Curling-ul poate fi fascinant. Dar jucătorii de curling pot fi consideraţi sportivi? 

Într-o seară, cu un televizor dat pe meciul de Liga 1 şi unul întîmplător lăsat pe un canal care transmitea curling, ne cam zburau ochii spre această ciudăţenie. Poate că partida de fotbal nu era tocmai o splendoare. Poate că bizarul acelei discipline ne-a atras. A şi stimulat comentariile. Evident, numele nu poate fi ratat de un popor atît de iute la băşcălie. Dar cine sîntem noi ca să judecăm ce e şi ce nu e sport, cine e şi cine nu e sportiv? Curling-ul pentru noi e bizar, dar vă pot garanta că handbalul e atît de neobişnuit pentru americani încît, la Jocurile Olimpice de la Atlanta, gazdele au căpătat neobişnuita permisiune de a-l numi Team Handball, ca să nu existe confuzie cu nu ştiu ce îndeletnicire de-a lor. Europenii au fost extrem de enervaţi. Li s-a explicat calm că asta e, punct. O să ziceţi: totuşi, ce legătură între unii care lansează nişte obiecte cu mîner pe gheaţă, secondaţi de alţi cetăţeni măturînd comico-frenetic în calea acestui castron alunecător, şi un sport cu o venerabilă tradiţie, care reproduce un gest imemorial – aruncarea unui obiect contondent către duşman. O fi, dar depinde de strămoşi. Dacă ai tăi trăiau acolo unde lacurile rămîneau îngheţate jumătate de an şi trebuia să stea zi lumină la copcă, poate că îi apuca dorul unui joc cu pietre, poate desenau nişte cercuri, poate că unii deveneau, iarnă după iarnă, din ce în ce mai buni în ochire şi lovire. Poate că se luau la întrecere şi astfel satul tău rezolva un conflict cu satul vecin în loc să se taie oamenii între ei, cine ştie? Şi uite-aşa, hop sportul! Cei de vîrsta mea, în copilărie, trimiteau pe asfalt bucăţi dintr-un soi de gresie către un cerc din care trebuiau scoase prin glisarea acestor chestii fie ambalaje de gumă de mestecat (cu cît mai americane, cu atît mai valoroase), fie capace de bere bătute cu ciocanul (cu cît mai germane, cu atît mai bine). Era un sport de cartier. N a ajuns olimpic. Dar asta nu mă face să descalific şi curling-ul, şi pe practicanţii lui. Dacă ajungem să spunem că un sport e mai sport decît altul, nu cred că sîntem pe un drum bun. Pot zice doar că nu e de pe strada mea. Şi am trecut de perioada în care credeam că în cartierul vecin cresc monştri cu şapte capete. Deşi…

Foto: wikimedia commons