Am participat recent la o activitate, în calitate de invitat, care avea ca scop promovarea tehnicilor de lectură, în fond a lecturii în sine, în rîndurile profesorilor şi ale elevilor, organizată de o şcoală privată din Sibiu, Şcoala Finlandeză. Nu-mi propun aici să explic filosofia care stă la baza învăţămîntului finlandez, în mod surprinzător nu atît de diferit de un învăţămînt clasic, ci mai degrabă deschis real către interacţiune şi către libertatea de exprimare. Mă voi referi însă în mod special la acest concept, de conferinţă care deschide anul şcolar, un fel de zi a porţilor deschise, dar organizată pe principiul eficienţei, nu al festivismului.

Concret, oamenii aceştia, cu resursele de care dispun, din cîte mi-am dat seama nu neapărat fabuloase, ci mai degrabă decente şi bine gestionate, aleg să preceadă începerea anului şcolar printr-un eveniment formativ, care le serveşte şi ca formă de marketing, şi ca formă de asimilare de noi experienţe.

Aşadar, înainte de începutul anului şcolar, propun unor persoane care au legătură cu mediul educaţional sau chiar fac parte din acesta să susţină ateliere, pe de o parte, respectiv cîte o alocuţiune, pe de altă parte, în faţa unui public alcătuit atît din personalul şcolii, cît şi din părinţi sau alţi profesori, din alte unităţi şcolare, care sînt interesaţi şi se înscriu la eveniment.

Tema din acest an a fost Scriitorii şi cititorii lor, iar printre invitaţi s-au aflat atît scriitori de beletristică, în speţă pentru copii, dar şi didacticieni, autori de studii educaţionale sau de alte materiale cu impact educativ.

Am fost plăcut impresionat din primul moment de atmosfera deschisă pe care am simţit-o în spaţiul şcolii, situată la ultimul etaj al unei clădiri în care funcţionează şi o altă unitate şcolară, de stat. Pentru că tot eram acolo ca să vorbesc despre Istoria lui Răzvan, m-am bucurat să descopăr pe pereţii care străjuiau scările desene ale Pisicii Pătrate, pseudonim artistic al lui Alexandru Ciubotariu, care a realizat şi ilustraţia romanului meu.

Atelierele s-au desfăşurat dimineaţa, în paralel cîte două, apoi după prînz o nouă serie, iar de la ora 17 conferinţa, cu discursurile invitaţilor. Mi-a plăcut mult atelierul la care am intrat după-amiaza, al colegului din Tîrgu Mureş, Bogdan Raţiu, profesor şi el de limba şi literatura română, al cărui obiectiv era o pledoarie pentru lectura de profunzime, pornind de la lectura de identificare şi de comprehensiune, şi nu voi uita replica unei participante, probabil părinte sau profesoară de altă specialitate, care îşi manifesta nedumerirea privitor la complexitatea abordării didactice şi ştiinţifice pe care o presupune specialitatea noastră.

Am cunoscut-o – şi mă bucur – pe doamna Anca Nedelcu, conf. univ. la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din Bucureşti, care a scris o carte admirabilă împreună cu fiica ei, Elena Diana Nedelcu, care are doar 13 ani. Genialii este un proiect pornit ca o joacă, finalizat ca o carte despre cîte un an din viaţa unor mari personalităţi ale culturii române, Antipa, Hasdeu, Vuia, Brâncuşi şi Enescu. Anul ales de autoare este 1886, iar poveştile scrise se bazează pe o documentare serioasă, în care cuplul mamă-fiică s-a avîntat cu devotament şi curaj, rezultînd o carte care poate fi atît material didactic, cît şi lectură de plăcere.

Foarte interesantă în sine, cu activităţi şi discursuri diverse, atractive şi instructive, ziua petrecută la Şcoala Finlandeză din Sibiu mi-a ridicat totuşi mingea la fileu pentru a mă referi şi la un aspect pe care personal îl consider nefericit, dacă nu chiar periculos. Mă feresc să dau nume şi să fac precizări explicite despre contextul în care s-a rostit replica la care mă voi referi în îndoielile mele, tocmai pentru că ansamblul evenimentului nu merită totuşi întinat de o analiză negativă, subiectivă în cele din urmă, pe care mi-o asum ca atare. Unul dintre invitaţi, cunoscută prezenţă pe scena motivaţionalului în România, a afirmat că lectura nu e atît de importantă, că i-ar da, aşa, cam nota 3 în raport cu alte lucruri importante în viaţă, dintre care 10 ar lua mai ales experienţialul. M-a mîhnit. Experienţele, sînt de acord, ne fac să ne îmbogăţim. Dar ele, oricum am lua-o, sînt limitate. Niciodată nu vom putea experimenta toate universurile pe care cărţile ni le facilitează, şi pe care, interiorizîndu-le, implicit le transformăm în experienţe.

Sînt un iubitor de experienţe, dar sînt şi un iubitor de cărţi. Cred, sînt convins că nici o experienţă din viaţa reală nu este mai rafinată decît cea pe care o poţi şi negocia livresc, prin prisma experienţei de lectură. Şi mai cred, de asemenea, că efortul educatorilor trebuie să fie constant îndreptat înspre stimularea acestui raport dintre lectură şi viaţă, înspre descoperirea căilor prin care să le arate elevilor cum se transformă experienţa de viaţă în contact cu experienţa lecturii, cum capătă sens şi cum se îmbogăţeşte, ramificîndu-şi mesajul.

Dar ca să revin la punctul de plecare. Conchid afirmînd încă o dată că astfel de exemple, cum sînt conferinţele Şcolii Finlandeze din Sibiu de la început de an şcolar, ar putea fi preluate şi de alte şcoli, chiar şi din sistemul de stat. O zi în care să-ţi deschizi porţile aducînd oameni relevanţi, care să îşi împărtăşească experienţa, e o formulă excelentă de a-ţi face vizibilă şcoala şi de a-ţi manifesta deschiderea. 

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.