De musai, ca de voie bună!

Publicat în Dilema Veche nr. 919 din 18 – 24 noiembrie 2021
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg

…pentru că trebuie să recunoaștem încă o dată, spăsiți: limba română e mai deșteaptă decît noi! (Măcar de-ar fi avut Heidegger dreptate, și limba română ne-ar vorbi pe noi, nu invers, c-atunci nu ne-am afla acum în plin teatru al absurdului.) Să ne gîndim, bunăoară, ce presupune „doar” expresia „să ne gîndim, bunăoară” (sic!). Observați, rogu-vă, că-n limba română, nu „gîndești”, ci „te gîndești”. Cum ar veni, orice gîndire e, din pornire, autoreflexivă. De fiecare dată cînd gîndesc ceva sau la ceva, mă și gîndesc – eu, pre mine însumi. Iar cuvîntul „bună-oară”, adică „de exemplu”, presupune și el, tot din pornire (din capul locului), că exemplul e unul nu doar „ocazional”, ci și „bun”.

Acum, că ne-am făcut încălzirea pe marginea unei idei, cum își fac fotbaliștii încălzirea pe marginea terenului, să ne gîndim, bunăoară, ce presupune expresia „de musai, ca de voie bună”. „Musai” e un cuvînt folosit mai degrabă în Transilvania, dat fiind că vine pe filieră maghiară (muszáj) unde, din cîte se pare, a ajuns pe filiera germană (muss sein, trebuie [să fie]). Înainte însă de-a stîrni furtuni de orgolii regionale într-un pahar de apă e musai să precizăm că „musai” e folosit și de Ion Creangă, și de Mihail Sadoveanu, și de Cezar Petrescu, scriitori care numai de „ardelenism” nu pot fi suspectați. „E musai” echivalează cu „e obligatoriu”. E „de nevoie”, nu de „voie”, și, cu atît mai puțin – ne-am putea aștepta – de „voie bună”. Cum vine asta? De ne-voie ca de voie bună? Pentru a înțelege mai bine ce vrea să ne învețe expresia, e musai să ne reamintim că „voie” presupune în limba română deopotrivă „voința” și „dorința”, „vrere” sau „plăcere”. „Facă-se voia Ta” presupune voința Domnului, dar „a-i face cuiva pe voie” presupune a-i face pe plac, a-i satisface dorințele. Mai mult, „la nuntă a fost voie bună” presupune voioșie! „Sînt voios” înseamnă „sînt vesel”. (În treacăt fie spus, își mai amintește cineva de „Salut voios de pionier”?)

N-o mai lungesc, c-ați prins, nădăjduiesc, ideea. Ascultată cum se cuvine, limba română ne învață că între „vrere” și „plăcere” nu există prăpastia pe care-o asumăm de obicei atunci cînd vorbim despre distanța care separă, chipurile (alt cuvînt la care s-ar cuveni să ne gîndim mai mult – diferența dintre „chipul” și „asemănarea” e discutată, printre alții, de Dante Alighieri), virtutea de poftă sau de veselie. A fi virtuos, ne învață limba română, nu presupune a fi morocănos, ursuz, privindu-i de sus pe păcătoșii care se distrează, cum, fără să ne gîndim, ne gîndim (sic!). Dimpotrivă! „Voiesc” să fiu virtuos, pentru că „mi-e poftă” să fiu virtuos, ba mai mult, mă „veselesc” că sînt „poftitor” să fiu virtuos, chiar dacă fără de păcat n-am cum să fiu.

Poftitorul de virtute e mai voios decît poftitorul de păcat. Așa ne deosebim noi între noi, păcătoșii – după voioșie.

Iar cu asta am ajuns la provocarea zilei – absurdul prezentului. Avantajul trăitului de musai ca de voie bună în și între două lumi – România și America – e că ești obligat să realizezi cum, în ciuda diferențelor, îngerul lui Walter Benjamin n-are încotro și se comportă la fel de ambele părți ale oceanului – cu fața spre trecut și cu aripile deschise, dar împins de vîntul istoriei, fără putere de împotrivire, înspre viitor. [Notă: Între noi fie vorba, încă mă întreb cum Benjamin a ajuns la o metaforă atît de frumoasă pornind de la un „înger” atît de urît, pictat de Paul Klee. În anii ’30, drumul socialiștilor nemți spre iadul național-socialismului era pavat cu bune intenții.] De bună seamă, absurdul situației din România n-are nimic de-a face cu absurdul situației din Statele Unite.

De-o parte a oceanului, partea mioritică, avem o criză politică fără precedent stîrnită de un orgoliu mititel care, odată pornit la vale, s-a transformat rapid într-o avalanșă de orgolii ce-a măturat din cale orice rămășiță de rațiune și orice brumă de bun-simț, îngropînd speranțe, oameni politici și reputația unui președinte. De cealaltă parte a Atlanticului, partea guvernării poporului de către popor, pentru popor, poporul pare să se destrame de bunăvoie și nesilit de nimeni, făcut țăndări între miriadele de politici identitare pentru care nici literele alfabetului nu mai sînt de-ajuns. De ambele părți, însă, crizele politice sînt desprinse complet de adevăratele crize. Iar cînd realitatea stă să explodeze, așa cum numai realitatea o poate face – cu sînge și morți, războaie și ciumă –, politicienii transatlantici procedează precum Zuckerberg: dacă universul de azi ne dezamăgește, îl ignorăm și ne creăm un metavers în care să trăim fericiți pînă la adînci bătrîneți și, dacă n-am murit deja, poate mai trăim și astăzi. Și nu-i mai zicem Facebook, îi zicem Meta. Schimbăm un cuvînt și-am rezolvat problema – problema realității.

Păi, să nu te-apuce disperarea și depresia? Păi, să nu, că iaca și vestea bună: nu e nimic nou sub soare! E odihnitor să știi că pe la 1600, toamna, poetul englez John Donne avea aceeași trăire: „Tis all in pieces, all coherence gone” („E totul țăndări, toată coerența, praf”). Într-o formă sau alta, fiecare generație a simțit – cu îndreptățire, mă grăbesc să adaug – că îi fuge pămîntul de sub picioare. Îi fuge stabilitatea de sub picioare, îi fuge bunul-simț de sub picioare. Că nimic nu mai are sens, că lumea a luat-o razna, că „unde-s zăpezile de-odinioară?”. Și iată cum, fără să știe, Greta Thunberg nu face decît să-l plagieze pe François Villon: „Où sont les neiges d’antan?”. Acum cîteva mii de ani, Eclesiastul (1: 9-11) ajunsese la aceeași concluzie: „Ce a fost va mai fi, iar ce s-a făcut se va mai face!… Dacă cineva zice: «Iată un lucru nou!», totuşi el există de mult”.

Cînd, în Introducerea la Filozofia Dreptului, Hegel ne retează de la rădăcină orice încercare de negare a prezentului, cu faimoasa expresie „Hic Rhodus, hic salta!”, nu face decît să se joace cu Esop, cîteva secole mai tîrziu. Ideea însă e cît se poate de simplă: oricît de ispititor ar fi, nu există „vai, dacă doar…”, nu există „ehei, dragii moșului, pe vremea mea, în Rhodos…”. Nu! Nu-ți poți căuta salvarea nici într-o realitate paralelă (un metavers) și nici în amintiri cu necesitate trandafirii („pe vremea mea”). Nu! Există doar „ăsta e prezentul, asta e realitatea, cu asta defilăm, bună sau rea, rațională sau absurdă, ne convine sau nu”.

De musai, ca de voie bună!

Alin Fumurescu este associate professor la Departamentul de Științe Politice al Universității din Houston, autor al cărții Compromisul. O istorie politică și filozofică (Humanitas, 2019).

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.