Calitatea minorităților

Publicat în Dilema Veche nr. 784 din 28 februarie – 6 martie 2019
Calitatea minorităților jpeg

În urmă cu vreo doi ani am trăit unul dintre cele mai grele momente din experiența mea profesională. Eram inspector școlar, dar fără legătură cu asta, făceam parte din grupuri naționale de redactare a subiectelor pentru olimpiade și pentru examene. În acest context, am fost într-un grup care a redactat subiecte pentru etapa județeană a olimpiadei, într-o formulă de colaborare interjudețeană, alături de colegi din alte două județe. Eu am redactat subiectul pentru clasa a XII a și am ales ca texte-suport un fragment din Moromeții II, cel în care lui Moromete i se confiscă din pod cota parte de produse, rămînînd practic fără mijloace de trai, respectiv un fragment dintr-o proză a lui Marius Chivu, Întoarcerea, care avea același subiect. Unul dintre subiecte solcita elevilor să redacteze un „referat (raport scris) adresat conducerii de partid, prin care să denunți calitatea de element dușmănos a lui Ilie Moromete“, din poziția celui care adună cotele, ca urmare a atitudinii ostile a lui Moromete. Subiectul se încadra în programa școlară și nu avea nimic dușmănos, presupunea doar punerea elevului într-o situație imaginară de recreare a unui context socio-politic și demonstrarea capacității de redactare a unui anumit tip de text. Cu toate acestea, mi s-a pus în cîrcă intenția de a instiga la denunț și, mai mult, la denunț la DNA. Absurdul situației m-a luat pe nepregătite și am fost tîrît într-un tăvălug de hăituieli instituționale grozave. Chit că făceam parte dintr-un grup care validase subiectul, numele meu ca autor al subiectului a ieșit în presă, am fost anchetat instituțional, am fost discreditat. Nu am cedat atunci și am încercat să duc totul cu zîmbet pe buze și cu echilibru. S-a demonstrat în cele din urmă că subiectul era corect și în conformitate cu programa, voci puternice din presă mi-au luat apărarea. Dar, pe fond, am trăit momente cam grele. Și am auzit cuvinte grele și jignitoare. Oricum, treptat, apoi, am fost înlăturat din toate comisiile naționale.

De ce acest intro personal? Pentru a ilustra din interior un fenomen. Să acuzi un subiect de inadecvare pentru că atinge, vezi Doamne, o problemă delicată de natură social-politică, dar să nu conteze atunci cînd un subiect este cu adevărat greșit, neconcordant cu programa școlară, aberant sau prăfuit atît de tare încît nu poate fi digerat. Mai ales cînd acesta evidențiază clar incompetența autorilor săi. În actualele regulamente ale concursurilor școlare, subiectele la etapa județeană a olimpiadelor școlare sînt trimise de la centru. De curînd a avut loc etapa județeană pentru minorități a olimpiadei de limba și literatura română. Pentru că, dacă nu știți, există secțiuni speciale pentru minoritatea maghiară, respectiv pentru celelalte minorități. Dar nu acesta e subiectul articolului de față. Am să trec rapid în revistă cîteva aspecte. Mai întîi, textele-suport. Ionel Teodoreanu la clasele a V-a și a VI-a, vai, cîtă lipsă, totuși, de variație, de lecturi și de imaginație! Nichita Stănescu cu poezia „Cuvînt“ la clasa a VII-a, cu sarcină de redactare a unei compuneri de prezentare a semnificației titlului. Chiar așa, ce semnificație poate avea titlul „Cuvînt“? Observ inadecvarea totală a textului la vîrsta elevilor și la potențialul lor de comprehensiune a unui text liric. Apreciez prezența între autorii textelor-suport a unor nume contemporane, cum sînt Alex Moldovan, Dan Lungu sau Ana Maria Sandu, punctînd iar, totuși, și faptul că aceste fragmente ar trebui să fie extrase din romane care să corespundă nivelului de vîrstă al elevilor, iar un roman ca Pîlpîiri al lui Dan Lungu e de nivelul claselor superioare de liceu.

Mă întorc mai aplicat la subiectele clasei a V-a. Punctual, o primă eroare majoră a subiectelor constă în formularea subiectului al II-lea, punctul b, care prevede „scrierea despre textul ficțional“. Cerința este formulată însă vizînd ambele texte: „Scrie un text, de 80-120 de cuvinte, în care să prezinți modul în care este redat anotimpul primăvara în cele două texte-suport.“ Textul al doilea este însă nonficțional, un articol de pe Wikipedia. Articol în care se află și afirmația: „Întotdeauna, primăvara și echivalentul său conceptual, filozofic și ideatic au însemnat dezghețul, topirea, trezirea la viață, reînnoirea și renașterea naturii, a vieții și a societății.“ Ei bine, elevilor de, atenție, clasa a V-a, aparținînd unor minorități naționale, deci care nu sînt vorbitori nativi de limbă română, li se cere și să explice semnificația acestei afirmații, căci, nu-i așa, elevul de clasa a V-a are capacitatea de a înțelege și de a explica aspectele conceptuale, filozofice și ideatice. De un ridicol incalificabil!

Mi-e jenă să mă gîndesc și la decuparea unui citat motivațional de pe citatepedia.ro, din Confucius – cine altul? – pe baza căruia trebuie să construiască elevii o narațiune: „Să-i iubim pe semenii noștri ca pe noi înșine, să măsurăm pe alții cu măsura cu care ne măsurăm pe noi, să prețuim lucrurile și nevoile lor prin cele ale noastre. Cînd le dorim ceea ce ne dorim nouă și cînd îi vom feri de ceea ce ne ferim noi, atunci vom împlini legea adevăratei iubiri.“ E ca în postările de pe Facebook, cu cartoline roz, roșii sau oranj, pe care găsești înțelepciunea lumii. Nu mai zic de formularea „redactează un text narativ în care să prezinți o întîmplare…“, căci textului narativ nu prea i se potrivește verbul de comandă „a prezenta“, ci mai degrabă „a relata“. Și nu pot să nu constat, în final, fără să o mai lungesc cu analizele plictisitoare, că minoritățile, iată, rămîn minorități și la calitate. Sau cel puțin așa se vede, prin prisma profesionalismului redactării acestor subiecte. 

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Paradisul care atrage turiști români cu prețuri neschimbate de 10 ani. „Numai la noi se practică japca”
Românii aleg demulte ori să-și petreacă vacanțele în străinătate, în special vara, spre disperarea hotelierilor care se plâng de lipsa clienților. Însă, în foarte multe cazuri, turistul român face această alegere pentru că, nu e un secret, un sejur în străinătate e mai ieftin decât în propria țară
image
Radonul, ucigașul invizibil din Ardeal. Medic: „Se atașează de aerosol și rămâne la nivelul de 1-1,5 m înălțime, exact unde respiră copiii”
A crescut numărul cazurilor de cancer pulmonar la nefumători, iar un motiv este iradierea cu radon, un gaz radioactiv incolor și inodor foarte periculos pentru sănătate dacă se acumulează în clădiri.
image
Căutătorii de artefacte milenare. Fabuloasele noi descoperiri ale detectoriştilor, arheologii amatori plini de surprize
Înarmaţi cu detectoare de metal, colindând locuri numai de ei ştiute din ţinutul Neamţului, arheologii amatori au reuşit, graţie hazardului şi perseverenţei, să aducă la lumină vestigii din vremuri trecute

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.