Atîta pagubă!

Un refren lăutăresc făcut celebru într-o înregistrare epocală (A. Pleșu & J. Răducanu), spune „La Bacău, la Bacău, într-o mahala / S-a-ntîmplat, s-a-ntîmplat o mare dandana...“. Recent, la Bacău, dandanaua n-a fost nici mai mică, nici mai mare decît de obicei, dar suficient de sugestivă să merite măcar un articol. Premierul Dăncilă și comisarul european Crețu au susținut o conferință de presă. Cum jurnalistul român nu are un orizont mai larg decît distanța dintre propriul nas și ecranul televizorului pe care curg la nesfîrșit aceleași produse media idiotizante ale ziselor „televiziuni de știri“, întrebările au fost adresate exclusiv șefei Guvernului. Premierul nu a dezamăgit nici de data asta: presată să-și mărturisească chinul, dna Dăncilă a cerut audienței un pic de empatie,  „un exercițiu de imagine“. Biata doamnă Dăncilă a vrut să spună, evident, „un exercițiu de imaginație“. Pierdută în labirintul lexical românesc, după ce, cu alte ocazii, își rupsese glezna în dificilele acorduri gramaticale ale limbii materne, biata doamnă Dăncilă a ratat din nou „mesajul de suflet“, căci a stîr­nit, iarăși, cu eroarea ei, rîsete, bășcălii, exasperări. Cea mai mare parte a presei noastre a rămas aici, la acest nivel. Dacă scopul presei este să scoată reacții de la consumatorii ei, a reușit: iarăși ne-am năpustit asupra prim-ministrului (mi-e foarte greu să-i zic așa, dar asta este!).

Unii observatori mai fini au observat, totuși, că, în acea conferință de presă, nu a existat nici o întrebare pentru comisarul european. Îmi veți spune, poate, că așa e peste tot: „localul“ bate „europeanul“ și-mi veți repeta prejudecata că pe români îi interesează mai degrabă ce-i în țara lor decît ce-i în UE (deși UE este, în mare măsură, țara lor). Cămașa care-i mai aproape de piele decît haina. „Nu voi, stimabile, să știu de Europa d-tale, eu voi să știu de România mea, și numai de România“ – zic jurnaliștii români de azi, fideli crezului programatic al părintelui fondator al profesiei lor, dl avocat Nae Cațavencu, director-proprietar al legendarului Răcnetul Carpaților. Că de acolo vin/venim toți... În traducere pe limba timpului nostru, formula cațavenciană ar fi „Nu vreau eu să știu de Europa Corinei Crețu, eu vreau să știu de România Vioricăi Dăncilă, și numai de România Vioricăi Dăncilă“.

Și totuși, lipsa de interes pentru probleme europene a jurnaliștilor prezenți la conferința de presă de la Bacău nu se explică pe de-a-ntregul prin atașamentul la o nobilă tradiție. Și nici printr-o grijă obsesivă pentru bunul mers al națiunii.  Cred că, mai degrabă, jurnaliștilor de la fața locului le-a fost mai ușor să se bălăcească în sosul gros al triunghiului politic Orban – Dragnea – Iohannis, în care biata doamnă Dăncilă se găsește printr-o colosală farsă a destinului ei și al nostru, decît să-și muncească oleacă creierașele, să se informeze, să se gîndească și să întrebe ceva de interes despre politicile Comisiei sau despre Europa, în general, dacă tot aveau în față un membru al „executivului“ european. E vorba, mai pe românește, de lene. Nu-i mai ușor să-ți faci documentarea unui interviu uitîndu-te la Gâdea sau la Rareș Bogdan, decît să citești rapoarte al instituțiilor ori think-tankurilor europene, interviuri anterioare ale membrilor Comisiei, să chestionezi bugete și să reflectezi la strategii de viitor? Ba, sigur că este. Atunci, asta vom face.

Și nici lenea nu epuizează cu totul explicația lipsei totale de interes a presei de la Bacău pentru comisarul Crețu. Supremația localului românesc se realizează și prin uimitoarea translație a micimii noastre în marea agendă planetară. Zilele astea, tot de la geniile din presa noastră, am aflat că dl Ludovic Orban a depus plîngerea penală împotriva Vioricăi Dăncilă pentru că așa l-a pus Angela Merkel să facă (Frau Merkel o urăște pe dna Dăncilă de cînd i-a remarcat formidabila activitate în grupul socialiștilor din Parlamentul European, acolo unde dna Dăncilă, exercitînd un leadership impresionant, a unit într-un iureș entuziast pe toți socialiștii și a dinamitat o grămadă de planuri politice europene ale popularilor). Am aflat, tot din presa noastră vigilentă cu gramatica dnei Dăniclă, că dl Dragnea vrea să mute Ambasada României la Ierusalim pentru că Israelul va acoperi costurile ieșirii României din UE (se știe, scopul Israelului, pentru care e gata să pună jos miliarde de dolari, nu este războiul cu arăbimea, ci scoaterea României din UE, dacă nu ați aflat încă, e foarte rău, nu știți cîte știe presa românească despre secretele lumii – nici lumea nu știe cîte știe jurnalistul român despre ea!). Am mai aflat că dl Trump a început să-l placă pe dl Dragnea și, evident, și-a schimbat părerea despre dna Laura Codruța Kovesi (arestările DNA se discută în fiecare dimineață în Biroul Oval, acolo unde binomul dă raportul, iar dl Trump nu mai vrea să facă asta, că e obicei prost, de pe vremea dlui Obama, iar dl Trump vrea să redea libertatea popoarelor asuprite de cruciada sorosistă anticorupție, și așa se face că toți cei care au obamizat România vor fi înlocuiți în primele șase luni ale administrației Trump – cum, n-au fost înlocuiți încă?, nu-i nimic, nu mai trece mult, vor fi înlocuiți rapid, vă ținem noi la curent). Între timp, s-au mai dat ca certe două nume de viitori ambasadori ai Americii la București. Nu știe Departamentul de Stat nimic, sînt niște proști – știm noi! Totodată, am aflat că statutul de refugiat în Costa Rica al dnei Elena Udrea se decide tot la Casa Albă (nu se putea altfel), de unde ne vom da seama dacă americanii ne respectă cu adevărat ori doar se fac că ne respectă, ca să ne păcălească. Oricum, dl Trump e foarte ocupat cu problemele României: nu dă de cap daravelii Dragnea – Iohannis (încurcată treabă!), urmărește atent încleștarea titanilor Orban și Dăncilă, deslușește labirintul binomului și, mai ales, urmărește tot ce se zice în presa noastră.  Amețitor!

Închei și eu articolul acestei săptămîni cu formula de încheiere folosită de Patronul nostru în veac, dl Ion Luca Caragiale, la finele unuia dintre memorabilele sale articole, nu înainte de a vă ruga să luați citarea aceasta ca pe o formă de respect pentru autorul ei și ca pe o recunoaștere că ceea ce vreau eu să zic nu se poate zice mai bine decît atît: „Astfel s-a dus și săptămîna aceasta, cum bag-seama or să se mai ducă multe, pînă cînd, dupe un vot secret dat de prooroci cu maioritate absolută de glasuri, A tot-țiitorul citind mesajul de dizolvare (menit a face senzație) o să închiză catastiful caraghiozlîcurilor omenești.“ Atîta pagubă!