Aici este MAI-ul!

Publicat în Dilema Veche nr. 643 din 16-22 iunie 2016
Oxford, premierul şi Isaura jpeg

Am o zi senzaţională, în care simt că ar fi fost mai bine să fi făcut ceea ce cu drag îmi recomandă maică‑mea de fiecare dată cînd nu ştiau ce să fac: să mă iau cu mîinile de posterior şi să sar în sus. Ar fi fost mult mai satisfăcător. Am fost la minunăţia de Senat. A trebuit să susţin o poziţie a ministerului. Am citit ca un papagal 20 de rînduri într-o limbă de căpiaţi şi nu m-a ascultat nimeni. Am sărit voit vreo două paragrafe, să văd dacă se prinde cineva. Data viitoare poate zic din Căprioara lui Labiș. Senatorii şi senatoriţele erau prinși cu alte chestii vitale pentru ţară – telefoanele şi tabletele lor, şi nu s-a prins nimeni, în afară de colega mea, care e oricum foarte de treabă. Înainte de a lua eu cuvîntul în plen, s-a discutat despre ce e de făcut cu puşcăriabilii care au cîştigat alegerile. Cum intervenţiile sînt plătite,  a fost coadă la vorbit.

Au fost doi-trei senatori cu bun-simţ care au spus cam ceea ce credeam şi eu: sîntem idioţi că permitem aşa ceva. Majoritatea însă au găsit nişte justificări absolut fascinante despre cum ar trebui să fim în fapt mîndri că oamenii aleg puşcăriabili. Unul dintre domnii senatori, pe care îl ştiam de la televizor, a făcut un exerciţiu de perversiune a logicii care merita o cauză mai bună. Practic, omul a reuşit să transforme o aşteptată apologie a unei mîrlănii într-o glorificare a sistemului de justiţie care nu interzice hoţilor să ocupe funcţii publice. A fost ceva de felul: sîntem noi coprofagi, dar norocul nostru este că o bună parte dintre cei care ne votează nu ştiu că asta înseamnă că mîncăm căcat, ci cred despre noi că sîntem deştepţi pentru că folosim cuvinte şmechere.

Am plecat cu mare drag de acolo. Pe drum am aflat încă o veste bună. Am reuşit să amendăm una dintre cele mai tari femei din România şi încă vreo cîţiva oameni care au dat dovadă de simţ civic! Şi nu, nu e vorba de domnişoara Drăguşanu sau doamna/domnişoara Pelinel, deşi la cît plastic s-a investit acolo, ar putea să se simtă neîndreptăţite de ceea ce scriu eu (ele sînt tari chiar în sensul propriu). Nu e vorba nici de vreuna dintre celebrele televiziste justiţiare. La cît de multe şi minunat schizoide sînt poziţiile acestora, după atîta timp ar fi meritat măcar o amendă pentru producţia nejustificată de bioxid de carbon, dacă nu şi pentru atentat asupra sănătăţii şi moralei publice. Cîteodată mă gîndesc că riscul de a privi anumite emisiuni de „ştiri“ ar trebui să fie încadrat la fel ca riscul de boli venerice.

Dar să revenim. Nu, frăţică, nu am amendat vreo ştiristă nesimţită! Am reuşit să o amendăm pe una dintre femeile cu mult bun-simţ care se chinuie şi mai şi reuşeşte să schimbe în bine România. Îmi şi imaginez cît de mîndru a fost organu’ cînd a amendat-o pe cea care a ieşit să protesteze împotriva mafiei spitalelor.

Cumva nesigur de capacitatea birocratică de a atinge limitele inepţiei, am îndrăznit să mă folosesc de o întîlnire prestabilită la ministerul responsabil pentru decizia asta năucitoare. Întîlnirea a fost despre actele de identitate şi înregistrarea copiilor. Avem cîteva zeci de mii de copii (dacă nu peste 100.000) care nu au acte de naştere. Avem dovada că peste 3000 de copii se adaugă anual celor deja existenţi. În februarie am crezut că rezolvaserăm asta. Am aflat la întîlnirea menţionată că, timp de patru luni de zile, ceea ce am decis atunci a fost „în circuit de avizare intern“. Cu mult drag şi fără să men­ţio­nez mame sau sfinţi, am întrebat senin cum au reuşit performanţa asta. Mi s-a explicat, un pic iritat, dar serios, că „Aici este MAI-ul!“. Nici dacă ar citi cîte o literă pe oră şi tot nu ar fi avut cum să treacă patru luni. Dar e MAI-ul. Adică organu’. E drept că secretarul de stat şi-a dat seama cît de penibilă a fost justificarea şi a dat un ordin, aşa încît în două ore au reuşit validarea internă.

Avem, de asemenea, cîteva zeci de mii (dacă nu sute de mii) de români fără acte de identitate şi mult prea mulţi cu acte de identitate temporare (o prostie care nu are nici o logică în afară de a determina oamenii foarte săraci să voteze cu primarul cu care trebuie). În martie am crezut că am rezolvat şi problema asta. Alte scuze penibile justificînd frecţionarea dibace a subiectului. Iarăşi o intervenţie a şefului care a făcut, oarecum brusc, posibil imposibilul. Dacă şefu’ vrea, atunci se poate. Şi nu e o afirmaţie sarcastică, ci realitatea înfricoşătoare din ministere.Am crezut că am rezolvat probleme de care mă ocupasem în februarie, mă gîndeam să îi fac o statuie mică secretarului de stat şi începusem să mă simt util. A durat vreo două minute pînă cînd a apărut o piedică nouă: MAI-ul nu poate să justifice urgenţa. Ca să traduc: dacă am fost tîmpiţi atîta timp, de ce ar fi urgent să ne deşteptăm?

Şi uite aşa, brusc, am avut revelaţia motivului pentru care am amendat într-un mod cretinoid unii dintre cetăţenii români cu cel mai mult simţ civic. Oameni care ar trebui să primească recunoştinţa „organului“. Nu de alta, dar riscul de a muri cu zile în spitale s-a redus din cauza lor. I-am amendat pentru că exista rutina tîmpeniei şi MAI-ul nu se schimbă aşa uşor. Schimbarea unei legi proaste sau a lipsei de bun-simţ sînt lucruri care nu au fost considerate urgente pentru cîteva decenii, nici de majoritatea clasei politice şi – logic – nici de aparatul birocratic. Şi e greu de crezut că ar putea exista o reacţie din interior care să forţeze acest lucru.

Săritul în sus ţinîndu-mă cu mîinile de posterior nu este o alternativă care să îmi fie dragă şi, în concluzie, am decis să scriu despre ceea ce se întîmplă. Există şi oameni buni şi foarte muncitori în sistem, dar atîta timp cît cultura instituţională rămîne una în care cetăţenii şi, în special, cei cu cel mai mult simţ civic ne sînt duşmani, lucrurile nu au cum să se schimbe. Iar schimbarea nu poate veni doar din afara sistemului.M-am plîns secretarului de stat. Sper ca articolul meu să fie inutil, căci apare după șase zile de la momentul în care a fost scris. Dacă nu, aştept amenda pe adresa de acasă, căci sper să nu o trimită la „Euro-Narnia“ (rubrica pentru care scriu) sau la Facebook.

Valeriu Nicolae este secretar de stat.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.