Fotbal fără goluri? 

Se poate. E singurul sport în care se poate să termini un meci aşa cum l ai început, gol de reuşite, şi totuşi să cîştigi ceva. În principiu, se poate şi la rugby, şi la polo. În practică, nu. Mai mult, nu există activitate umană care să facă un scop în sine din prezervarea nimicului. Nefiinţa ca filozofie de viaţă, asta e ceea ce ne propune un astfel de demers. Şi asta e ceea ce ne-au propus de curînd CFR şi FCSB. Absenţa sensului originar din această suită de iniţiale (CFR nu mai reprezintă de mult căile ferate, iar FCSB nu înseamnă, conform unei decizii judecătoreşti, Fotbal Club Steaua Bucureşti) e în acord cu dispariţia demersului fondator al oricărei înfruntări sportive, derivate din cea a războiului, anume cucerirea teritoriului advers. Ce au făcut cele două e similar cu acel drôle de guerre dintre Franţa şi Germania între ’39 şi ’40, cînd beligerantele se bombardau cu foi volante conţinînd lozinci. Aşa şi ale noastre. „Victoria e singura opţiune pentru a lua titlul“, au declarat oficialii fecesebişti înainte de meci. „E bun şi egalul“, a clamat antrenorul după meci. De ce? Pentru că egalul înseamnă, în acest caz ca şi în multe altele din fotbal, amînare. Amînarea unei decizii. Amînarea unei iniţiative. Amînarea unei schimbări. În situaţia FCSB, înseamnă doar amînarea previzibilei ratări a obiectivului. Dar mai trăieşti o zi. Mai respiri un pic, prin aceste două nări, 0-0, mai speri. La ce? La o minune. Minunea e unul dintre pilonii fotbalului. Pentru că s-a întîmplat de cîteva ori (răsturnări spectaculoase de rezultat), ea e aşteptată cu o mai mare speranţă decît s-ar cuveni. Iată de ce e mai bine să nu iei gol, să nu rişti, să nu ai curaj. Poate vine Dumnezeu şi îţi face cuib. Şi vă mai întebaţi de ce fotbalul e cel mai popular sport al planetei?!