Mi-a atras atenția ceremonia de aprindere a Flăcării Olimpice, de la situl arheologic din Olympia, Grecia, unde în Antichitate se desfășurau olimpiadele grecilor.

Ceremonialul este desprins din vremurile lui Zeus și ale zeiței Herei și reușește, zic eu, să lege un nod simbolic între evenimentele sportive din epoca antică și cele din prezent.

O actriță din Grecia a jucat rolul Marii Preotese, înconjurată de un grup de preotese, și ele tot actrițe, firește, îmbrăcate în rochii albe lungi și încălțate cu sandale grecești din piele. Scena a avut loc în fața Templului zeiței Hera, fără spectatori (doar cîteva oficialități), pe fondul pandemiei care ne dă bătăi de cap tuturor pămîntenilor. Acest cadru poate mîhni.

Dar apoi, cînd Marea Preoteasă a luat torța și a aprins-o, mîhnirea s-a spulberat. Puritatea flăcării, care este aprinsă de la razele de soare (mulțumim, Apollo, zeu al Soarelui și al luminii), cu ajutorul unei oglinzi concave, fără a se folosi nici o altă sursă, contribuie la acest fapt. Torța i-a fost apoi înmînată unei sportive, campioană olimpică, alături de o crenguță de măslin; s-a dat startul Ștafetei Torței Olimpice.

Tradiția antică a Ștafetei Torței Olimpice, cu pornire din Olympia, a fost reluată în anul 1936, cu ocazia JO de la Berlin. Flacăra fusese (re)aprinsă din 1928, dar nu în vechiul sanctuar al zeilor, ci chiar în locul unde s-a ținut Olimpiada atunci, la Amsterdam, iar omenirea se întorsese la Jocurile Olimpice încă din 1896, la Atena, cînd evenimentul a fost reluat (în varianta modernă) după vreo mie cinci sute de ani. La această istorie a contribuit major francezul Pierre de Coubertin, pedagog a cărui filozofie educațională punea accent pe pregătirea fizică. Și nu doar pedagog, ci și istoric. Cînd un istoric subliniază că sportul este important, eu zic să îl ascultați. Subliniez și eu. Nu este vorba doar despre un corp puternic și sănătos, este vorba despre o minte puternică și sănătoasă și chiar despre suflet. Și dacă efectele asupra fizicului se manifestă la nivel individual, cele asupra minții și inimii se extind și la nivel colectiv. Există numeroase exemple în istorie.

Nu întîmplător, deviza JO de la Tokyo din 2020 (Flacăra Olimpică a ajuns în Japonia între timp, rămîne de văzut dacă programul evenimentului rămîne valabil) este „United by emotion“, japonezii dorind să sublinieze că ceea ce ne unește este mai puternic decît ceea ce ne desparte. Sau ar trebui să fie. Poate fi.

Pentru că, deși poate e greu de înțeles din prima, sportul înseamnă sentimente, între tine și alții, și între tine și… tine.  

Foto: wikimedia commons