Deşi brazilienii protestează (incredibil) împotriva alocării unor sume prea mari din banii publici pentru fotbal, echipa Braziliei a învins fără drept de apel Spania, în finala Cupei Confederaţiilor. Adică tot Brazilia-i mama fotbalului?

Brazilia e România, care e Argentina, care e Rusia. Acestea sînt ţări alcătuite din zei şi muritori. Zeii sînt politicienii, fotbaliştii, bogaţii, artiştii. Muritorii sînt toţi ceilalţi, plus ziariştii, cei mai muritori dintre toţi. Acestea sînt ţări feudale, cu două caste – proştii şi deştepţii. Dar nu e ca în India. Neymar a fost prost şi a ajuns deştept. Atît de deştept încît, după ce şi-a înjurat antrenorul, clubul la care juca a luat decizia cea mai rezonabilă: l-a dat afară pe antrenor şi l-a păstrat pe Neymar. E atît de deştept, încît are o societate cu vreo 20 de angajaţi, care îi gestionează imaginea.

Acest om şi colegii lui de samba au schingiuit Spania, o ţară care a reuşit, în fotbal, simbioza dintre Carol Quintul şi La Pasionaria, pentru a naşte un imperiu 2.0. Între timp, brazilienii proşti mor pe străzi, iar fotbaliştii deştepţi, cu freze savante, se declară solidari cu ei. Au bătut Spania cu 3-0 în numele mulţimii şi au încasat cecul în nume propriu. Pînă la urmă, poporul va plăti şi va uita. Ce poate să facă? Iar dacă într-o competiţie care contează cu adevărat – la Cupa Mondială, de exemplu –, Brazilia nu va lua trofeul, poporul va plînge. Nimic nu-i mai frumos decît un popor care plînge. Poate doar un fotbalist cu o blondă, pe un iaht.