Cîinii răi

Publicat în Dilema Veche nr. 773 din 13-19 decembrie 2018
Cîinii răi jpeg

Munții Godeanu erau, cum probabil sînt și astăzi, rareori călcați de turiști. N-aș fi ajuns poate niciodată acolo dacă n-aș fi fost trimis, la începutul anilor ’90, să fac prospecțiuni geofizice. Abia ieșit din facultate, trebuia să mă descurc la comanda unei întregi echipe cu topografi, tehnicieni gravimetriști (chiar așa), gospodară (denumirea pe care o avea administratoarea), zilieri, șoferi și camioane, vreo 20 de oameni, fiecare cu obiceiurile și nebuniile lui. Căutam, chipurile, cărbuni. De fapt, „cărbunii“ erau un fel de ambalaj comercial al proiectului, scopul urmărit în acele vremuri fiind mai degrabă unul științific, adică o completare a cartărilor geofizice, umplerea petelor albe de pe hărțile de specialitate.

În fine, pe munte nu mergeam toți cei 20 de oameni deodată și nici toți la un loc, dar erau momente în care ne strîngeam cîte 10-12 oameni. Nu semănam cu excursioniștii fiindcă purtam cu noi aparate ciudate și stadii lungi pentru măsurătorile topometrice. Unii localnici credeau că vrem să le măsurăm pămînturile. Pe atunci, încă se temeau de cine știe ce nouă formă de taxare sau chiar de colectivizare. Unii puneau cîinii pe noi. Iar dacă avusesem vreodată o cît de mică teamă de cîini, era momentul să o las la o parte. Nu era cazul să mă fac de rîs printre muncitorii și zilierii proveniți în mare parte din zone rurale, oameni căliți, trăiți în natură și obișnuiți cu animalele. Cu potăile de prin sate nu mai aveam probleme. Învățasem să vorbesc cu ele pe diverse tonuri, în funcție de situație, de la blîndul „Cuțu-cuțu, ia uite ce chef de joacă are!“ pînă la hotărîtul „Ho-dîrrrr, marș, ia, la oi!“, strigat cu accent ciobănesc, dacă se poate spune așa.

Probleme mai mari am avut însă sus pe munte. Era puțin stranie atmosfera pe acele platouri înalte și pustii din Godeanu, la peste 2.000 de metri altitudine. Mi-aduc aminte reacția unui muncitor, cînd, acolo sus, am dat de un rîu (trecut pe hartă drept Rîu Șes). Muncitorul s-a oprit pe mal ca trăsnit și a început să-și facă cruci. Ce ai, Marine?, l-am întrebat. Păi, dom’ inginer, de unde vine toată apa asta aicea sus? Să știți că e lucru’ dracului. În cele din urmă, am reușit să-i înțeleg stupoarea, oarecum firească pentru un om de la munte. Rîul era lat aproape cît Prahova iar el nu înțelegea de unde se poate aduna atîta apă la o asemenea altitudine, mai ales că prin jur nu se vedeau culmi sau vîrfuri cu mult mai înalte, de unde să se fi scurs eventual zăpezile topite. Era într-adevăr cam curios, dar nu chiar inexplicabil. Primăvara erau izvoare din belșug.

Băteam coclaurile acelea în lung și-n lat. Rareori, după ore de mers, vedeam cîte o stînă. Auzisem că trebuie să avem grijă cu cîinii, că nu erau obișnuiți cu alți oameni în afară de ciobanii lor. Erau învățați să sară chiar și la urșii care uneori mai dădeau tîrcoale țarcurilor de oi. Am avut un prim semnal al comportamentului lor neobișnuit pe o creastă, cînd treceam pe marginea unei văi foarte adînci. În fundul văii (glaciare) era o stînă. Pînă acolo era un hău, că abia se vedea construcția de culoarea gardului de lemn nevopsit, iar țarcul ne apărea ca un mic dreptunghi maro pe fondul pajiștii ­verzi. Cîinii lătrau acolo în vale, se auzea ecoul. Ne-am văzut de drum pe marginea circului glaciar. Cineva a zis că acei cîini vin la noi spre creastă. Mi s-a părut o glumă. Cum să lase stîna și să urce un întreg munte? Ca să ce? După multe minute, lătratul a devenit sporadic, dar parcă mai sonor. Atunci am văzut două mogîldețe care urcau. Se opreau din cînd în cînd să mai latre, pentru ca apoi să-și reia neabătut drumul spre creasta unde eram noi. Pe măsură ce se apropiau, mogîldețele se transformau în niște cîini tot mai mari (cu ochii cît ceștile, cum era în povestea lui Andersen). Două fiare nebune care urcau din acele funduri de munte în dorința de a ne ataca. Eram vreo șapte oameni. Cînd distanța a devenit o aruncătură de piatră și intențiile lor neîndoielnice, asta am și făcut, adică am început să aruncăm cu pietre. Fiind mai sus și mai mulți decît ei, i-am dovedit. Au dat înapoi, dar au venit iar mai pe de lături și s-au repezit la o fată, zilieră, rămasă în urmă. Norocul ei că era curajoasă. I-a ținut la distanță cu stadia de măsură pe care o avea în mînă și cu pietre. A reușit să-i pună pe fugă, înainte să intervenim și noi. Mult timp ne-am mirat și de vitejia fetei, și de ciudata agresivitate a cîinilor.

A doua oară eram vreo zece bărbați. Am urcat pe un plai unde, brusc, ne-a ieșit în față o stînă mare. Ne-am trezit cu vreo 20 de cîini galopînd spre noi ca o haită înfometată, hămăind fercoce. 20 de guri negre pline de colți ascuțiți și de bale. Dacă e să apelez din nou la Andersen, de data asta aveau ochii cît pietrele de moară. Am luat poziții de apărare, dar fiarele s-au repezit direct să ne muște. Nu păreau deloc impresionate. Cineva a strigat: „Toată lumea jos!“. Și deși muream de frică, m-am așezat jos la fel ca și ceilalți. Cîinii s-au liniștit ca prin farmec și după cîteva secunde s-au așezat și ei jos, făcînd un cerc perfect la cîțiva metri în jurul nostru. Dacă încerca vreunul dintre noi să se ridice, începeau să mîrîie. Ne luaseră prizonieri și așteptau probabil să vină stăpî­nii lor. Numai că aceștia nu se vedeau nicăieri. În ciuda strigătelor noastre, preț de multe minute n-a apărut nimeni. Zece oameni în toată firea nu știam ce să facem. În sfîrșit, la un moment dat a apărut un om. Văzînd situația, cu bîta și cu vorba aspră a spart cercul cîinilor într-un loc. Ne a spus că trebuie să ne strecurăm pe acolo, fără să ne întoarcem cu spatele la cîini. Am format un fel de lanț și am ieșit din cerc printre mîrîieli. Am rămas ultimul, adică în poziția cea mai expusă. A fost teribil, dar am scăpat necapsat. Pe drumul de întoarcere l am felicitat pe cel care avusese ideea să ne spună să ne așezăm jos. Fără acel gest nu știu ce s-ar fi întîmplat. Mi am amintit de lucrurile astea cînd am văzut scena de pe 10 august în care protestatarii, tot așa, s-au așezat jos, iar jandarmii i au călcat totuși în picioare. Cîinii n-au fost ca jandarmii.

Foto: Tyler M. Yates, flickr

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.