Prefer să nu livrez un răspuns comod nici pentru dvs., nici pentru mine. Şi nu vă voi răspunde aşa cum ar dori publicul, mai ales publicul unei reviste de elită, precum Dilema veche.

Aşadar. De ce avem fete frumoase care prezintă ştirile sportive? Pentru că sportul e frumos. OK, acesta e un joc de cuvinte, nu un răspuns. Mai încerc. Pentru că sportul este consumat în proporţie de 85% de bărbaţi, potrivit studiilor. Nici asta nu e convingător?

Atunci voi fi şi mai direct. Pentru că, în ciuda inchizitorilor morali, ştirile de sport sînt doar o parte a televiziunii şi în nici un caz cea mai deplasată faţă de o televiziune civilizată. Dacă am vedea că la finalul unui buletin generalist de tip BBC apar ştiri sportive tabloide, asta ar fi într-adevăr nepotrivit. De fapt, cele care dau tonul de o frivolitate sumbră şi nedocumentată sînt ştirile generaliste. Buletinele sportive sînt, tehnic vorbind, mult mai soft. Ştirile politice, sociale şi de fapt divers vor să te îngrozească şi sfîrşesc prin a te perplexa, pe cînd ştirile sportive măcar te fac să zîmbeşti. Poate că e prea puţin, dar măcar nu cresc transaminazele.

Aaa, să nu uit! Nici eu nu le urmăresc decît rar.