Pentru Europa sau pentru lumea occidentală, o temă ca „libertatea de exprimare“ nu prea (mai) e o temă. Pare absurd să discutăm despre cenzură într-o epocă în care libertatea de exprimare e garantată. Şi totuşi, Tîrgul de Carte de la Frankfurt a propus această temă pentru conferinţa inaugurală. Invitat: Salman Rushdie. O alegere semnificativă. Condamnat la moarte de o fatwa a ayatollah-ului Khomeini, căruia romanul Versetele satanice i se păruse o jignire la adresa islamului, Rushdie a trăit multă vreme sub protecţia poliţiei britanice. „Nu sîntem războinici, nu sîntem înarmaţi, deşi, de la o vreme, să scrii e ca şi cum ai merge la război“, a spus Rushdie în cuvîntarea sa. Dar nu despre propriul său destin, nu despre viaţa undercover sau despre fricile sale a vorbit, ci despre riscul de a fi scriitor şi despre nevoia de libertate. El a condamnat situaţia scriitorilor din ţările în care se încalcă libertatea de exprimare. „Limitarea libertăţii de exprimare e un atac la adresa naturii umane.“ Omul ar fi singura fiinţă capabilă să povestească, să spună poveşti despre sine. Supravieţuirea depinde de această capacitate de a povesti, a spus Rushdie, care vede libertatea de a spune ca pe ceva existenţial. „Fără această libertate eşuează toate celelalte libertăţi. Fără libertatea de exprimare nu există alte libertăţi.“ 
 
În discursul său, Rushdie a făcut distincţia între „libertatea de exprimare“ (freedom of speech) şi „libertatea de opinie“ (freedom of opinion). Indisolubil legate, ambele sînt repere esenţiale în lumea contemporană. „Nu doar violenţa şi terorismul sînt o ameninţare la adresa libertăţii de a spune, ci şi intoleranţa tot mai mare născută din corectitudinea politică prost înţeleasă sau dusă la extrem.“
 
● Autorităţile de la Teheran anunţaseră cu multă vreme înainte că vor boicota Tîrgul de Carte de la Frankfurt, explicînd că „sub pretextul libertăţii de exprimare, a fost invitată o persoană care e profund detestată în ţările musulmane“. Pavilionul Iranului de la tîrg a rămas gol, în semn de protest. O absenţă semnificativă? Un gest de laşitate? Fiecare a înţeles cum a vrut. Iranul a cerut ca şi alte ţări musulmane să boicoteze tîrgul de carte. (Invitat de onoare anul acesta a fost Indonezia, o ţară cu o comunitate imensă de musulmani.) Dar apelul nu a fost ascultat. Pavilionul naţional a rămas închis, dar editurile iraniene care aveau stand propriu s-au prezentat, totuşi, la tîrg. Au venit şi mulţi autori iranieni. Încă o dată, literatura a fost deasupra politicii.
 
● Săptămîna trecută, cam pe cînd Rushdie susţinea, la Tîrgul de Carte de la Frankfurt, conferinţa sa despre libertatea de exprimare, izbucnea la Bucureşti scandalul provocat de un proiect legislativ care restrînge semnificativ dreptul la liberă exprimare. Dacă va fi adoptată această lege, atunci vor fi consideraţi infractori „autorii şi distribuitorii/difuzorii unor discursuri, scandări, articole, filme, cîntece, desene/caricaturi care vor fi considerate de procurori şi judecători că exprimă lipsă de respect, faţă de steagul ţării, de imnul ţării, de emblemele sau semnele folosite de autorităţile publice (de exemplu, lipsa de respect faţă de ecusoanele şi semnele ANAF, faţă de stemele judeţelor şi municipiilor, faţă de insignele poliţiştilor sau magistraţilor, faţă de roba magistraţilor etc.)“. Pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune: pînă la trei ani de închisoare. 36 de deputaţi au semnat proiectul legislativ. Pe baza acestei legi, un scriitor ireverenţios ca Salman Rushdie, de pildă, ar putea face puşcărie. Şi i-ar tîrî după el şi pe traducător, pe editor, poate chiar şi pe librar – consideraţi infractori şi ei sau, poate, complici ai infractorului-scriitor. Chiar şi numai faptul că în Parlamentul României se discută o asemenea lege arată cît de utilă e, cît de pertinentă a fost conferinţa despre libertatea de exprimare de la Frankfurt. Da, avem nevoie să vorbim despre asta! 
 
Foto: wikimedia commons