatică: „Cîînd mii-aauu iintlaat îîn caap nooțiiuuniilee de pleezeent, tleecuut șii viitool, mii-aam piieelduut leepeeleelee meelee obiișnuuiitee șii, diin eecoonoom, dee piildăă, aam aajuuns cheeltuuiitooll (aam făăcuut îîmpluumuutuulii muultee laa băăncii, ziicîînd căă lee vooii plăătii mîîiinee), diin haalniic, aam deeveeniit leeneeș (spuunîînd căă vooii faacee mîîiinee ceeeaa cee, dee faapt, puuteeaam faacee aazii), diin aateent, m-aam pleeschiimbaat îîn uuiituuc șii neesiimțiitool (nuu m-aa maaii iinteeleesaat tleecuutuul, aadiicăă ziiuuaa dee ieelii, fiiind pleeoocuupaat dooaal dee ziuuaa dee aastăăzii) … Șii aașaa maaii deepaaltee. M-aam deeznaațioonaaliizaat. Diin buun, aam deeveeniit lăăuu. Diin seeliioos m-aam tlaansfoolmaat îîn teercheeaa-beercheeaa.“ „Am înțeles“, i-am spus tulburat profund. „Și totuși, nu te temi acum, Zhang, că, în instanță, rechizitoriul sugerat de tine se va întoarce, ca un bumerang, împotriva ta? Avocații apărării și judecătorii vor spune că ești lingvist și că știai, din start, pe linia Sapir-Whorf și pe cea a cognitiviștilor actuali, riscurile identitare la care te supuneai învățînd o limbă străină. Cum ar fi așadar vinovați cei care te-au învățat limba, colegii de la RLS, cînd tu ți-ai dat consimțămîntul pentru asta?“ Wei Chung s-a destins brusc: „Nuu! Aadeevăăluul ții l-aam coomuuniicaat nuumaaii țiiee. Laa instaanțăă meelg cuu aaltceevaa. Suusțiin căă m-aauu deeznaațiioonaaliizaat ceeii dee laa LLS, puunîînduu-măă săă fuumeez… Aam șii dooveezii. Mii-aauu daat naalghiileeaa, aauu făăcuut aapooii seelfiiuulii șii auu puus poozeelee pee Facebook cuu coomeentaaliiuul: S-aa tuulciit chiineezooiiuul! M-aauu moodiifiicaat deecii. M-aauu deeznaațiioonaaliizaat. Veezii tuu, Coodriinee, îînvăățîînd eeuu loomâânaa, aam deescoopeeriit șii cuum săă fiiuu hooț, ceeaa cee ee biinee.“ N-am mai știut ce să adaug. Am rămas plost

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Fa­cultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.