De la Franţa-Croaţia la Dinamo-Chiajna
Ca telespectatori, cum suportăm trecerea bruscă de la Franţa-Croaţia la Dinamo-Chiajna?
Păi, cum suportă şi francezii trecerea de la finala mondială la un Nice Amiens. Credeţi că lor le va fi uşor? Dar hai să vorbim drept: nu e nici o nenorocire. Meciul care a desemnat campioana lumii a lăsat mulţi cetăţeni ai planetei nelămuriţi despre ce se întîmplă cu fotbalul. A fost o partidă excepţională, dar în acelaşi fel în care îţi iei bilet la operă şi nimereşti peste un spectacol fascinant şi bizar de sunet şi lumini din care ieşi cu ochii plini şi sufletul gol. Să nu ridicăm statui de carton! Franţa a predat o lecţie despre cum disciplina şi munca în comun, dublate de o valoare bine ţinută în frîu ca să nu prăbuşească sub greutatea ei fundaţia, pot construi un succes aşa cum construieşti un Airbus, optimizînd planificarea şi diminuînd riscurile. Acolo a fost ştiinţă spaţială. La noi e lăutărie inspirată. Atenţie! Lăutăria ţine şi ea de un sistem. De aceea propun să nu cedăm clişeelor: există frumuseţe şi în lumea cîrtiţelor. Şi chiar am văzut-o. În prima etapă a noului campionat, în care trei nocturne au cedat, gazonul n-a rămas în întuneric. A existat tensiune, au fost surprize, mai multe ca oricînd, şi chiar o sumă de fotbal, certamente naiv în multe momente, care i-a prins pe curioşi. Pînă la urmă, nu despre asta e vorba? Necazul vremurilor noastre globalizate e că, dacă ni se tot flutură prin faţa ochilor bijuterii de miliarde, avem senzaţia că le şi putem purta. Avem pretenţii. Noi de ce nu? Păi, e simplu. Noi sîntem consumatori. La asta sîntem buni, foarte buni. Campioni mondiali. La consum şi la bancuri, care tot un fel de consum sînt, de aer cu aere de inteligenţă. Prin urmare, să nu ne plîngem. Dimpotrivă. Trăim în cea mai bună dintre lumi, căci e singura pe care ne-am făcut-o.
